joi, 27 mai 2010

AU SCAZUT TAXELE LA UVT!

În urma deciziei Senatului UVT, taxele la facultate scad de la 2.750 – 3.000 de lei la 2.500 ron, iar la masterat, de la 3.500 la 3.000 de lei!!!!!

duminică, 4 aprilie 2010

De Paste...

Sa fiti fericiti, sanatosi, cu noroc si voie buna! :) :)

miercuri, 31 martie 2010

Sunt indragostita

...de pisoiul din varful blogului. Imi vine sa-l scot de acolo si sa ma joc de-adevaratelea cu el. Ca atunci cand eram mica si adunam de pe drum toate matzele homeless si catelusii. Pentru ca am crescut la casa in primii sapte ani. De fapt, m-au crescut bunicii pana sa merg la scoala. Si de atunci sau nu stiu, poate asa m-am nascut,  ador animalutele. Acum eu si fratele meu mai mic avem un hamsterica. Din ala micut, micut de tot, ce nu creste niciodata. E gri. Si face cu boticul ca un iepuras. Nu ma bagati in seama. Aiurez... Sau ce, n-am voie?

Barza lui Ovi

Ieri sau alalteri era sa-l bat pe Ovi cu barza lui cu tot! Pentru ca din cazua berzei mi-am sters din greseala pisoiasul din varful blogului. Dar daca tinerele mamici au nevoie de sfaturi barza lui Ovi stie raspunsurile!

Pentru prieteni

Nu stiu daca sunt foarte superficiala, dar am momentele mele cand ma simt asa si ma si comport pe masura trasaturii. Poate mi-am zapacit prietenii cu ba ca sunt indragostita, ba ca mai stiu eu de cine imi place. Cred ca nu ma mai suporta nici ei. De aceea, postul acesta e dedicat prietenilor care nu mi-au dat un spit in fund atunci cand mi-am spus off-urile pana i-am exasperat. Astazi m-am trezit la realitate, referitor la povestea aia, stiu ei bine care, aia cu care i-am sacait in ultimul timp. Se mai intampla. Important e ca am gasit calea de intoarcere spre ratiune si mi-am revenit complet. M-am gandit mai bine. Nu avea rost. multumesc :) ca m-ati ajutat sa ma trezesc astazi cu fata la soare, la primavara! Yupiii!

joi, 25 februarie 2010

PROPAGANDA in campania prezidentiala online

Argument


Nu mai pot nega. Sincer. E mult prea evident. Îmi invadează mail-ul, mă agasează zilnic, îmi dictează una şi alta. Pentru că acum, aţi ghicit, se discută mult pe net... politica.

„Comunicarea politică este un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului” (Gosselin, autor citat în Traian Vasile, Irina Stănciugelu, p. 9).

Fără a avea pretenţia că mă pricep la politică, am ales ca temă propaganda politică în campania prezidenţială din România anului 2009, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, via site-uri şi al reţelelor sociale (twitters, youtube, facebook, yahoo messenger, bestjobs). Am optat pentru acest subiect deoarece mă simt „victimă” a mesajelor politice transmise pe aceste căi, zi de zi şi de nu ştiu câte ori pe zi, până la exasperare. Îmi place foarte mult subiectul. Este la modă, pe de altă parte, printre internauţi. Atât de la modă, încât devine contagios cu stereotipuri şi clişee. În ultima perioadă am avut tot felul de polemici, cu privire la campania prezidenţială din ţară, pe mess, pe chat-ul de pe facebook cu prietenii, colegii. Chiar dacă propaganda reprezintă o modalitate patologică de comunicare (Traian Vasile, Irina Stănciugelu), facebook-ul a devenit o platformă, se pare, oportună de publicitate electorală agresivă. Şi cum m-am săturat să mi se spună cu cine să votez, să mi se impună chiar prin zeci de mail-uri expediate zilnic şi prin sondaje de opinie realizate pe twitters să am o anumită opţiune politică sau alta, am decis să analizez şi să critic propaganda politică, care a luat amploare pe Internet. Consider că mediul digital are o influenţă consistentă asupra electoratului şi a consumatorilor de „noile media”, de aceea mă intrigă şi mă irită această molimă a comunicării, transmisă astfel: prin reţelele sociale.



Candidatul politic, în ambalaj digital


„Fiecare rând citi dintr-un ziar, fiecare reclamă întâlnită pe drum, orice discurs politic, fiecare demers al societăţii civile îl afundă şi mai mult pe omul modern într-o lume a multiplelor opţiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur şi simplu din mintea sa. Singura metodă prin care indivizii au putut fi puşi laolaltă într-o construcţie socială şi apoi, au putut fi ţinuţi acolo, este manipularea ” (Bogdan Teodorescu, 2007, p. 235).

Propaganda este acţiunea de răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic, cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi. Termenul „propagandă” provine din expresia latină congregatio de propaganda fide (Congregaţia pentru răspândirea credinţei). Înfiinţată de Biserica Catolică, în 1622, congregaţia coordonează activităţile misionarilor în America Centrală, America de Sud, Caraibe, Filipine, India, Japonia, China şi are ca scop înfiinţarea şi organizarea unei biblioteci şi a unei şcoli pentru preoţii misionari, pentru a restaura catolicismul în ţările protestante şi ortodoxe şi a-l răspândi prin convertirea celor care practicau religii necreştine.

Potrivit unui istoric bulgar, propaganda este „un proces prin care, concomitent, se concepe şi se realizează politica. Fără această componentă propagandistică, diplomaţia şi politica sunt imposibile”.

Propaganda politică reprezintă un „dialog”, care de fapt nu există. Şi aceasta deoarece propaganda politică nu urmăreşte descoperirea unor adevăruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potenţiali cu privire la unele idei care sunt prezentate ca fiind adevărate. Influenţarea urmărită de propagandă este concepută pe termen lung şi la nivelul cel mai larg al societăţii. Mesajele propagandistice au un caracter explicit, dar şi dominant în acelaşi timp. Intenţia mesajului propagandistic nu este de a sugera, ci de a impune publicului, un acelaşi mesaj, interzicându-i posibilitatea de a alege.

Prin natura structurii politice din România, ca stat democratic şi a structurii mediului online, propaganda nu e una violentă şi coercitivă, adică audienţele ţintă să nu se poată eschiva obsedantelor mesaje propagandistice, ca în cazul propagandei din societăţile totalitare (tradusă de Dan şi Dana Lungu, 2004, p. 28).

„Credinţa în puterea sa şi lipsa de răspundere, îi dau gloatei o intoleranţă şi un orgoliu excesiv. În lucrarea De la Démocratie en Amérique I 1835, Alexis de Tocqueville opina că: În general, concepţiile simple pun stăpânire pe spiritul poporului. O idee falsă, dar exprimată clar şi precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în lume decât o idee adevărată, dar complexă” (www.wikipedia.ro, 29 decembrie, 17:00).

Propaganda politică, tehnică utilizată de cei trei lideri politici preferaţi de electorat: Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Traian Băsescu, ia, astfel, amploare pe twitters, facebook, youtube, yahoo messenger, diverse site-uri, reţele sociale, pe care internauţii politici le consideră adevărate platforme de desfăşurare a campaniei electorale. Pe toată perioada campaniei prezidenţiale, twitter a înglobat o avalanşă de comentarii despre candidaţi, preferinţe de vot, apariţiile şi acţiunile lor în mass-media, dar şi iniţiativele unor partide, companii, necunoscuţi, toate aceste constituind îndemnuri adresate oamenilor pentru a vizita secţiile de votare atât în 22 noiembrie, cât şi pe şase decembrie. Popularitatea acestor medii internautice conduce la notorietatea candidaţilor la preşedinţia României, şi pe planuri internaţionale. Pentru că imaginea politicienilor ajunge să se confunde cu caracteristicile acestor forme de interacţiune socială, trăsături care îi situează pe liderii politici în vârful piramidei de simpatie din ochii electoratului. În special ai electoratului rozător pasionat de reţele sociale, de pe net. Mai ales că „twitter” a fost desemnat cel mai popular cuvânt din limba engleză, în 2009, potrivit The Global Languace Monitor (instrument de analiză a tendinţelor de dezvoltare din diferite limbi). Atenţia atrasă asupra microblogging-ului omonim l-a validat pentru introducerea sa în lexicul limbii engleze. Twitter surclasează chiar, ca popularitate, cuvinte ca Obama, AH1N1, prezente în top şi reduce comunicarea la 140 de caractere.

Platformele sociale reprezintă bune metode pentru liderii politici, de a discuta cu alegătorii şi de a-şi posta comentariile personale. Internetul a înregistrat cele mai mari creşteri de audienţă în ceea ce priveşte urmărirea campaniei electorale, lăsând în urmă radioul, ziarele, televiziunea, conform www.wall-street.ro/articol/ (29 decembrie,

20:16).

Dacă preşedintele e pe Internet, şi alegătorii trebuie să fie acolo, cam acesta este principiul care stă la baza campaniei electorale online.

Aceste câmpuri de realizare a campaniei prezidenţiale creează, în acelaşi timp, simpatizanţii. Care îşi formează o opinie sau alta, de cele mai multe ori, în funcţie de ce-a mai apărut pe twitter, facebook sau youtube. Misiunea acestor reţele devine astfel aceea de a mobliza oamenii să meargă la vot, de a-i convinge pe alegători şi de a le inculca anumite păreri şi orientări politice, precum şi atingerea unor culmi de activism politic nemaîntâlnite în România, deşi, de mult, epuizate în SUA. Oricum scena politică din ţară arată exact ca background-ul twitter-ului, unde totul este perisabil: Antonescu e mai întâi în opozitie cu Geoană, după care se „combină” cu el la cartela prezidenţială cu ciolan inclus, Băsescu câştigă alegerile cu Tăriceanu, după care îl înlătură şi aşa mai departe. De aceea, dacă am arunca un gând în neantul virtual politic, l-am putea urmări liniştiţi cum face bâldâbâc, atunci când dă de fundul puţului... Fiecare, de la Geoană la Băsescu, are şleahta lui numită partid. Băsescu şi-a deschis chiar şi un canal tv pe youtube, de navigare electorală: http://www.youtube.com/user/PDLpress (5 ianuarie, 20:23).

Ca replică, să spun aşa, la aceste reţele care promovează campania electorală, au apărut: antibasescu.com (29 decembrie, 19:29), site care te antrenează să-i dai un şut virtual în fund preşedintelui Traian Băsescu sau nufigeoana.com (29 decembrie, 19:30), unde Geoană e transformat în balerină, site-uri care amplifică, pe de altă parte, propaganda politică şi transformă scena electorală din România într-un ring în care unii aruncă portocale în cei care dau cu roşii şi invers. Acestea pot fi considerate căi anti-campanie.

Sau, mai simplu, o modalitate a staff-urilor de campanie, care confundă astfel online-ul cu Realitatea, Antena, OTV sau B1, televiziuni care au fost absolut penibile în 2009. Propaganda din campania prezidenţială online e una ironică, o tehnică de manipulare prin satiră şi prin discreditarea adversarilor politici prin fel şi fel de materiale postate şi pe youtube, care-i prezintă pe liderii politici în situaţii încriminatoare, jenante, de ordin (juridic) penal chiar, în acord cu Constituţia României:

http://www.youtube.com/watch?v=j4QbCuAeYSQ, http://www.youtube.com/watch?v=NEpS1EvXZdk http://www.youtube.com/watch?v=8TZsTIL3QRk (5 ianuarie, 17:58). Aceste site-uri îl arată ori pe Mircea Geoană luănd mită 5000 de euro, ori pe un fost militar, care susţine că a primit o scrisoare de la Geoană prin intermediul căreia e chemat agresiv la vot, adică ameninţat cu informaţii despre trecutul său în armată sau pe Traian Băsescu într-un act de violenţă asupra unui minor. Aceste materiale constituie „adresări pentru publicul fiţuicilor cu trafic mare şi minte puţină”, potrivit www.blog.trafic.ro (5 ianuarie, 23:34).

Politicienii noştri şi-aşa se află la sute de mile distanţă de o imagine bună în ochii cetăţenilor, iar tipul acesta de circ de pe net, nu-i face să pară decât şi mai puţin credibili, pentru că împrăştie hăhăială în online. Chestia e că tocmai acest gen de materiale atrag atenţia şi sute de comentarii, de vizualizări. Pentru că la noi senzaţionalul se construieşte din exemple negative, din lucruri murdare pentru o societate care se vrea a fi sănătoasă din punct de vedere moral. După ce ai îmbolnăvit lumea bine cu senzaţional din acesta, e mult mai uşor să acţionezi cu virusul propagandei pe un astfel de fond suferind, deja slăbit în faţa adevărului. Acesta este metoda psihologică utilizată în realizarea propagandei politice în mediul virtual. De aceea este necesară transparenţa şi un studiu amănunţit cu privire la comportamentul utilizatorului de internet în acest context, al unor alegeri prezidenţiale.

Cu alte cuvinte, acelaşi populism ieftin şi aceleaşi atacuri jegoase, lipsite de diplomaţie şi fair-play, pe care le-am putut vedea şi la televizor, zac şi pe internet.

De transparenţă e vorba numai atunci când avem în vedere site-uri pe care accesându-le ne putem da seama împotriva cui sunt realizate sau pe cine susţin, o altă caracteristică a propagandei, „patologie comunicaţională” ce urmăreşte un scop clar delimitat.

Riscul unei campanii prezidenţiale online e acela că nu există niciun control asupra identităţii persoanelor care postează şi în felul acesta oricine se poate da drept unul din candidaţii la preşedinţie, pe de altă parte. Şi ajungi să-l votezi, poate, pe badea din Cucuieţii din Deal sau pe oricare Pitzi tunată, pe această cale şi nu pe liderul care candidează cu adevărat. Inclusiv declaraţia lui Traian Băsescu ar trebui să ne dea de gândit, că mijloacele tradiţionale de informare în masă deformează mesajul şi că e mai bine să-l urmărim pe preşedinte pe site-ul de campanie.

(http://www.basescu.ro/stiri/multumesc-romani-81, 6 ianuarie, 21:25).

Pe site-ul de campanie nu poate fi decât publicitate electorală şi acolo de unde să ştim că mesajele sunt adevărate? În realitate, nu ştim. Poate nici nu le postează preşedintele însuşi, ci „make-up artiştii” din jurul său (filmul Wag the dog). Avem nevoie de mesaje obiective, fără vreun partaj politic, pentru ca votul să fie al nostru în întregime.

Ţine şi de încrederea ce o putem acorda sau nu structurilor internautice, care îi ambalează pe candidaţii la preşedinţie în staniol fresh, modern, tineresc, dar cu un conţinut greu verificabil sau care te îndeamnă la lucruri interzise şi acţiuni de hacker, dacă vrei să afli adevărul din spatele ferestrei de facebook, a celei de twitter şi aşa mai departe.

Acum mă voi contrazice singură, o situaţie identică e şi cea din presa scrisă, tv, radio, pentru că în final noi votăm un „produs politic”, al unui arsenal întreg de specialişti. Acesta este unul din simptomele propagandei politice: crearea liderului politic, care, în funcţie de raftul de pe care se va „vinde” (internet, presă tipărită, radio, tv), are diverse caracteristici, subordonate toate charismei. Charisma este ingredientul fundamental utilizat în prepararea oricărui lider poltic, indiferent de mediul de comunicare în masă care îl importă şi ni-l exportă apoi. Se merge exact pe acelaşi principiu ca la supermarket, unde găseşti tot felul de produse ce nu îţi sunt utile dacă te gândeşti mai bine, dar pentru că au un ambalaj drăguţ, le cumperi convins fiind că îţi trebuie de fapt. Şi pe deasupra, ai impresia că decizia îţi aparţine ţie în totalitate. În cazul politicienilor, însă, acestora li se acordă votul şi în funcţie de imaginea pe care electoratul o are asupra formaţiunii politice din care candidatul face parte. Nu de puţine ori am văzut pe forum-uri comentarii ca acestea: nu am votat Băsescu, am votat doar contra PSD-ului sau nu aleg Geoană, aleg înlăturarea PDL-ului de la putere. În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, cred că aici s-a simţit un underdog effect, pentru că sondajele online de opinie l-au cotat pe acest candidat ca având şanse mult mai mici decât Geoană şi Băsescu pentru scaunul de la Cotroceni. Şi atunci oamenii l-au votat în mare parte din blam pentru liderii cu şanse mai bune, conştienţi chiar că votul lor nu-l va situa pe Antonescu în vârf. Portretul candidatului la preşedinţia ţării conţine clar trei imagini: trecutul său şi familia, imaginea pe care o propune potenţialilor alegători şi imaginea pe care electoratul o percepe cu privire la candidat. Pentru a obţine aprecierea publicului votant, politicianul trebuie să realizeze, aşa cum este denumit de practica politică, un ID Rating foarte bun. Să aibă notorietate, iar mediul internautic conferă această audienţă politicienilor pentru că popularitatea din ce în ce mai mare a reţelelor sociale implică o popularitate din ce în ce mai mare a celor care le utilizează. Aceasta deoarece lipsa unei cenzuri, a unui CNA, a unei legi care să controleze măcar la nivel psihologic lucrurile pe net, oricine postează sub imaginea unui om liber, neîngrădit, sincer, a unui om care pare el însuşi, fără moguli, parcă fără interese. A unui om transparent, însetat de democraţie. Cu o gândire nouă, identificabilă cu noutatea şi actualitatea mijloacelor de comunicare în masă internautice.

„Pentru că au existat conturi false (pe net) în numele meu, am decis să fiu chiar eu aici”, scria Băsescu pe twitter-ul său, în doi noiembrie.

Cu alte cuvinte, preşedintele se dă pe el însuşi internetului şi oamenilor din online. Sub imaginea omului curat, care nu are nimic de ascuns. E ca şi când ar propune o întâlnire faţă-n faţă cu internauţii, neseparată de vreun canal, ci o întâlnire în carne şi oase. Cu oricine din lume, oricând.

Se merge şi pe principiul eşti pe net, înseamnă că eşti cool şi că trăieşti cu adevărat în sec. XXI. În consecinţă, o campanie electorală online, prin natura mediului internautic, poate câştiga în interes, pentru că un candidat la preşedinţie dovedeşte astfel că a înţeles cam ce este „la modă, ce se poartă” şi încearcă să-şi adapteze strategia politică la noile tendinţe ale unui public posibil electoral, să le adapteze la publicul, mai întâi, consumator de net şi să-l orienteze, apoi, spre politica internautică. Acestea toate sub iluzia şi masca unei campanii relaxate, detaşate de orice interes ascuns, ale unui proces de comunicare ce se vrea a fi cu cetăţeanul, sub formă de dialog.

Oricum, practica alegerilor curente dovedeşte că echipele de campanie ale candidaţilor optează pentru discreditări şi dezinformări pe internet adesea. Procesul devine, în esenţă, o procedură de întărire a grupurilor de votanţi ale fiecărui partid şi nicidecum o punere în aplicare a sloganelor electorale, slogane care ar trebui să fie un impuls spre unire şi coalizare.

Numai că nu ştiu cu certitudine în ce măsură candidaţii la preşedinţia României au avut cu adevărat o campanie electorală online. Aş spune că e mai degrabă o anti-campanie contra lui Băsescu şi ulterior, una contra PSD-ului. Pentru că s-a mers foarte mult pe „bă, uite ce i-au făcut ăluia şi uite ce l-au lucrat pe celălalt”. Aceste lucruri au ieşit în evidenţă şi au conturat pregătirea online a liderilor noştri politici.



Preşedinţia .ro



În online încă se fac campanii pentru că trebuie să avem şi noi un joc cu flash, ar spune mulţi, pentru că în România „în era digitală, alegerile se câştigă cu sacoşele”, aşa cum afirmă Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu. Aceasta e de părere că o campanie prezidenţială online e lipsită de sens, deoarece jumătate din electoratul român e format din oameni care provin din mediul rural, în care computerele abia acum au început să se introducă. Atitudinea fostului purtător de cuvânt e susţinută şi de declaraţii de genul: „nu ştiu nici un exemplu de promovare online care să fi generat acţiuni offline”, spune un director care a creat campania de publicitate electorală a unui politician de la noi. (Interesant, că deşi a fost angajat pentru o astfel de campanie, nu crede, practic, în rezultatele pozitive ale propriei munci!). Sau „ceea ce vreţi să faceţi voi, e ceva similar unei furtuni într-un pahar cu apă”.

Chiar dacă în România, online-ul e privit de mulţi cu scepticism, Internetul le oferă oamenilor posibilitatea de a vorbi, în cazul în care au obosit să se afle doar în postura de ascultători pasivi.

Mircea Geoană avea 2848 de suporteri pe Facebook, pe şase decembrie, 2009, conform aantrey.blogspot.com (6 decembrie, 16:55). Acelaşi blog ne dezinformează pe faţă că Traian Băsescu avea pe Facebook, la aceeaşi dată ca şi Mircea Geoană, 2529 de suporteri. Şi spun asta pentru că autorul blogului ne dă şi adresa site-ului unde putem verifica dacă statisticile sale sunt corecte. Nu e postat ca şi link pe blogul acesta, dar cu un simplu copy paste pe adresa indicată de blogger, se vede clar că Traian Băsescu are, de fapt, 3.073 de susţinători politici

(http://www.facebook.com/pages/Traian-Basescu/18340128316?v=info#/pages/Traian-Basescu/18340128316?v=wall, 6 decembrie, 16:57). Probabil nu e trecut link-ul ca să renunţi şi să nu mai verifici, din lipsă de timp sau alte motive. Pe de altă parte, PNL (Crin Antonescu) deţine peste 100 de bloguri şi un număr de susţinători din afara blogosferei politice.

Campania electorală online conduce şi la tot felul de invenţii. De pildă, a apărut un joc virtual care îi permite jucătorului să aleagă preşedintele pe net. Să se implice în campania candidatului pe care îl simpatizează, pentru ca ulterior să devină, virtual, directorul de campanie al celui care ajunge să ţină primul discursul după alegeri.

Vreau să subliniez că oamenii consumă online, în ciuda unor critici şi păreri contrare cu privire la acest mediu. Iar liderii politici se străduiesc tot mai mult să câştige, se pare, preşedinţia .ro şi de-abia, apoi, pe cea de la Cotroceni.



World Blogging Forum



În timpul campaniei prezidenţiale, Traian Băsescu inaugurează lucrările World Blogging Forum, adică pe cele ale bloggerilor internaţionali. Evenimentul se desfăşoară la Palatul Parlamentului şi are ca scop consolidarea libertăţii în mediul online şi dezvoltarea democraţiei, politici globale cu impact asupra ştiinţei şi educaţiei. Evenimentul mai vizează şi lansarea oficială a unei declaraţii privind principiile jurnalismului online şi elaborarea unei constituţii a libertăţii pe Internet, care să fie adoptată la Bucureşti şi la care să poată adera bloggeri de oriunde din lume. Jurnalişti şi bloggeri din alte ţări, printre care: SUA, Canada, Republica Moldova, Italia, participă la eveniment cu prezentări legate de era informaţional-digitală.

„Suntem onoraţi să-l avem pe dl Traian Băsescu, preşedintele României, la deschiderea lucrărilor World Blogging Forum 2009 şi sperăm ca acest lucru să fie un semnal pentru modernizarea României şi un pas înainte spre adoptarea politicilor de e-democracy şi transparenţă oferite de Internet”, afirmă preşedintele ONG-ului care a organizat evenimentul.

Din declaraţia reprezentantului de la ONG se înţelege că, de fapt, prezenţa preşedintelui României la eveniment constituie acel pas important spre evoluţia digitală a României şi mai ales spre cea a sistemului democratic, care, convertit în e-democracy, adaptat, mai bine zis, erei digitale, ar deveni mult mai transparent.

Şi nu putem trece cu vederea afirmaţiile domniei sale, pentru că ONG-ul de care vorbim a lansat şi Campania de prevenire a cancerului de col uterin, a organizat târgul de cariere Bucureşti şi a lansat Admiterea online. Adică reprezintă o organizaţie de notorietate la noi în ţară.

Pe de altă parte, Traian Băsescu, care se afla în plină campanie electorală, pe Internet, îşi asociază imaginea cu cea a unei organizaţii non-guvernamentale care luptă voluntar pentru transparenţa pe Internet şi pentru un sistem democratic identificabil cu această caracteristică a online-ului. Şi cum se tot autoproclamă un apărător al democraţiei, un bun prilej este şi acesta, de a arăta că sprijină şi e-democracy.

Titlul articolului, care apare, evident, pe net, pune în lumină şi face ştire din prezenţa lui Traian Băsescu la deschiderea lucrărilor WBF şi nu din importanţa evenimentului pentru România. Rubrica materialului: voluntariat. (www.bizcampus.ro, 6 ianuarie, 20:14).

Inclusiv Traian Băsescu, pe propriul twitter (http://twitter.com/tBasescu, 7 ianuarie, 21:54), anunţa, cu o zi înainte de inaugurare, că va participa la WBF. Pentru cine nu ştie ce înseamnă WBF, e nevoit să caute pe internet şi găseşte doar informaţii care îl promovează pe Băsescu şi care, aşa cum spuneam, fac ştire din participarea sa la eveniment.

După ce iese pe primul loc, la alegerile prezidenţiale din turul I, pe şase decembrie, Traian Băsescu câştigă detaşat alegerile şi rămâne preşedinte al României pentru încă cinci ani. La radio, ziare, tv, se anunţă că românii din SUA, Canada, Italia şi Republica Moldova l-au ales câştigător.


Geoană te plăteşte pentru calităţile tale! Depune cv-ul acum!

Bestjobs (3 decembrie, 18:36)

Tipul ofertei: full time

Nivel carieră: senior-level, peste 5 ani

Oraş: toate oraşele

Data introducerii: 27-11-2009

Data expirării: 02-12-2009
Descrierea postului:
- fan Iliescu sau Marian Vanghelie
- miner sau fiu de miner luptător activ la mineriadă (se acceptă şi fost miner sau miner provenind dintr-o familie cu cel puţin un membru miner, prezent la mineriade)
- experienţă cel puţin cinci ani de zile
- limbi străine: obligatoriu rusa (scris, citit, tradus)


Cerinţe:

- cunoştinţe avansate de Adobe After Effects şi alte programe de editare video

- capabil să lucreze împreună în echipă

- portofoliu de trucaje este un plus

- rezistenţă la stres şi capabil de compromisuri

- realizarea de materiale video artistico-propagandistice de o calitate mai bună, care să nu conţină erorile descoperite în filmul următor: http://www.youtube.com/watch? V=xRVtgaO7/ (copy paste acest link)



Ofertă:

- posibilitatea de avansare în cadrul televiziunilor Realitatea şi Antena 3

- parte dintr-o echipă elitistăde fondatori de opinie împreună cu Mircea Badea şi victor Ciutacu

- abonament la spa incluzând masaj de relaxare şi patru şedinţe de spălare pe creier săptămânale

Pentru detalii suplimentare poţi trimite cv-ul la

locuri-de-muncă@mirceageoana.ro


Da, inventivi oameni! Mai ales că site-ul bestjobs are un trafic foarte mare, acum în vremuri de criză financiară, când foarte mulţi oameni, din toată ţara îşi caută serviciu. O bună dovadă o reprezintă sutele, chiar miile de persoane care aplică la fiecare anunţ de job postat pe site. Interesant că şi la acest anunţ au aplicat aproximativ 100 de persoane. Consider că majoritatea au făcut-o din curiozitate ca să vadă ce se întâmplă, dar probabil că sunt şi foarte mulţi dobitoci care au aplicat pe bune. Aşa cum am mai spus deja, oricine se poate da drept altcineva pe Internet. Pentru că îmi vine greu a crede că cineva din staff-ul de campanie a lui Mircea Geoană sau chiar Geoană însuşi a publicat aşa ceva. Seamănă un anunţ de batjocură, cu apropouri consistente la video care-l discreditează pe Băsescu (care a fost considerat trucaj, în final), dar şi la parteneriatul de partid dintre Geoană şi Iliescu. Pentru o manevră de campanie electorală, nu dă bine deloc pe sticla Internetului!


Băsescu, pe twitter



Aici, preşedintele ne propune mesaje „direct de la sursă, nerăstălmăcite” şi ne ispiteşte să accesăm site-ul dacă vrem să fim primii care află informaţii despre campania electorală. Domnia sa mai afirmă că are încredere în libertatea de exprimare a bloggerilor şi că în asta crede chiar cu tărie. Clar, o chestie bine speculată pentru o campanie prezidenţială online. Pentru că dovedeşte, încă de la început, un soi de prietenie, de alianţă cu lumea online-ului. Şi în momentul în care cucereşti pe cineva şi ţi-l faci prieten, te poţi baza, apoi, pe el în celelalte situaţii.

Băsescu ne mai spune că în urmă cu cinci ani, când a ieşit preşedinte, oamenii de pe net au făcut diferenţa. Din nou merge pe încurajarea internauţilor. Cărora le atribuie puterea de decizie, le pune la dispoziţie simbolic, prin limbaj, viitorul unei ţări şi şansa directă de a alege, de a fi stăpâni pe acţiunile lor. Lasă impresia că el, ca preşedinte, e acum în mâinile celor din online, care sunt singurii capabili să facă diferenţa. Că ei sunt şefii, de fapt.

Mai atrage atenţia pe twitter, la ora 11:51 AM, şase decembrie, că la ora şapte rezultatele vor fi 50/50, cu trend favorabil PDL-ului şi precizează că rezultatele sondajelor realizate de Antena 3 şi Realitatea sunt, de fapt, incorecte. Într-adevăr, un sondaj comandat de B1 Tv, CSOP-ISER, arată la ora 19, ora precizată de Băsescu pe twitter, un rezultat de 50/50, la aceeaşi dată (http://stiri.rol.ro/content/view/503977/2/, 7 ianuarie, 23:50).

De unde a ştiut preşedintele care vor fi rezultatele la ora 19? De ce rezultatele celorlalte posturi tv erau incorecte?

Mai mult de atât, unul din moderatorii de la postul B1 Tv, Radu Moraru, jurnalist de meserie şi care reprezintă într-o oarecare măsură şi imaginea postului, declara în septembrie “că de câte ori a venit Băsescu la noi a făcut audienţă, publicul nostru are o atracţie pentru Traian Băsescu”. Întrebat fiind de un jurnalist de la Realitatea.net dacă e normal să fie atât de poziţionat pro-Băsescu, Moraru răspunde că “lucrez cu materialul clientului. Îi pun pe toţi la masă şi dacă azi ar fi să aleg, Traian Băsescu e cel mai bun, după părerea mea” (http://www.realitatea.net/interviu-realitatea-net---radu-moraru--sunt-portavocea-lui-basescu_610557.html, 7 ianuarie, 00:12). Foarte interesant! Altfel spus, invitaţii unui post de televiziune, la o emisiune live, sunt de fapt, clienţii moderatorului, aşa cum reiese din materialul postat pe site-ul Realitatea.net. Ce credit să mai acordăm, noi privitorii şi ascultătorii, discuţiilor din platoul lui Moraru, în acest caz?! Bine, ideea nu este să critic prestaţiile lui Moraru şi ale televiziunilor, ci să evidenţiez modul în care îşi face campanie online Traian Băsescu.

Adică Traian Băsescu, în campania sa prezidenţială, a fost clientul lui Moraru, potrivit declaraţiilor moderatorului şi pe deasupra, rezultatele unui sondaj realizat de B1 Tv coincid cu pronosticul dat în campania sa online, de Băsescu pe twitter, cu câteva ore înainte de 19 PM şi de cele ale sondajului B1 Tv.

În acord cu DEX-ul: client= persoană care cumpără ceva, consumator al unui local public, cel care apelează la serviciile cuiva, cumpărător.

În ciuda acestor lucruri, modul în care Băsescu şi-a expus acest punct de vedere, cu 50/50 e unul direct. Fără ocolişuri. Concis, simplu, clar. Cu alte cuvinte, în campania sa online merge pe un limbaj puternic, fără bâlbe şi incertitudini. Cred că asta contează foarte mult, deoarece pe twitter, Băsescu se arată ca un politician ce pare să nu se clatine în faţa multor sondaje şi canale media care îl discreditează şi duc o campanie evidentă împotriva domniei sale. Rămâne pe poziţii şi luptă în continuare să câştige online-ul şi preşedinţia României. Ca şi trăsătură de personalitate, care derivă din afirmaţiile sale pe twitter, e, în primul rând, spiritul de luptător. Majoritatea verbelor pe care le utilizează sunt la prezent: rezultatul este, la şapte, 50/50, românii pot decide preşedintele, îmi prezint viziunea. Adică, nu creează absolut deloc impresia că ceea ce spune nu este ceva sigur. Din contră, îşi duce campania cu coerenţă şi aduce în prezent, aici, acum, rezultatele alegerilor electorale, înlăturând prin comunicare şi cuvinte, orice dubiu asupra acestor rezultate.

Stilul lui Băsescu de a mobliza oamenii să-l voteze nu e unul imperativ, nu ne spune „votaţi-mă!”, domnia sa merge pe acelaşi principiu promovat de Biblie: „atunci când ceri ceva şi te rogi pentru asta, crede în sinea ta că lucrul acela e al tău deja şi aşa va fi”.

Pe de altă parte, atunci când vede că situaţia din România nu prea e în favoarea PDL, Traian Băsescu acordă credit românilor din SUA şi Canada: „pentru că situaţia din ţară e strânsă, românii din Canada şi SUA pot decide preşedintele”. Aceeaşi siguranţă în vorbe, acelaşi tip de încurajare a electoratului.

„Suntem umăr la umăr”, afirmă preşedintele pe twitter. Adică e împreună cu votanţii, alături de ei, în mijlocul lor. Modul său de comunicare cu oamenii, cu electoratul e unul apropiat de aceştia. Nu le impune nimic şi dă răspunsuri individuale, la întrebările adresate lui de oamenii de pe twitter.



Geoană, pe twitter



„Şansa României de a o duce mai bine va deveni realitate doar dacă noi toţi vom avea curajul să transformăm ţara din temelii”, aşa îşi începe Geoană comunicarea pe Twitter. Eu zic că e un mod complicat de a pune problema, rece şi departe de un dialog cu electoratul internautic. Prea lung şi nesigur. Implică dubii: dacă vom avea curaj...., doar dacă...

„Trebuie să depăşim lipsa de viziune din politică”, afirmă Geoană. Poate în opinia multora, în politică există o viziune. Modul în care Geoană ne impune să facem un lucru deranjează. Pentru că vrei să fii liber în propriile decizii sau cel puţin să ai impresia că acţiunile îţi aparţin ţie. Liderul politic, prin afirmaţiile sale, se îndepărtează de oameni deoarece îi constrânge, la nivel de limbaj, să facă una sau alta.

„Suntem aproape de primul loc. Nu sta acasă! Învingem împreună!”. Un stil imperativ, poruncitor (români din Canada şi SUA, votaţi schimbarea!). De ce să-mi spună mie cineva ce să fac sau cu cine să votez? Doar de aceea avem dreptul la un vot, teoretic, liber. Hărţuieşte, oarecum. „Votează azi, ca să nu regreţi de mâine”. Adică mă mai şi ameninţă că voi regreta. Şi repetă mereu „Învingem împreună”.

„Fac apel către toţi românii să vină la vot ca să aducem ţara pe drumul normalităţii”. Din nou, acelaşi stil de monolog, de discurs politic lipsit de consistenţă afectivă faţă de electorat. E ca şi când nu i-ar păsa de noi. Vorbeşte cu persoane pe care nu le are în faţă şi în mijlocul cărora nu se pune. Dovedeşte o oarecare aroganţă disperată de a le impune oamenilor să-l voteze. Tratează lucrurile cu incertitudine. Pare nesigur pe discursul său. Limbajul pe care îl utilizează lasă impresia că „nu priveşte oamenii în ochi” pe twitter atunci când spune ceva, ci, că se uită în gol şi că nu vede şi nu simte nimic.

„La mulţi ani Andreea, la mulţi ani Andrei!”. Această urare e una caldă, orientată direct către cei sărbătoriţi.

În general, însă, declaraţiile lui Geoană reprezintă sau un atac la adresa lui Băsescu sau vorbe, în spatele cărora, domnia sa e un politician vulnerabil politic şi care pare că tremură atunci când le spune.

Pagina de twitter evocă din start apartenenţa la PSD, printr-un buchet imens de trandafiri desenaţi în stânga paginii web. Cu alte cuvinte, şi pe net Geoană e un produs PSD. Nu emană transparenţă, iluzia, măcar, că nu are nimic de ascuns. Nici aici, pe net, nu este el, fără moguli, fără make-up artişti. Fără restu’ din partid. Doar el cu oamenii.

„Am făcut o campanie pozitivă şi am prezentat viziunea mea despre o Românie unită”. Aprecierile cu privire la anumite acţiuni întreprinse de Geoană ar fi trebuit să vină din rândul internauţilor care i-au citit declaraţiile. Nu sună bine să se laude singur, în contextul în care, evident, există şi păreri contrare ori care nu-i susţin viziunea politică sub nicio formă.

„Încrederea românilor în guvernare e una total zdruncinată”. De unde ştie? Totuşi mai mulţi români au votat pentru Băsescu, care a propus guvernarea.

Campania online a lui Mircea Geoană nu este una puternică, pentru că nu comunică şi cu ceilalţi de la care vrea voturi, ci duce, pur şi simplu, monologuri

(http://twitter.com/Mircea_Geoana, 8 ianuarie, 17:04).


Antonescu, pe twitter


„Astăzi mi-am deschis, în sfârşit, blogul”, astfel ne întâmpină Crin Antonescu pe twitter. E o primire directă, care nu ascunde acuze la adresa nimănui. Reprezintă un post simplu, clar.

Majoritatea posturilor acestui lider politic promovează acţiuni ale tinerilor cu convingeri liberale.

Poartă dialog cu oamenii pe twitter („Voi ce credeţi despre asta”?), dar are acelaşi stil imperativ de a-i chema la vot ca al lui Geoană: „Votaţi caracterul! Nu-i lăsaţi să vă intimideze!”. Diferenţa între Mircea Geoană şi Crin Antonescu e că Antonescu nu e agasant şi dă sfaturi mai mult prieteneşti. Nu lasă deloc impresia că ceea ce scrie pe twitterul său nu ar fi scris de el însuşi. Utilizează des persoana I şi putem regăsi în afirmaţiile sale tăria lui Băsescu şi siguranţa cu care spune cuvintele. La prezent, acum, cu voi, cei care sunteţi aici.

Ideea este că acuză actuala guvernare şi îl acuză pe Traian Băsescu de lipsa de progres a ţării. Duce, altfel spus, pe twitter, o campanie anti-Băsescu.

Şi deşi îl critică pe Geoană pe twitter, se aliază ulterior cu social-democratul şi propune online electoratului să voteze Geoană. Lucru care conduce la scăderea în credibilitate în ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, din cauza incoerenţei la nivel de opinie politică.

În esenţă, campania prezidenţială online a acestui politician se situează undeva la mijloc. Câştigă simpatia multora deoarece pare uman, cald în vorbe. Nu putem, însă, să vorbim de o campanie puternică, pentru că, în mod cert, nu înglobează toate atributele care ar fi făcut-o să fie aşa: conţine multe elemente de discreditare la adresa celorlalţi candidaţi din vârf şi în plus, ne cheamă la vot, cu semnul exclamării la sfârşit.

miercuri, 24 februarie 2010

CAZ FOARTE GRAV

"Alexandra a scapat vie dintr-un incendiu teribil, insa acum trebuie sa lupte pentru viata ei si un viitor normal.

Ea are 14 luni si are pielea arsa pe tot corpul, iar pe fata arsuri pana la os (ca rezultat al temperaturii foarte inalte)
Ea este intr-un spital in Cracovia-Polonia si este urmarita de unul dintre cei mai buni specialisti. Totusi ea trebuie sa treaca inca prin multe operatii si o lunga perioada de reabilitare. Din nefericire parintii nu mai au bani.
De aceea va cerem ajutorul !
Pentu fiecare email trimis, parintii vor primi 3 centi."

miercuri, 10 februarie 2010

Pentru copiii cu probleme cardiace

IN ATENTIA PARINTILOR CARE AU COPII CU PROBLEME CARDIACE


In acest moment exista in ISRAEL o clinica medicala ce are o fundatie independenta ce strange fonduri internationale pentru a PLATI OPERATII DE CORD PENTRU COPII , IN ACEST MOMENT SUNT STRANSE FONDURI ENORME PENTRU CAZURILE DIN ROMANIA ...DACA STITI PARINTI DISPERATI AI CAROR COPII NECESITA INTERVENTII CHIRURGICALE PE CORD, TRIMITETI ACESTE INFORMATII MAI DEPARTE.  ELE  POT SALVA VIATA UNUI COPIL !!!!!!!!!

Site-ul fundatiei este :

http://www.saveachildsheart.org/


Controlati-l singuri. Sau se poate suna la redactia Radio Romania Cultural unde se pot cere detalii.

Se asigura costurile pentru operatia in sine, tratament complet pre si post operator, cazare pentru un parinte.

Parintele si copilul platesc doar biletul de avion dus-intors !!!

SPER SA AJUTE PE CINEVA !!!
SALVATI COPIII DIN TARA !!!
EI SUNT VIITORUL ROMANIEI SI AU DREPTUL SA TRAIASCA.

joi, 4 februarie 2010

Am primit premiu!!!!

Multumesc mult! Premiul pentru Scriitor superior din blogosfera l-am primit de la DEEA. Pentru ridicarea premiului se respecta anumite reguli.

Conform Scholastic Scribe, cele cinci reguli sunt:


1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la alţi cinci prieteni, bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post care explică ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List, astfel încât să existe o evidenţă a fiecărei persoane premiate.

5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Nominalizările mele sunt următoarele:


Adriana Nica: blogul-librarie care combina arta, cultura, sentimentele, cartile, viata. Merita citit!
Roxana Deaconescu: stil direct, fara ocolisuri, cu punctul pe "I"

Viorela : viata, sentimente, uman

Dragos Statie: cel mai bun blog de arta corporala, cel mai bun artist in tatuaje
 
Andrada Misca: blog de fotografie, detalii fotografice, tehnici de fotografie

luni, 1 februarie 2010

Fragmente din licenta.... (Publicitatea mascata din presa scrisa)



“Se spune că informaţia înseamnă putere, dar în prezent, adevărata putere o reprezintă capacitatea de a manipula informaţia”. Miguel Pedrero (2008, p. 173). Aceasta deoarece, o informaţie reuşeşte să modifice atitudinea şi comportamentul unei persoane în urma unor operaţii, tratări, analize, sinteze, combinări efectuate inconştient de către individ, plecând de la conţinutul unui mesaj. Iar utilizarea termenului de influenţă implică ideea de exercitare a puterii.


Comunicarea publicitară urmăreşte să transmită un sens, al unei, idei, situaţii, al unui fenomen, ceea ce nu se poate realiza fără influenţare. A comunica şi a influenţa formează una şi aceeaşi acţiune. Publicitatea este o comunicare cu o dublă constrângere, pe de-o parte timpul scurt al primei lecturări integrale a textului şi pe de altă parte slabul efort de percepţie pe care audienţa doreşte să-l facă. Organizarea cuvintelor în structuri comunicaţionale nu este pasivă. Emiţătorul restructurează o situaţie dată şi tocmai această restructurare dă naştere unor semnificaţii ce nu fac altceva decât să slujească interesele celui care le pronunţă. Nicio argumentare nu este inocentă.

Persuasiunea este arta de a convinge. Majoritatea activităţilor noastre zilnice urmăresc acest lucru, să influenţeze alte persoane.

Expunerea la un mesaj reprezintă o etapă necesară a actului de influenţare.

„Acţiunea de a induce prin argumentare, insistenţă o anume poziţie mentală sau modul de a câştiga, a cuceri, făcând apel la raţiune ori la sentimentele cuiva” se numeşte persuasiune (Vasile Traian, Irina Stănciugelu, p. 64).

Persuasiunea este un proces de schimbare a opiniilor, atitudinilor sau comportamentului unor persoane conştiente că se urmăreşte această schimbare prin expunerea la mesaje transmise cu scopul de a influenţa opiniile, atitudinile sau comportamentele lor. Persuasiunea, ca activitate de convingere care respinge forţarea şi impunerea unei opţiuni, se realizează ţinând cont de aspectele de receptivitate şi reactivitate ale persoanelor influenţate. Acest mod de a influenţa se caracterizează prin modificarea atitudinii unui individ, într-un context în care acesta îşi păstrează o anumită libertate. Persuasiunea este un proces de lungă durată.

Profesorul Jean-Noel Kapferer , unul dintre fondatorii ştiinţei persuasiunii, consideră că „persuasiunea este percepută ca o înfrângere, ca o derută, ca o plecăciune în faţa celuilalt, ea înseamnă recunoaşterea puterii celuilalt, care mă controlează pentru că mă influenţează” (2002, p. 21). Potrivit acestuia, persuasiunea este rezultatul unui proces de manipulare a informaţiei. Această modalitate de a influenţa are ca obiect exploatarea elementelor comunicării publicitare şi procesele care conduc la o schimbare de atitudine a consumatorului. Persuasiunea prin comunicare presupune folosirea de către oameni a informaţiei conţinute într-un mesaj pentru a hotărî dacă să-şi schimbe sau nu atitudinile şi comportamentele. Individul contribuie la propria sa persuasiune, prin faptul că schimbarea sa de opinie depinde şi de cunoştinţele pe care le are despre subiectul mesajului. Consumatorul îşi schimbă părerea despre calităţile unui produs şi despre beneficiile utilizării sale, fiindu-i transmise fapte sau impresii prin intermediul publicităţii. Persuasiunea conduce la adoptarea personală a schimbării aşteptate, fiind opusul impunerii sau forţării unei opţiuni.

Această comunicare persuasivă afectează mai mult persoanele deja convinse şi nu neapărat pe cele pe care vrea să le convingă, deoarece indivizii preferă informaţiile conforme opiniei lor şi nu pe cele care o contrazic. Iar publicitatea spune ce vrea să audă publicul său ţintă, pentru a obţine din partea acestuia răspunsul dorit şi a-l determina să-şi cheltuiască toate economiile ca să achiziţioneze un produs.

Fără umor, parcă nimic nu are sens. Publicitatea se foloseşte de acest lucru pentru a ne influenţa. Şi ştim cu toţii vorba aceea din popor, că un zâmbet este o fereastră spre suflet, iar râsul este uşa.

Credibilitatea mesajelor reprezintă elementul cheie al influenţării, pentru că discursul publicitar trebuie să genereze impresia de veridic, recurgând la fapte, mărturii, probe. Această condiţie este necesară, deoarece, aşa cum spunea un profesor de la universitate, fără ea, „ produsele nu s-ar vinde, căsătoriile s-ar face numai cu contract prenupţial, iar prietenia ar fi un desuet”. Alte reguli ce se impun procesului persuasiv sunt: coerenţa, consecvenţa reclamelor, care trebuie să aibă continuitate, să nu contrazică astăzi ce au susţinut ieri şi congruenţa, atunci când mesajul publicitar devin ecou al sinelui, al contextului. Influenţarea presupune utilizarea a două strategii şi anume, cea care intensifică unele caracteristici ale produsului sau cea care le minimalizează pentru a produce iluzia, efectul dorit. Reclamele folosesc repetiţia, asocierea şi compunerea ca să convingă.

Specialiştii în comunicare consideră că cea mai puternică armă a persuadării o reprezintă integritatea individului. O persoană se simte integră atunci când nu există nici un conflict în mediul în care se află, comportamentele şi abilităţile sale şi în conştiinţa de sine. Iar publicitatea creează tocmai acel context potrivit pentru ca toţi consumatorii săi să se simtă astfel, integri. Cercetătorii spun că publicitatea este o activitate parazitară în esenţă.

Persuasiunea face apel la emoţional, la logică şi la credibilitatea sursei, aşa cum am mai spus deja. Pentru a-şi realiza scopul, ea acţionează asupra a trei nivele ale consumatorului de reclame: cognitiv, afectiv şi comportamental. În procesul persuasiv se ţine cont de ansamblul tuturor factorilor demografici (sex, vârstă, ocupaţie), psihologici (starea de spirit, temeri), de opiniile, obiceiurile, tradiţiile, modelele socio-culturale, de situaţia financiară a consumatorilor, dar şi de gusturile acestora. Acest proces de influenţare vizează atitudinile, comportamentele şi afectează domeniul privat al fiecărui individ, domeniul de exprimare a propriei sale personalităţi, domeniul gândirii sale.

Utilitatea informaţiei este un factor care contribuie la persuadarea publicului, deoarece oamenii sunt interesaţi de acele spoturi publicitare ce se referă la produse pe care le-au achiziţionat recent şi prezintă avantajele acestora. Acest proces de influenţare este eficient, aşadar, în funcţie de participarea subiecţilor, (ideea de a crea împreună procesul persuasiv înseamnă că ceea ce se petrece în mintea consumatorului este la fel de important ca intenţia sursei), similaritatea sau noutatea informaţiei, sprijinirea unei decizii luate în prealabil de către indivizi. Măsura în care cel influenţat simte modalitatea de adresare ca fiind cât mai apropiată de propriul său limbaj contribuie la generarea sentimentului de identificare. Odată ce are loc identificarea individului cu lumea pe care agentul persuasiv doreşte s-o îndrăgească, persuasiunea s-a produs.

În opinia lui Kapferer, persuasiunea implică şase faze: contactul individului cu mesajul, atenţia acordată informaţiei, înţelegerea, acceptarea sau respingerea informaţiei primite astfel, problema persistenţei schimbării atitudinii în urma expunerii la mesaj, modul în care acţionează individul în baza noii sale opinii şi viziuni. Acesta prezintă persuasiunea ca pe o serie de operaţii asupra informaţiei cu care intră în contact o persoană şi ca pe o succesiune Receptare-Acceptare.

Publicitatea, ca act de comunicare ce incită la consum, ţine şi de educaţie, iar succesul acesteia depinde şi de difuzarea sa (faza de receptare), căci mesajele sale, o dată cunoscute, sunt acceptate, atunci când receptorul le procesează relativ atent şi reacţionează la calitatea lor. Cu cât un individ este mai inteligent, prin educaţie, el se expune şi receptează mai multor/multe mesaje de acest fel. „Este suficient să ne expunem la un mesaj pentru ca opinia noastră să se schimbe automat” (J.N. Kapferer, 2002, p. 148).

Un element primordial al persuasiunii îl reprezintă presiunea exercitată de publicitate şi modul de repartizare în timp. Advertisingul se bazează mult pe distorsiunea temporală, aşa cum aminteam în capitolul anterior. Publicitatea se referă la dorinţe ale publicului ţintă, dar le tratează ca şi când acestea au fost deja satisfăcute, împlinite numai pentru că a receptat mesajul publicitar. Asocierea unor imagini plăcute cu mesaje care fac apel la structura noastră interioară şi „apasă pe buton” atunci când le citim, ne determină să recunoaştem faptul că publicitatea nu doar convinge, ci este irezistibilă în faţa noastră. Acţionează pe principiul prieteniei, demonstrând că ţine cont de interesele şi nevoile noastre, acesta fiind un motiv în plus prin care ne persuadează şi ne influenţează comportamentele şi atitudinile („Dirt is Good şi prietenii lui ne iubesc pe toţi, pentru că mai m-am gândit la cele mai bune preţuri din acest sezon”. „Ne interesează foarte mult confortul şi bunăstarea dumneavoastră, vă cunoaştem foarte bine dorinţele şi gusturile şi vă propunem cea mai bună soluţie…”). Efectele sale persuasive depind de modul în care se raportează la cei cărora se adresează. Accentuează ideea că produsele pe care le promovează se găsesc în cantitate limitată (cărţi şi DVD-uri în ediţii limitate, „Balsam de buze strălucitor de fructe, pentru ultima dată în magazin!”) şi în acest caz, oamenii apreciază mult mai mult şi atribuie o valoare mai mare acestora. Elimină diferenţele sociale, creând o lume accesibilă tuturor, un univers pe care îl oferă consumatorilor săi indiferent dacă aceştia sunt educaţi sau analfabeţi, dependenţi de cafeină, amatori rafinaţi, snobi sau conservatori, indiferent de poziţia lor socială sau de situaţia financiară, iar oamenilor le plac contextele ce le alimentează visele şi le dau speranţa că totul este posibil. Unele mesaje publicitare prezintă o imagine simplă: produsul este asociat fie unui alt obiect, fie unei persoane. Datorită acestei practici, atitudinile faţă de produsul respectiv se modifică, pentru că el este prezentat împreună cu alţi stimuli despre care se ştie că au fost apreciaţi dinainte. În general, consumatorii sunt de acord cu produsele, percepute ca fiind acceptabile de majoritatea celorlalţi oameni. Advertisingul, mizează, astfel, pe principiul conformismului. Şi ne persuadează, pentru că ne lăsăm „topiţi” în marea masă care reacţionează conform unei idei sau principiu.

Publicitatea surprinde ideea că poţi avea totul aici, acum fără nicio limitare. Vorbeşte numai despre clipe senine şi prezintă o realitate în culori vii, care conferă consumatorului o stare de bine, de fericire. Şi pe toţi ne motivează, plăcerea, absenţa durerii. Exploatează un lucru important al omului şi anume valorile tradiţionale, familia, succesul, educaţia. Tocmai acest lucru ne face mai vulnerabili la mesajele sale persuasive. Deoarece una dintre sursele publicităţii o reprezintă informaţiile provenite din recensământul populaţiei, din documentaţia demografică, biografică, achitarea impozitelor sau amenzilor de circulaţie, ne pierdem intimitatea şi individualitatea, pentru că suntem automat „ambalaţi” ca public ţintă sau ca potenţiale grupuri de consumatori. Din acest motiv, ne influenţează comportamentul, ne convinge. Pentru că profită de slăbiciunile noastre şi ne determină să le consumăm, într-un mod plin de cinism, sub formă de artă, de spectacol. Canalizează emoţiile consumatorului, slujindu-se apoi de ele şi îl face capabil de o abnegaţie totală în faţa lor. Şi tot noi ne simţim flataţi recunoscând în mesajele publicitare propriile comportamente şi crezând că suntem unicul obiect al preocupării celor care realizează publicitatea. Publicitatea are ca scop construirea „unei lumi de fantasme menite să exprime cu aproximaţie realităţi faţă de care lumea noastră nu este decât o copie îndepărtată şi imperfectă” (I. P. Culianu, 1999, p. 63). Traduce în limbaj imaginar necesităţi pe care ni le atribuie, ni le propune şi induce, pentru ca sufletul nostru să poată lua cunoştinţă cu acestea şi să-şi îndrepte atenţia spre mărcile sau produsele promovate. Mizând pe nevoia interioară a fiecărui om de a fi recunoscut, publicitatea flatează şi dă naştere unei identităţi valoroase a celor flataţi. Persuadează deoarece nu jigneşte, tratează cititorul fără duritate şi indiferenţă, mimând „afecţiunea” prin propoziţii dinamice, clare, scurte.

Reclamele devin astfel o oglindă, în care dacă privim mai atent un pic, vom vedea că reflectă şi alimentează, de fapt, propriile noastre nevoi şi iluzii. Mesajele publicitare ne spun zilnic în fel şi chip ce să consumăm, cum să consumăm, că ne trebuie un anumit telefon mobil, un anume detergent, poşetă, produs cosmetic sau pastă de dinţi. Imaginarul este mai persuasiv decât raţionalul, iar publicitatea se bazează mult pe imaginaţie, seducţie şi sugestie, trezind reprezentări vii în mintea consumatorilor. „Pentru a seduce, reclama se va închide într-o contemplare a ei însăşi, într-un narcisism plin de beatitudine”, afirmă specialiştii. Publicitatea este ştiinţa imaginarului pe care pretinde să-l influenţeze după voia ei.

Publicitatea asociază produsele cu stările-ţintă sau favorite ale persoanei pe care vrea s-o convingă. Indiferent care sunt acele stări pe care consumatorul se străduieşte să le atingă, ele trebuie să fie asociate cu mesajele pe care publicitatea i le propune. Mesajul publicitar „se desprinde de cuvântul autoritar al creatorului, obiect al reprezentării artistice, care se împleteşte cu cuvântul propriu al cititorului”. Astfel reuşeşte această formă de comunicare să ne programeze minţile, pentru a consuma ceea ne oferă, iluzia. De aceea, creatorul de publicitate este considerat un vânzător de vise, care ştie întotdeauna ce măşti să pună produselor pe care le promovează, ca să atragă.

„Vă promitem că timpul maxim de aşteptat la coadă este de 7 minute în supermarketul nostru”. Se întâmpla în pragul sărbătorilor de iarnă, cu vreo câteva zile înainte de Crăciun. Cum sună? Mai mult decât convingător. Producătorii îşi asumă, prin intermediul reclamei, un angajament faţă de noi. Nu ne cunosc personal, nu ştiu cum ne numim şi cu toate acestea ne oferă promisiunea lor, reuşind să ne influenţeze comportamentele. Cercetătorii consideră că persuasiunea este întemeiată pe seducţie. Publicitatea se foloseşte de această forţă a seducţiei, a magicului, cum am mai amintit deja („Trandafiri din Maroc. Tratamentul pentru păr cu ulei de trandafiri îţi va face părul fin şi mătăsos. Prosopul sporeşte efectul uleiului. Încântă cu părul tău strălucitor!”). Potrivit lui Ioan Petru Culianu, advertisingul este magie în acţiune. Magia reprezintă un instrument infailibil de influenţare a individului şi a maselor, pentru că ea este „o metodă de control al individului, bazată pe o cunoaştere profundă a pulsiunilor erotice personale şi colective”.

Convinge deoarece construieşte evenimentul ca modă, ca ritual şi fapt divers spectacular. Promovează speranţa, creează mituri. În cadrul mesajelor sale, totul se bazează pe echilibru, vitalitate, sănătate, prospeţime şi iluzia jocului. Publicitatea amplifică, îngroaşă, reliefează avantajele produsului. Lasă impresia că oferă consumatorului posibilitatea unui nou început, şansa, ocazia de a participa la procesul prin care se creează pe el însuşi din nou, reunind părţile universului său cu propriile-i mâini. Foloseşte cuvinte cheie drept repere pentru judecarea mai degrabă a prezentării, decât a conţinutului. Minunata lume nouă imaginată de publicitate este realizată exclusiv prin mijloace blânde, în esenţe magice şi chiar hipnotice. În această lume, oamenii cred că sunt liberi să gândească, dar realitatea este că ei gândesc numai ceea ce au fost condiţionaţi să gândească. Fenomen de hipnoză colectivă, publicitatea „scrutează inconştientul consumatorului pentru a extrage din el slăbiciunile inavuabile, acel ce prin care el poate fi influenţat, hipnotizat, pus în stare de disponibilitate” (I. P. Culianu, p.153).

Publicitatea exploatează pornografia, considerată atitudine ancestrală a experienţei umane, şi erotismul libertin pentru a convinge. „Plăcerea fizică este forma absolută de bucurie a inimii, fiind imaginea Cerului pe pământ”. „Folosirea cuvântului SEX te face, într-adevăr, să sari repede ca să citeşti întreg materialul”, scrie Oana Brătilă pe propriul blog, pentru că lucrurile îngrădite sau interzise provoacă o plăcere mai mare. (Kandia, ciocolată cu dragoste sau spuma noastră, care catifelează pielea, schimbă H2O în H2HHHHH).

Teatralizează mesajele, oferind în mod iluzoriu multe speranţe şi mult circ. Consumatorul devine parte a poveştii publicitare, căzând pradă beţiei simţurilor şi magicului. Publicitatea creează iluzia că timpul, spaţiul şi lucrurile sunt la dispoziţia celui ce o consumă. Acesta, vrăjit, absorbit mintal de spectacol, are sentimentul siguranţei şi controlului asupra realităţii. Se crede Stăpânul universal, putând dispune după plac de natură şi de societatea umană. Publicitatea nu vede răul, nu-l aude şi nici nu-l spune. Publicitarii sunt de părere că advertisingul „distribuie cu dărnicie reţete de fericire, garantând accesul în paradisul facil al consumismului”. Publicitatea nu caută să informeze, ci mai degrabă, să motiveze.

Deghizează mesajele pe care le transmite în forma comunicării interpersonale. Cu alte cuvinte, publicitatea personalizează reclamele, metamorfozând consumatorul, aparent, în participant la o discuţie privată, intimă. Astfel, celui expus la mesajul publicitar i se creează senzaţia că este singurul căruia i s-a împărtăşit un secret, că este martor al unui eveniment unic şi nemaiîntâlnit. („Între dragoste şi nebunie, e obsesia. Dragoste…nebunie. Este secretul meu”). Advertisingul utilizează tehnica dialog în monolog, solicitând fictiv publicul să contribuie la elaborarea conţinutului său, convertindu-şi strategia de convingere într-una de auto-seducţie. Dialogul publicitar este un monolog deghizat, aflat sub controlul exclusiv al celui care îl realizează. De fapt, publicitatea creează impresia unei interacţiuni faţă-n faţă, între consumator şi produs, care apare personificat, în cadrul mesajului. Mesajul comercial dobândeşte astfel trăsături umane.

„Mesajul publicitar ne învaţă trei lucruri interesante. În primul rând că toate problemele îşi pot găsi rezolvarea. În al doilea rând, că pot fi soluţionate rapid. În al treilea rând, că soluţiile optime sunt oferite de agenţiile specializate în diferite domenii tehnologice. Ar putea fi vorba despre un drog. Sau despre un detergent. Poate fi un avion sau o piesă dintr-o maşinărie. Mesajul esenţial este acela că orice problemă stresantă, fie că este vorba despre lipsa încredere în sine, despre plictiseală sau despre probleme financiare îşi găseşte rezolvarea în întregime dacă beneficiem de ajutorul unei tehnologii” (Neil Postman, autor citat de Sorin Preda în „Jurnalismul cultural şi de opinie”, 2006, p. 135).

Prin organizarea mesajului şi prin contextualizarea lui aparte, publicitatea informează în mod perfid, creând dorinţe şi necesităţi. Nu întâmplător, publicitarul îşi propune ca scop nu să vândă un obiect oarecare, ci un stil de viaţă, un fel anume de a trăi. Publicitatea nu operează cu legi, ci cu principii subsumate persuasiunii. Potrivit lui Sorin Preda, textele comerciale propun încă din primul paragraf un avantaj, pe cel mai important. Acest lucru înseamnă că mesajul începe în forţă, creează surpriza încă de la plecare. Insistă fără amânare asupra principalului atu şi-l dezvoltă. Stârneşte repede şi în forţă atenţia cititorului. Mulţi cititori sunt sceptici în ceea ce priveşte publicitatea, mărturia unei a treia persoane sau lista celor care se declară mulţumiţi de un anumit produs întăreşte verosimilitatea celor conţinute de mesaj. Repetă mereu principalele avantaje, ceea ce intensifică dorinţa de cumpărare. Publicitatea construieşte identităţi stereotipe ale binelui şi răului, asociate unor norme care stabilesc atitudini precise şi relaţii la fel de precise.

Ispită magică, publicitatea, ne aminteşte mereu că dorinţele noastre pot fi satisfăcute imediat şi uşor. Advertisingul devine regie, pentru că fiecărui produs pe care îl promovează îi conferă o funcţie şi un rol, ca într-o piesă de teatru. Foloseşte expresii cu încărcătură afectivă (cei dragi, cu dragoste, cu suflet) pe post de momeală lingvistică, prin intermediul cărora îşi atrage consumatorii. Având în vedere modul de prezentare al mesajului, publicitatea determină publicul să transforme cuvintele scrise în imagini, în propria lui interpretare. Altfel spus, consumatorul vede în cuvinte şi prin cuvinte produsul. Citeşte textul ca imagine. Oamenii se lasă puternic inundaţi de imagine, de posibilitatea de a vizualiza.. Publicitatea utilizează termeni care indică diferenţa, creând iluzia de noutate, actualitate, modernitate („O altfel de lume, acum sub un alt nume”).

Forţa persuasivă a publicităţii se datorează şi capacităţii empatice pe care aceasta o dezvoltă, deoarece contribuie la evitarea oricărei jigniri şi a dramatizării.

Vizând pe de-o parte un serviciu, iar pe de cealaltă potenţialii consumatori, ajută la eliminarea tuturor conflictelor în spaţiul imaginar. Iar consumatorul se lasă prins în mrejele maşinăriei născocitoare de simboluri, pentru că publicitatea şi „magicianul fac amândoi acelaşi lucru, îşi aruncă plasele ca să pună mâna pe anumite obiecte, să le atragă şi să le aducă spre ei înşişi” (Ioan Petru Culianu, 1999, p. 143).

Unul dintre efectele persuasiunii prin publicitate este memorarea pe termen lung a unei reclame. Aceasta, deoarece publicitatea reuşeşte să câştige de partea sa publicul ţintă cu convingerile lui şi cu încărcătura sa emoţională cu tot. Advertisingul este preocupat, astfel, mai mult de impactul mesajelor sale asupra maselor decât de adevărul reclamelor, de aceea îşi propune ca obiectiv schimbarea comportamentului publicului vizat.



II.1 Persuadarea prin publicitatea clandestină



Văduvit vreme de decenii de responsabilităţi sociale şi politice pe care le incumbă libertatea şi lipsit de cunoştinţele elementare ale practicilor democratice şi de comunicare publică, cetăţeanul român se vede, astăzi, pus în faţa dificilului examen de elector nu doar naţional, ci şi european. Asupra lui se revarsă, din toate părţile, cuvinte, imagini, informaţii, fapte, senzaţii, pe care trebuie să le asimileze şi pe baza cărora trebuie să ia anumite decizii, după ce le trece mai întâi prin filtrul cunoaşterii sale.

Publicitatea mascată, însă, reuşeşte să treacă de aceste filtre proprii omului, constituindu-se într-o formă de persuadare a conştiinţei consumatorilor şi chiar de elaborare a unei culturi de consum. Publicitatea clandestină (mascată) se referă la prezentarea în paginile unei publicaţii de presă, prin cuvinte şi imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, mărcilor comerciale sau activităţilor unui producător de bunuri ori prestator de servicii, dacă această prezentare este făcută în mod intenţionat de semnatarul materialului, în scop publicitar nedeclarat, şi care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevăratul său scop. O asemenea formă de prezentare este considerată intenţionată, mai ales dacă este făcută în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar. Aceasta s-a dezvoltat datorită faptului că multitudinea de reclame care invadează spaţiul cotidian al individului a generat un soi de protest al consumatorilor faţă de publicitate. Aceştia se simt adeseori enervaţi de situaţie şi ori nu observă o anumită reclamă ori evită s-o consume, în mod intenţionat. Astfel, publicitatea mascată poate fi considerată o strategie de a obţine păreri favorabile cu privire la anumite produse, prin strecurarea unor informaţii, ascunse în materiale împrumutate din presă, în inconştientul consumatorilor. Impactul reclamei asupra indivizilor e mult mai mare în acest fel. Influenţarea prin publicitate depinde şi de credibilitatea, farmecul, atracţia pe care o exercită şi puterea pe care o are aceasta asupra consumatorului. Publicitatea clandestină se realizează în presa scrisă prin informaţii care lasă impresia că au caracter de materiale jurnalistice şi nu sunt tratate cu scepticism, de aceea sunt publicate fără a fi plătite, de cele mai multe ori.

Scopul reclamei mascate este acela de a modifica atitudinile şi opţiunile grupului ţintă căruia îi este adresată şi urmăreşte canalizarea informaţiei pentru a obţine supremaţia asupra gândirii consumatorilor săi, reuşind să-i persuadeze pentru ca aceştia să se orienteze către un anumit produs, serviciu ori marcă. În plus, stimulii subliminali, pe care se bazează publicitatea clandestină, deţin la nivelul subconştientului uman o putere considerabilă. (Isteria subliminală a fost declanşată în 1957, când Vicary a introdus printre secvenţele unui film difuzat la cinematograf, îndemnul de a mânca popcorn şi de a consuma Coca-Cola). Drog al societăţii de consum, mesajul subliminal influenţează creierul uman într-o fracţiune de secundă. Acesta investighează cele mai ascunse cotloane ale minţii. O dată implantat în subconştient, mesajul subliminal ne influenţează foarte mult atitudinile şi comportamentele, introducând, în propriile noastre gânduri, cuvinte cu o asemenea viteză încât nu conştientizăm prezenţa lor acolo.

La noi în ţară, sunt prohibite reclamele bazate pe stimuli subliminali, prin Legea 148, care priveşte publicitatea.

Rolul reclamei mascate este ca mesajul să nu fie receptat numai din cuvinte, ci acesta să fie dedus şi din semnificaţia unei imagini, care se conturează în plan psihologic prin asociere cu un anumit grad de confort material sau spiritual.

Publicitatea mascată „explorează mintea consumatorului în căutarea informaţiei şi a inspiraţiei” (Jon Steel, 2005, p. 27).

Aceasta acţionează ca un catalizator pentru procesul mental şi pentru schimbarea de opinie sau de comportament vizat. Iluzia controlului asupra informaţiei face din universul publicităţii clandestine un loc care atinge coarda sensibilă a celui pe care vrea să-l influenţeze. Mesajul transmis prin publicitatea mascată este distorsionat şi are un impact psihologic mult mai puternic asupra indivizilor, din acest motiv. Influenţa mesajului e mare pentru că el „acţionează într-o societate de pasivitate care contribuie la atenuarea capacităţilor de reflecţie şi de luare de atitudine critică, conform http://competentainmassmedia.ablog.ro, (23 februarie, ora 15:24).

Prin apelul la senzaţii, advertising-ul mascat recurge la atacarea subconştientului consumatorului. Publicitatea clandestină poate degenera în propagandă, definită ca acţiune de răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic, cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi. Principiile care stau la baza componentelor propagandei prin publicitatea mascată sunt: suficienţa informaţiilor, proporţionalitatea distanţei, oportunitatea informării/transmiterii informaţiei, credibilitatea şi accesibilitatea informaţiilor. Publicitatea mascată induce publicului să întreprindă acţiuni în vederea realizării scopului publicitar. Utilizarea textelor cu conţinut sexual şi prezentarea produsului într-o manieră erotică pentru a atrage consumatorii facilitează persuasiunea. În cazul acestei forme de publicitate, vorbim de persuasiune subliminală, inconştientă.

Caracteristicile advertising-ului clandestin ca persuasiunea, modificarea atitudinilor oamenilor, plasează acest tip de publicitate în panoplia activităţilor de influenţare. Pentru păstrarea credibilităţii, sunt desfăşurate acţiuni de persuadare, de modelare a atitudinilor, percepţiilor, comportamentelor consumatorilor. Aceasta, în sensul că se intenţionează crearea unei opinii favorabile pentru materialul publicitar prin eliminarea susceptibilităţii asupra sa (a materialului respectiv).

Cu alte cuvinte, publicitatea mascată influenţează, prin mijloace specifice, opinia publică, iar consumatorii îşi modifică sau nu părerea în sensul mesajului.

Potrivit www.competentainmassmedia.ablog.ro, publicitatea „nu manipulează doar în formele sale, ci în însăşi substanţa ei este o formă de persuasiune clandestină.”

Prin crearea de noi atitudini faţă de nevoile omului şi prin acţiuni psihologice diverse,

publicitatea clandestină urmăreşte, astfel, persuadarea potenţialului consumator. Reclama mascată este percepută ca informaţie jurnalistică şi nu ca mesaj publicitar, după cum am mai spus, de aceea reprezintă o practică incorectă şi dubioasă. Publicitatea clandestină înlocuieşte în conştiinţa consumatorului faptele reale cu reprezentări care se potrivesc cu sistemul de gândire al individului. Naivitatea acestuia determină capacitatea publicităţii mascate de a induce cu uşurinţă sentimente şi idei. Prin resurecţia inconştientului, a iraţionalului, advertising-ul exploatează dorinţa originară a consumatorului său. Publicitatea mizează pe puterea indivizilor de a discerne între adevăr şi minciună. Tot ceea ce înseamnă conţinut în publicitatea mascată poate afecta gândirea individului. Reclamele clandestine sunt instrumente de persuadare, deoarece leagă, sugestiv, produsul de trăiri necunoscute, prin intermediul articolelor. Utilizează cuvintele ca şi halucinogen pentru accesul la inconştient.

Publicitatea nu ar trebui sa fie nesinceră şi incorectă, ci ar trebui să ofere informaţii directe indivizilor. Totuşi, adeseori, faptele sunt prezentate fracţionat, ceea ce induce în eroare. Se fac afirmaţii ambigue care sunt susţinute în cadrul unor materiale, aparent, de presă. Toate acestea fiind, de fapt, înşelăciuni. Publicitatea mascată mizează, uneori, pe obscuritate şi sugestie, absorbind anumiţi stimuli şi intrând în contact cu diverse simboluri. Orice cuvânt din textul publicităţii mascate pătrunde imperceptibil în conştiinţa celorlalţi şi aduce cu sine un mesaj.

Publicul are dreptul, însă, de a fi mereu corect informat. Dar atunci când nu îşi dă seama de adevăratul scop al comunicării publicitare, consumatorul nu are cum să aprecieze corect informaţia primită. În acest caz, este foarte importantă intenţia celui ce transmite mesajul care parcurge mai multe trasee, transformându-se, ieşind de sub control, pătrunzând într-un mediu care îşi are proprietăţile sale, cel al inconştientului uman. De aceea, devine dificil de măsurat cum şi cât poate să influenţeze un cuvânt ce a pătruns în „labirintul” memoriei.

Publicitatea mascată afectează un număr mare de persoane deoarece este transmisă prin intermediul unui canal mediatic. Aceasta ar trebui interzisă prin lege, pentru că presupune utilizarea unui context editorial în mass-media în vederea promovării unui produs, fără ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini şi cuvinte uşor de identificat de către consumator. Altfel spus, publicitatea mascată, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta şi îi poate afecta comportamentul, lezându-i interesul de consumator sau de concurent, prin utilizarea unor stimuli mult prea slabi pentru a fi percepuţi în mod conştient.

De exemplu, ziarul „Prosport” publică în 27.06.2008 un material gen articol de presă, „Poli Timişoara se antrenează zilnic la piscină. Aşa ar trebui să arate antrenamentul ideal”, prin care face, mascat printre rânduri, reclamă ştrandului Heaven, din oraşul de pe Bega. Construcţii precum „…de ani buni, gard în gard cu baza de pregătire a formaţiei bănăţene funcţionează unul dintre cele mai cochete ştranduri din vestul ţării” sau ca „frecventat de lumea bună a oraşului, dar mai ales de fetele „dotate” ale capitalei Banatului, locul de agrement este una dintre atracţiile tinerilor timişoreni”, „când Uhrin Jr. le indică jucătorilor poarta spre care trebuie să şuteze, din vecini, răzbate muzica disco, iar atunci când briza este potrivnică, un miros de mici şi de aripioare la grătar pluteşte deasupra ierbii; dacă fotbaliştii nu se sfiesc să mai arunce câte o privire spre sânii dezgoliţi de alături, fetele îi tratează cu o totală indiferenţă pe fotbalişti; asta chiar dacă, pentru a ajunge la ştrandul denumit sugestiv „Heaven“, frumoasele Timişoarei sunt obligate să treacă, practic, prin parcarea unde Ganea, Alexa şi Karamyan îşi parchează în fiecare zi bolizii de sute de mii de euro” dovedesc că materialul aparţine publicităţii, celei mascate, deoarece nu este marcat corespunzător, induce în eroare cu privire la adevăratul său scop, cel publicitar şi este semnat de jurnalistul Dan Jakabhazi ca un articol de presă sportivă.

Bineînţeles că nu au întârziat să apară nici criticile din partea celor care şi-au dat seama de caracterul real al materialului: „te-ai rezolvat de intrare în Heaven, nurorii nu-i faci reclamă să primeşti şi ceva de băut? Eşti ordinar, domnule reporter”. „ştrandul e arhicunoscut, nu mai trebuie un articol care miroase a publicitate mascată, halal de presă sportivă românească”, „recomand domnului ziarist să se angajeze la o firmă de publicitate şi să lase presa sportivă, …aşa finuţ zis!” (Forum, http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/poli-timisoara-se-antreneaza-zilnic-la-piscina-2742324, 24 februarie, ora 23:12).

Chiar dacă publicitatea mascată este descoperită, ea îşi păstrează caracterul clandestin datorat caracteristicilor materialului ce o conţine. Faptul că cineva realizează, citind un material din presă, că are de-a face cu publicitate mascată nu înseamnă că materialul respectiv îşi pierde specificul publicitar, devenind astfel un articol jurnalistic.

În România, însă, nu există o lege care să ofere o definiţie a publicităţii mascate din presa scrisă şi care să reglementeze, să condiţioneze, să prevină, să interzică, mai bine zis, şi să amendeze acest tip de publicitate. „Reclama mascată, sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, a devenit o practică deşănţată în presa scrisă. Indiciul privind caracterul publicitar al unui material dispare în multe rânduri”, punctează „Adevărul” în 13 ianuarie, 2009, în articolul „Un proiect: Consiliul Naţional al Presei Scrise”.

„Găina cu ouă ecologice”. 27 februarie, 2008. „Gândul”. „Cinci găini lucioase ne privesc ca fotomodelele”. Şi cum păsările au ajuns manechine, potrivit ziaristei de la „Gândul”, de ce nu ar fi ele tratate ca nişte regine, mai ales că „fecalele găinilor au consistenţă, culoare şi miros specific”, dovadă a îngrijirii lor la standarde europene şi numai la cea mai mare fermă de acest fel din România, Cortina Bioprod din Curtişoara de Olt! ? (Deci: cine dă mai mult?) „O broşură a fermei chiar explică serios că o pasăre fericită este cea care ajunge la manifestarea întregului cortegiu comportamental ancestral: cotcodăcit, râcâit, cocoţat, ciugulit, alergare, cocoşit, răcorit, baie de nisip”. Mi se pare absolut jenant ca un material ca acesta, publicitar desigur, să fie publicat într-un ziar de talie naţională, mai ales ca presupus articol de presă. Pe lângă faptul că este penibil construit şi ca text publicitar!

Legea 363/2007, privind practicile incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, interzice practicile comerciale incorecte, adică pe cele „care induc în eroare consumatorul mediu sau deformează ori este susceptibilă să deformeze esenţial comportamentul economic al consumatorului” (capacitate de a lua o decizie în legătură cu un produs, serviciu, marcă). Am putea lua în considerare această lege atâta timp cât definim publicitatea mascată ca practică incorectă.

Loial şi onest ar fi ca publicitatea să fie identificată fără cunoştinţe speciale şi identificabilă în mod clar de celelalte materiale prin mijloace poligrafice sau prin comentarii şi semne specifice.

Conţinutul materialelor jurnalistice nu trebuie influenţat de agenţii economici în nicio circumstanţă pentru ca independenţa editorială şi responsabilitatea jurnalistului să nu fie afectate. Nici prin ceea ce se spune, nici prin ceea ce nu se spune, nici prin modul de prezentare nu trebuie ca adevărul să fie periclitat. Presa veghează ca ştirile să nu fie alterate. Comentariul este liber, dar faptele sunt sfinte. Dar şi cititorii e bine să se asigure că ceea ce citesc reprezintă opinia independentă a jurnalistului şi nu un punct de vedere plătit de o companie sau alta. Aceştia merită să aibă certitudinea că materialele publicate nu sunt influenţate de interese ascunse şi că informaţiile publicitare sunt clar distinse şi nu mascate, ascunse în articole obişnuite.

Nu intră sub incidenţa publicităţii mascate: prezentarea unor produse, servicii culturale, destinate învăţământului sau IT şi AUTO, cu condiţia prezentării, în cadrul aceluiaşi material, a mai multor produse de acelaşi gen sau clasă, menţionarea numelor de companii, instituţii, organizaţii neguvernamentale, atunci când sunt prezentate informaţii de interes public care necesită precizarea lor; prin informaţie de interes public înţelegând orice informaţie care rezultă din sau priveşte activităţile unei instituţii publice.

Aspectele publicităţii clandestine din presa scrisă sunt următoarele: scop publicitar nedeclarat, crearea confuziei în rândul publicului cu privire la adevăratul său scop (publicitate la un produs, serviciu sau bun prin prezentarea unor informaţii sub formă de ştiri), absenţa pluralismului în prezentare şi complezenţa manifestată pentru un produs, faptul că e intenţionată şi nu întâmplătoare, adică în schimbul unor beneficii de natură materială, socială sau care se datorează gradului de rudenie şi aşa mai departe, frecvenţa citării, vizualizarea produsului sau a mărcii, indicarea numărului sau a adresei, absenţa aspectelor critice, similitudinea prezentării cu elemente abordate de practica publicitară.

„…Lacto Solomonescu reprezintă simbioze moderne de oţel inox, gresie şi aparatură cromată, parcă adunate laolaltă de imaginaţia unui Salvatore Dali al industriei alimentare. De la pereţii văruiţi impecabil la zecile de termopane montate, de la poartă până la ultimul grup sanitar, de la birourile cu aer condiţionat la secţiile în care funcţionează baterii sanitare digitale, totul vorbeşte despre respectul pentru munca făcută cu simţ de răspundere, despre efortul ca investiţia realizată să situeze marfa produsă la nivel european şi nu numai naţional”, scria Gabi Gomboş în săptămânalul independent, „Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi” pe 30 iulie 2005. Materialul „Solomonescu, al şaselea brânzar al ţării”, din această publicaţie, nu prezintă în mod obiectiv aspectele fabricii de lactate, ca într-un articol de presă, ci le exagerează, comparând producătorul cu Salvatore Dali al industriei alimentare, dovadă a utilizării unei practici publicitare, în cadrul unui reportaj. Materialul nu este marcat corespunzător cu publireportaj, astfel, e scris în scop publicitar nedeclarat, iar în cadrul său, semnatarul manifestă complezenţă pentru SC Lacto Solomonescu SRL, fiind, în acest caz, reclamă mascată.

Pentru că un text neînsoţit de semnul distinctiv pentru materiale publicitare are un impact mult mai mare în rândul cititorilor decât o reclamă poziţionată în ziar ca şi textul respectiv, unele publicaţii practică aşa numite înşelătorii prin dedicarea unor companii de stat sau private pagini de reclamă mascată sub forma unor articole inofensive.

Din acelaşi motiv şi specialiştii în relaţii publice doresc să-şi publice gratuit textele în ziare, ca informaţii independente de ideea de publicitate. Dar informaţiile lor sunt publicabile astfel numai când conţin o ştire, când caracterul de ştire nu există, informaţia nemarcată cu semne specifice publicităţii devine reclamă mascată, ascunsă meticulos în fraze bine alese de către specialiştii în relaţii publice. Dar aceste practici sunt dificil de detectat, pentru că trebuie să dispui de mijloace, bani şi oameni pregătiţi să facă poliţie pentru fiecare material ce apare în diverse publicaţii, în fiecare zi.

27 mai, 2008. Ziarul „Gândul”. Alina Bădălan Turcitu îşi doreşte „euforie la dentist”şi „inhalează substanţe cu masca pe nas”, ceea ar determina pe oricine să simtă că pluteşte. Nu e de condamnat pentru acest lucru, şi noi ne dorim la fel. Problema este că nu facem reclamă mascată nici unei clinici stomatologice private, din Bucureşti sau din alte locuri ale ţării, ca să obţinem beneficiile sus menţionate, cum suspectez că procedează această ziaristă. Sub falsa deghizare într-un aşa-zis reportaj, care pare să ne lase cu „guriţaaa mare”, după ce am tremurat toată ziua, aşteptând cu sufletul la gură să mergem la clinica Dentestet, unde, spune jurnalista că atmosfera „este ca în Rai”, se ascunde, de fapt, un material, în mod cert, publicitar. Penibil este şi modul de abordare a subiectului, care mă duce cu gândul la anunţurile mai mult sau mai puţin matrimoniale, prezentate cu o oarecare tentă lascivă, în timp ce „freza îţi intră în gură şi un ac ţi se plimbă pe lângă obraz, mirosul tare de trandafiri te ameţeşte”. Clinica, o mini-grădină botanică, îngropată în flori”, arată ca o „căsuţă din poveşti, privită din stradă” (măi să fie!). E greu să realizezi, în circumstanţele date, unde se regăseşte informaţia de interes public, în acest material. Dar poate aflăm, vizionând cele 47 de canale ale unui televizor plat, „încastrat sus, în scaunul stomatologic”, iar dacă acest lucru nu-i suficient pentru a obţine ceea ce ne dorim, putem privi „peştişorii exotici din acvariu”, pentru că medicii de la Dentestet „ne învaţă şcolăreşte cum să ne spălăm pe dinţi”, aş spune eu că bine ar fi, de intenţiile acestea mascate, prin care unii încearcă să ne convingă şi să ne determine să facem un lucru sau altul.

Tendinţele de a face publicitate mascată sunt negative pentru presă, deoarece sunt văzute ca ameninţări ce pândesc ziarele şi pot conduce la abandonarea interesului public în favoarea celui comercial. Cazul următor reflectă consecinţele grave pe care le poate avea publicitatea mascată, atunci când este descoperită, în presa scrisă şi consider că reprezintă o dovadă bună care susţine această afirmaţie despre interese.

Bogdan Chirieac demisionează din funcţia de senior editor al ziarului „Gândul”. Ziaristul, asociat al firmei Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL (CSR), a intermediat vânzarea de echipamente speciale de telecomunicaţii din partea Motorola către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, beneficiarul fiind, deci, Statul român.

În editorialul său, „EADS ne integrează în Africa”, publicat în 15 noiembrie, 2005, Bogdan Chirieac „combate cu manie controversatul contract de securizare a frontierelor, parafat de guvernul Năstase cu grupul EADS. El critică dur tehnologia utilizată de EADS, numind-o africană şi laudă subtil performanţele celor de la Motorola”, scrie „Gândul”.

Aceasta este ştirea care a împânzit publicaţiile din România, acum doi ani.

Jurnalistul se foloseşte de influenţa gazetărească pentru a promova afacerea respectivă şi face reclamă mascată echipamentelor Motorola. Acest lucru, contrar practicilor jurnalistice, care trebuie să servească interesului public, în mod obiectiv şi nepărtinitor, a obligat jurnalistul să renunţe la funcţia sa din cadrul publicaţiei „Gândul”. Ziaristul îşi pierduse credibilitatea în faţa opiniei publice. Prin fapta sa a compromis implicit şi imaginea ziarului, iar „publicaţia în care cititorul nu mai are încredere dispare curând”, conform Mihai Coman (2006, p.207).

Un om cu funcţia lui Chirieac, nu poate decât să stârnească dispreţul opiniei publice în acest fel, mai ales că membrul de onoare al Clubului Român de Presă, Cristian Tudor Popescu, fost preşedinte al acestui club, acţionar şi dumnealui la acelaşi ziar, „Gândul”, declara, la vremea respectivă, că într-adevăr nu este etic ceea ce a făcut ziaristul, dar apreciază faptul că materialul său este corect scris din punct de vedere jurnalistic. Onorabilul fost preşedinte al Clubului Român de Presă a menţionat că nu ştia de afacerile lui Bogdan Chirieac pe de-o parte, iar pe de alta, „Săptămâna financiară” dezminţea afirmaţia lui Cristian Tudor Popescu, deoarece ziarul publicase, anterior incidentului (6 iunie 2007), un material în care se preciza despre afacerile jurnalistului. „Reacţia lui ar fi fost alta dacă în locul colegului său ar fi fost altcineva, o dovadă în plus că echidistanţa nu are nimic în comun cu cel care se afişează drept un axis mundi al presei româneşti”, blama un cetăţean indignat pe forumul publicaţiei „Cotidianul”, www.cotidianul.ro.

Oricum trebuie avut în vedere faptul că afacerea pentru care şi-a dat demisia în noiembrie 2007 însuma 24 de milioane de EURO!

Observaţie: Am ales să exemplific publicitatea clandestină în special din „Gândul”, deoarece consider că unul dintre acţionarii săi, Cristian Tudor Popescu ar trebui să aibă o atitudine corectă, obiectivă şi critică asupra unor materiale publicate în ziar, având în vedere faptul că este membru de onoare al Clubului Român de Presă, a fost preşedinte al acestui club, iar acum s-a comportat ca un patron.

Astfel spus, ziarele au ajuns să supravieţuiască din publicitate şi mai puţin din tiraj, iar presa, din câinele de pază al societăţii, aşa cum o descrie teoria, se transformă tot mai mult în ringul patronilor, măcăind la comanda celui care dă mai mult. O junglă a intereselor financiare, din care cititorul cu greu mai desluşeşte semnificaţia termenului independenţă. Presa de astăzi, potrivit lui Victor Ciutacu, „nu este cu nimic mai puţin ticăloasă decât clasa politică sau decât societatea românească în ansamblul ei”. Deontologia nu se rezumă doar la a respecta câteva principii şi interdicţii. Mai înseamnă să păstrezi mereu o distanţă critică faţă de instituţii şi fapte şi să multiplici punctele de vedere, oferindu-i cititorului posibilitatea de a decide singur ce anume să aleagă. Atât timp cât discursul presei este în esenţă o afacere de limbaj supusă numeroaselor probleme de expresivitate şi sens. Dar cine nu crede în capacitatea indivizilor de gândi în mod independent, de a-şi conduce singuri viaţa, exclude dintr-o dată autocontrolul.

„Lumea omului contemporan devine un simulacru, un perpetuu divertisment, în care identitatea fiecăruia dintre noi nu se mai construieşte în funcţie de nevoi interioare. Profilul personalităţii noastre nu este altceva decât un semn în plus într-un context material în care nu mai există deschidere spre o lume de sensuri, ci o perpetuă implozie în nonsens a coordonatelor societăţii de consum” deoarece „individul este din ce în ce mai despărţit de sine, expresia lui este tot mai confundabilă cu vocea tuturor, cu indistincţia unor prezenţe nedefinite”, scrie „Dilema Veche” în 2 aprilie, 2009. Toate acestea conduc la transformarea individului într-un decor dintr-o lume acoperită cu un cer de carton. Conform „Dilema Veche”, în curând, omul va deveni el însuşi marfă în căruciorul pe care îl poartă la nesfârşit.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Bilanţ de an trecut, la crăcănarea unui An Nou



Nu am mai scris de mult. Mi se trage de la vinul de care am devenit dependentă spre sfârşitul lui 2009. Nu este o chestie cu care să mă laud, dar şi 2010 m-a surprins tot cu paharul în mână, cu două chiar, pentru că mai ţineam şi paharul unui prieten care turna… Anul trecut a fost şi bun şi rău. Bun pentru că am vizitat Suedia, am fost jurnalistă la Uniunea Europeană, am luat zece la licenţă, am avut familia lângă mine şi am fost toţi sănătoşi. Rău pentru că în ziua susţinerii licenţei a murit Tibi. De la 2010 nu aştept decât sănătate pentru toţi cei de lângă mine, pentru toţi cei care citesc, şi pentru ceilalţi oricare ar fi ei!