duminică, 13 decembrie 2009

mi-e dor...

E miezul noptii fix. Nu pot privi luna pentru ca o ascunde cu frig ninsoarea. E aproape mijlocul lui decembrie si in sfarsit a nins astazi pentru prima data. Sunt obosita, dupa 5 ore de cursuri in engleza. Dar nu mi-e somn deloc. Am inceput sa numar de cate lucruri, oameni, locuri mi-e dor. Am pierdut sirul insa. E miezul noptii in decembrie si e frig. Mi-e dor de prea multi, multe locuri pe unde destinul mi-a dus o data si atat pasii sau de mai multe ori poate. Mi-e dor de oameni care nu mai sunt aici, pe care ii visez ziua si uneori, noaptea. De prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult si de vara trecuta, de toate verile trecute. De mine, fara narcisism, fara ura, mi-e dor. E trecut de miezul noptii, mi-e dor, miroase a decembrie de aici din cartier pana in centru, peste tot in oras, in sufletul meu, in ganduri…

marți, 8 decembrie 2009

Post cu mustrari de constiinta



Ma simt si chiar cred ca sunt penibila. De cateva zile nu fac altceva decat sa ma cert si iar sa ma cert ba cu cei care-l sustin pe Basescu, ba cu cei care au votat Geoana fara sa stie nici ei de ce au facut asta. Sunt penibila, da, pentru ca intr-un post atat de mare ca cel al Craciunului, ce fac? Ma cert si scriu tampenii despre persoane care isi iau doar ele ciolanul mult-visat. Sunt penibila pentru ca in loc sa vad dragostea din jurul meu, sa am grija de caldura din familie, sa visez la bradutul plin de globuri si cadouri, la eventuale zile cu zapada si la mirosul ala delicios de portocale cu cozonac, ma cert! Si nici macar nu o fac pentru bani sau alte avantaje materiale, ci doar ca sa-mi satisfac setea unui orgoliu nemasurat. Mi-e jena sa privesc in ochi ursuletul meu preferat de plus, cu caciulita lui de somnoros pe cap, ce sforaie cand il ating si care ma priveste el acum mustrator! Si o merit, nu dezmint asta. Sunt penibila pentru ca vorbesc despre politica si uit prea des de ceea ce conteaza cu adevarat, iar politicii ii lipseste cu desavarsire: dragostea, adevarul, onoarea.

luni, 7 decembrie 2009

Votul decisiv, de la “fugari”


Am si eu o frustrare. Alta decat cele pe care le-am mai varsat aici. Stiu ca suntem un stat democratic si ca toti cetatenii romani au dreptul de a vota. Numai ca nu inteleg de ce tin neaparat cei care au plecat de ani buni din tara asta exceptionala sa voteze? De ce alegerea presedintelui statului nostru sta in puterea unei stampile puse de oameni care, in mare parte, au abandonat Romania, de prea mult bine, de fapt? De ce acest lucru depinde de persoane care uita ani de zile sa-si viziteze chiar si parintii ramasi aici cu pensii de nimic sau prin azilele de batrani, cu speranta ca mai apuca sa vada poate o usa deschisa? E dreptul lor, stiu asta si nu le neg libertatea de a alege. Sa fie totusi problema romanilor din interiorul granitelor ca au votat Geoana sau a Diasporei ca au ales Basescu? Pana la niste raspunsuri clare in acest sens, asta e Romania noastra. Tara cu viitorul hotarat de fugarii care ne-au lasat pe noi aici sa mancam cacatul de care ei au fugit candva mancand pamantul.
Despre adevaratii profesionisti


Cititorii ii critica, in general, pe cei de la ziarele tabloide ca nu fac presa asa cum trebuie. Ca modifica fotografii si inventeaza scenarii. Ca strica, adesea, relatii si scriu nimicuri. Dar continua, in schimb, sa le cumpere materialele. Sa le comenteze publicatiile si sa le sporeasca neobosit tirajul, asemenea unor termite pe varf de musuroi. Eu ma intreb, insa, oare unde putem citi presa, unde putem auzi si unde ii putem vedea si gasi pe adevaratii multi jurnalisti (ha ha, in basmele din carti, ce dreptate aveti!). Daca butonezi de pe un canal pe altul de televiziune, nu vezi presa, ii vezi ori pe cei care-l pupa-n cur pe Traian Basescu ori pe cei care-l ling in dos pe Mircea Geoana, toti ingenuncheati deopotriva, in fata unicului presedinte real, si anume, pe prenume spus, Banul. Interesant e ca unii dintre noi se pregatesc intens sa intre in lumea asta, pe care si-o imagineaza, naiv uneori, plina de profesionisti!!! Atent privind, insa, lucrurile, ii dau dreptate Andreei, “hal de ziaristi”! Daca vrei sa bati la usa vreunuia dintre acesti jurnalisti pentru a invata meserie, trebuie sa te documentezi, se pare, inainte, ca sa stii ce culoare politica poarta. Si de nu-ti sade bine cu respectiva culoare, na ghinion! Esti impins sa crezi ca nu poti fi vreodata un adevarat profesionist.

duminică, 6 decembrie 2009

Zebra in dungi rosii pe fond portocaliu



Rezultatele Exit Poll-urilor realizate de mai multe televiziuni il arata invingator pe Mircea Geoana. Sa speram ca dungile rosii ale cravatei sale sa construiasca o situatie mai buna pentru toti romanii, de cinci ani, pe fond portocaliu. Desi, asa cum afirma unul din bloggerii mei preferati, nici unul dintre cei doi candidati la presedintia Romaniei nu a demonstrat iubire fata de poporul asta si cu atat mai putin, respect pentru Sf Nicolae, eu sunt inca increzatoare ca lucrurile se vor indrepta spre mai bine. Sper sa nu ma insel!

vineri, 4 decembrie 2009

Cola nu ma lasa sa dorm



Nu e ceea ce pare. Doar ceea ce se vede. Nu fac reclama mascata. Totul e pe fata. Dupa ce-am baut ieri cateva doze de Cola nu am mai inchis un ochi toata noaptea. Bine, m-am uitat si la niste poze cu cineva mai special, poze pe care le-am “furat” de pe Facebook, de la el si la care ma holbez ca o proasta si acum. Asa ca poate sunt nedreapta sa dau vina pe un suc, pentru insomniile mele stranii. Nu stiu daca sunt bolnava sau numai dependenta de un “El”, al carui nume nu vreau sa-l dezvalui, cert este ca ultimele nopti mi le-am petrecut visand in stare de trezie, la cum ar fi daca…Nu-i spun numele, nu din motive politice, sociale, religioase, ci pentru simplul motiv ca-mi place sa fim intimi, macar in visele mele. Vreau sa am ceva din El, despre care sa stiu doar eu. E prima data cand chiar mi-as incalca principiile morale, e prima data cand nu m-as mai gandi la consecintele pentru care societatea, cu multele-i subiecte tabu, probabil m-ar condamna la moarte prin electrocutare sau mai sigur, m-ar impinge la sinucidere. Daca la 15 ani tineam cont de toate astea, acum nu dau doi bani pe ele! Poate sunt imorala, depravata, ce vreti. Nici nu-mi pasa. Stiu ca toti vorbesc de duelul greilor din politica romaneasca, eu am ales sa vorbesc de duelul gigantilor din mine: inima si ratiunea. I-am dat cuvantul prima data inimii si uite ce-a facut din mine, o constructie de vise, platforma de insomnii. Si pe deasupra “vorbeste si hotareste doar ea” acum. Ratiunii nu i-a ramas ultimul cuvant, pentru ca si ultima silaba apartine inimii-n bataile ei zilnice, minutare, secundare, pana la ultima particica pe care sa nu o mai pot descompune in ceva mai mic de atat. Sunt slaba, debila, am halucinatii…

Ipotetic gandind, insa, Cola, de fapt, nu ma lasa sa dorm.

marți, 1 decembrie 2009

Revolutie la Timisoara



In urma cu 20 de ani nu stiam ce inseamna revolutie. Stiu despre evenimentele din ’89 din carti, de la parinti, de la oameni care si-au pierdut rudele sub durerea gloantelor. Sunt dezamagita astazi, dupa 20 de ani, sa asist la cea mai josnica revolta chiar in centrul orasului care a strigat pentru prima data “Jos comunismul”. Au ars bannere cu dl. Geoana, s-au batut, mi-a fost frica sa trec prin orasul meu atat de linistit pana acum. Dl. Basescu, a carui imagine e asociata cu anticomunistul nr 1 al Romaniei e sustinut azi, la Timisoara, de simpatizantii sai, in cel mai ordinar mod posibil. Daca am crezut vreodata ca pe stadionul din Ghencea sau la meciurile cu Steaua, aia din tribune se numeau huligani, acum imi dau seama, ca politica a ajuns sa fie cea mai pura dovada de huliganism. Cand altii au murit pentru o zi ca 1 decembrie, respectul pentru noi si ei consta astazi intr-un circ ieftin, desfasurat in centrul orasului de pe Bega si la TV. Trist!