duminică, 13 decembrie 2009

mi-e dor...

E miezul noptii fix. Nu pot privi luna pentru ca o ascunde cu frig ninsoarea. E aproape mijlocul lui decembrie si in sfarsit a nins astazi pentru prima data. Sunt obosita, dupa 5 ore de cursuri in engleza. Dar nu mi-e somn deloc. Am inceput sa numar de cate lucruri, oameni, locuri mi-e dor. Am pierdut sirul insa. E miezul noptii in decembrie si e frig. Mi-e dor de prea multi, multe locuri pe unde destinul mi-a dus o data si atat pasii sau de mai multe ori poate. Mi-e dor de oameni care nu mai sunt aici, pe care ii visez ziua si uneori, noaptea. De prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult si de vara trecuta, de toate verile trecute. De mine, fara narcisism, fara ura, mi-e dor. E trecut de miezul noptii, mi-e dor, miroase a decembrie de aici din cartier pana in centru, peste tot in oras, in sufletul meu, in ganduri…

marți, 8 decembrie 2009

Post cu mustrari de constiinta



Ma simt si chiar cred ca sunt penibila. De cateva zile nu fac altceva decat sa ma cert si iar sa ma cert ba cu cei care-l sustin pe Basescu, ba cu cei care au votat Geoana fara sa stie nici ei de ce au facut asta. Sunt penibila, da, pentru ca intr-un post atat de mare ca cel al Craciunului, ce fac? Ma cert si scriu tampenii despre persoane care isi iau doar ele ciolanul mult-visat. Sunt penibila pentru ca in loc sa vad dragostea din jurul meu, sa am grija de caldura din familie, sa visez la bradutul plin de globuri si cadouri, la eventuale zile cu zapada si la mirosul ala delicios de portocale cu cozonac, ma cert! Si nici macar nu o fac pentru bani sau alte avantaje materiale, ci doar ca sa-mi satisfac setea unui orgoliu nemasurat. Mi-e jena sa privesc in ochi ursuletul meu preferat de plus, cu caciulita lui de somnoros pe cap, ce sforaie cand il ating si care ma priveste el acum mustrator! Si o merit, nu dezmint asta. Sunt penibila pentru ca vorbesc despre politica si uit prea des de ceea ce conteaza cu adevarat, iar politicii ii lipseste cu desavarsire: dragostea, adevarul, onoarea.

luni, 7 decembrie 2009

Votul decisiv, de la “fugari”


Am si eu o frustrare. Alta decat cele pe care le-am mai varsat aici. Stiu ca suntem un stat democratic si ca toti cetatenii romani au dreptul de a vota. Numai ca nu inteleg de ce tin neaparat cei care au plecat de ani buni din tara asta exceptionala sa voteze? De ce alegerea presedintelui statului nostru sta in puterea unei stampile puse de oameni care, in mare parte, au abandonat Romania, de prea mult bine, de fapt? De ce acest lucru depinde de persoane care uita ani de zile sa-si viziteze chiar si parintii ramasi aici cu pensii de nimic sau prin azilele de batrani, cu speranta ca mai apuca sa vada poate o usa deschisa? E dreptul lor, stiu asta si nu le neg libertatea de a alege. Sa fie totusi problema romanilor din interiorul granitelor ca au votat Geoana sau a Diasporei ca au ales Basescu? Pana la niste raspunsuri clare in acest sens, asta e Romania noastra. Tara cu viitorul hotarat de fugarii care ne-au lasat pe noi aici sa mancam cacatul de care ei au fugit candva mancand pamantul.
Despre adevaratii profesionisti


Cititorii ii critica, in general, pe cei de la ziarele tabloide ca nu fac presa asa cum trebuie. Ca modifica fotografii si inventeaza scenarii. Ca strica, adesea, relatii si scriu nimicuri. Dar continua, in schimb, sa le cumpere materialele. Sa le comenteze publicatiile si sa le sporeasca neobosit tirajul, asemenea unor termite pe varf de musuroi. Eu ma intreb, insa, oare unde putem citi presa, unde putem auzi si unde ii putem vedea si gasi pe adevaratii multi jurnalisti (ha ha, in basmele din carti, ce dreptate aveti!). Daca butonezi de pe un canal pe altul de televiziune, nu vezi presa, ii vezi ori pe cei care-l pupa-n cur pe Traian Basescu ori pe cei care-l ling in dos pe Mircea Geoana, toti ingenuncheati deopotriva, in fata unicului presedinte real, si anume, pe prenume spus, Banul. Interesant e ca unii dintre noi se pregatesc intens sa intre in lumea asta, pe care si-o imagineaza, naiv uneori, plina de profesionisti!!! Atent privind, insa, lucrurile, ii dau dreptate Andreei, “hal de ziaristi”! Daca vrei sa bati la usa vreunuia dintre acesti jurnalisti pentru a invata meserie, trebuie sa te documentezi, se pare, inainte, ca sa stii ce culoare politica poarta. Si de nu-ti sade bine cu respectiva culoare, na ghinion! Esti impins sa crezi ca nu poti fi vreodata un adevarat profesionist.

duminică, 6 decembrie 2009

Zebra in dungi rosii pe fond portocaliu



Rezultatele Exit Poll-urilor realizate de mai multe televiziuni il arata invingator pe Mircea Geoana. Sa speram ca dungile rosii ale cravatei sale sa construiasca o situatie mai buna pentru toti romanii, de cinci ani, pe fond portocaliu. Desi, asa cum afirma unul din bloggerii mei preferati, nici unul dintre cei doi candidati la presedintia Romaniei nu a demonstrat iubire fata de poporul asta si cu atat mai putin, respect pentru Sf Nicolae, eu sunt inca increzatoare ca lucrurile se vor indrepta spre mai bine. Sper sa nu ma insel!

vineri, 4 decembrie 2009

Cola nu ma lasa sa dorm



Nu e ceea ce pare. Doar ceea ce se vede. Nu fac reclama mascata. Totul e pe fata. Dupa ce-am baut ieri cateva doze de Cola nu am mai inchis un ochi toata noaptea. Bine, m-am uitat si la niste poze cu cineva mai special, poze pe care le-am “furat” de pe Facebook, de la el si la care ma holbez ca o proasta si acum. Asa ca poate sunt nedreapta sa dau vina pe un suc, pentru insomniile mele stranii. Nu stiu daca sunt bolnava sau numai dependenta de un “El”, al carui nume nu vreau sa-l dezvalui, cert este ca ultimele nopti mi le-am petrecut visand in stare de trezie, la cum ar fi daca…Nu-i spun numele, nu din motive politice, sociale, religioase, ci pentru simplul motiv ca-mi place sa fim intimi, macar in visele mele. Vreau sa am ceva din El, despre care sa stiu doar eu. E prima data cand chiar mi-as incalca principiile morale, e prima data cand nu m-as mai gandi la consecintele pentru care societatea, cu multele-i subiecte tabu, probabil m-ar condamna la moarte prin electrocutare sau mai sigur, m-ar impinge la sinucidere. Daca la 15 ani tineam cont de toate astea, acum nu dau doi bani pe ele! Poate sunt imorala, depravata, ce vreti. Nici nu-mi pasa. Stiu ca toti vorbesc de duelul greilor din politica romaneasca, eu am ales sa vorbesc de duelul gigantilor din mine: inima si ratiunea. I-am dat cuvantul prima data inimii si uite ce-a facut din mine, o constructie de vise, platforma de insomnii. Si pe deasupra “vorbeste si hotareste doar ea” acum. Ratiunii nu i-a ramas ultimul cuvant, pentru ca si ultima silaba apartine inimii-n bataile ei zilnice, minutare, secundare, pana la ultima particica pe care sa nu o mai pot descompune in ceva mai mic de atat. Sunt slaba, debila, am halucinatii…

Ipotetic gandind, insa, Cola, de fapt, nu ma lasa sa dorm.

marți, 1 decembrie 2009

Revolutie la Timisoara



In urma cu 20 de ani nu stiam ce inseamna revolutie. Stiu despre evenimentele din ’89 din carti, de la parinti, de la oameni care si-au pierdut rudele sub durerea gloantelor. Sunt dezamagita astazi, dupa 20 de ani, sa asist la cea mai josnica revolta chiar in centrul orasului care a strigat pentru prima data “Jos comunismul”. Au ars bannere cu dl. Geoana, s-au batut, mi-a fost frica sa trec prin orasul meu atat de linistit pana acum. Dl. Basescu, a carui imagine e asociata cu anticomunistul nr 1 al Romaniei e sustinut azi, la Timisoara, de simpatizantii sai, in cel mai ordinar mod posibil. Daca am crezut vreodata ca pe stadionul din Ghencea sau la meciurile cu Steaua, aia din tribune se numeau huligani, acum imi dau seama, ca politica a ajuns sa fie cea mai pura dovada de huliganism. Cand altii au murit pentru o zi ca 1 decembrie, respectul pentru noi si ei consta astazi intr-un circ ieftin, desfasurat in centrul orasului de pe Bega si la TV. Trist!

luni, 30 noiembrie 2009

Manastirea Sf Andrei! La multi ani cu drag tuturor celor care poarta acest nume sfant! Va pup!
Vizita politica



Maine, 1 dec, la Timisoara vor fi prezenti: Crin Antonescu, Mircea Geoana si Johannis Klaus. Programul de desfasurare a vizitei lor, in orasul de pe Bega, este urmatorul:

10.00 – 10.05 Întâmpinarea oficialităţilor, intonarea imnului de stat

10.05 – 10.15 Slujba de pomenire a eroilor

10.15 – 10.25 Alocuţiuni

10.25 – 10.55 Depuneri de coroane, jerbe

10.55 – 11.00 Defilarea gărzii de onoare



11.00 - 11.10 Deplasarea pe jos la Primarie

11.10 - 11.50 Declaratii de presa in Sala de Consiliu a Primariei Timisoara

11.50 - 12.00 Semnarea parteneriatului pentru Timisoara, in Sala de Consiliu a Primariei Timisoara

12.00 - 12.15 Intalnire consultativa intre Gh. Ciuhandu si invitatii sai

12.15 - 12.30 Deplasare pe jos la Opera Romana din Timisoara

12.30 - 13.30 Miting electoral in Sala Mare a Operei Romane din Timisoara

13.30 - 14.30 Gustare si deplasare spre aeroport cu autocarul

14.30 Decolare spre Constanta
Drama



Dupa ce-am invatat atatia ani cu gandul ca voi avea un job decent si un salariu care sa-mi permita sa nu mai cer toata ziua de la parinti, am ajuns sa impart pliante in intersectie. Nu ca promotiile de genul acesta ar fi ceva “indecent”, dar praful, noxele si mizeria strazilor, toate aruncate de rotile masinilor in gura, nas, pe fata, m-au facut sa ma simt atat de prost si de penibil, cum nu m-am mai simtit vreodata. In plus, treceau tot felul de persoane dubioase, de pustani de bani gata, care claxonau aiurea, cereau numere de telefon sau se uitau la noi ca la ultimele zdrente ce, in viziunea lor, cerseau, de fapt intr-un mod rusinos, la colt de strada. Adesea le-am citit pe fete soferilor de Jeep-uri, Audi, BMW-uri dezgustul, sila, teama de a deschide geamul unor persoane, ca noi, care isi onorau jobul dintre semafoare, pentru o suma de bani nesemnificativa intr-un oras ca Timisoara. Am trait atunci o drama, una dintre cele mai mari drame ale vietii mele... Dar am cunoscut, in acelasi timp, strada asa cum este “ea”. Plina de mizerie, de oameni care trec si carora nu le pasa de cel care vinde ziare la coltul ei, pentru numai 5-6 lei pe ora. De cel care sta acolo ore in sir in frig, in tarana, in mizerie si curent, nemancat. Diploma mea de 10 nu a mai valorat nici doi bani vechi sau noi in momentele alea. Pentru ca nimeni nu stia asta. Eu simteam, in schimb, ca toata munca mi se scurgea pe strada o data cu visurile mele, ma simteam minuscula, abandonata unei societati care ea insasi se lepada de mine in intersectia semaforizata. De aceea, acum il apreciez mai mult pe cel care se chinuie sa vanda ziare la colt de strada. Pentru ca poarta cu siguranta in el o poveste in care se mai distinge cu adevarat omenescul, firescul uman.

marți, 24 noiembrie 2009

Asta am mancat la un moment dat, la cina. Habar nu am ce este in mare parte! jumatate din farfurie nu stiu ce-am mancat. Aveau gusturi mai ciudate: dulce, sarat, acrisor si un pic picant. Interesant era faptul ca le simteam pe toate foarte bine diferentiate si nu era nimic gretos. Din contra! Daca voi stiti ce este, spuneti-mi si mie, sa nu raman fara cultura culinara! PS: Concurs: Ghici ce este in farfurie?

luni, 23 noiembrie 2009

Revenind la conferinta la care am participat in Suedia, aici e sala in care s-a desfasurat evenimentul. Au fost invitati din toate tarile membre ale Uniunii Europene si nu numai. In afara de faptul ca am suferit din cauza frigului, pot spune ca a fost o sansa extraordinara pe care mi-au oferit-o cei de la Telecentre-europe (EOS) si Comisia Europeana, prin intermediul lui Adrian Popa, director Blythswood Banat (revista New Folder). Si ca sa nu devin patetica si sa scriu iar de multumiri si chestii de genu', ma abtin mai bine. Acestea sunt clare, nu mai are rost s-o spun.

duminică, 22 noiembrie 2009

Rezultate Exit Poll

Mda, a iesit Basescu pe locul I. Geoana pe locul II si Crin, pe 3. Sper ca rezultatele lor sa ne aduca si noua o viata sociala mai buna, Cu loc de munca, in primul rand.
Numai ca nu inteleg de ce rezultatele voturilor sunt diferite pe Antena 3 si pe Realitatea.
Antena3: Basescu, 34,1, Geoana, 30,9, Antonescu, 22,1, Oprescu, 3,4

Realitatea Tv: Basescu, 32,8, Geoana, 31,7, Antonescu, 21,8, Oprescu, 3,5
Astazi, la vot  


M-am dus si eu sa votez, nu ca sa ma simt importanta sau sa vad fetele politailor de la intrare, care vezi Doamne, au grija sa nu fie fraudate alegerile. Ca de astea mi-e scarba de multa vreme, de politica de circ din Romania, mi-e sila de ani buni. Am ales sa merg doar ca sa-mi exprim opinia, desi, pe de-o parte sunt convinsa ca li se rupe de parerea mea. Dupa ce am stat la coada de-mi venea sa nu mai votez si sa plec acasa, mi-am dat seama ca in Timisoara lumea e chiar interesata sa-si spuna, sub stampila, opinia politica. Pentru ca au venit in numar foarte mare, cel putin la sectia in care am votat eu. Ceea ce cred ca este foarte bine. Decat sa stea acasa si numa' sa comenteze, e mai bine asa, sa voteze!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

De la stanga la dreapta: Silviu Stoian, Carmen Popa, Laurentiu Bunescu, Sergiu Dema, eu: am reprezentat Romania, ca jurnalisti web, la Conferinta Ministeriala pe probleme de e-guvernare, in Suedia, 2009
Pentru mai multe detalii despre munca noastra, ia linku: http://telecentreeurope.ning.com/profile/vioricasirbu
 



Asa m-au primit la Hilton


Dupa doua nopti de cazare la Radisson Blu Malmo, din cauza unei neintelegeri cu inregistrarea de participare la eGovernment Conference, ne-au cazat la Hilton. Eu am primit camera la etajul 19, unde urcam cu un lift superb, cu geam, prin care vedeam orasul in splendoarea lui, de la inaltime. Si parca nu a fost suficient! Cand am ajuns in camera, televizorul era pornit. Am crezut intitial ca am gresit si am intrat in alta parte. M-am invartit prin baie, m-am uitat in dulap, am controlat patul. Credeam ca cineva si-a uitat lucrurile acolo si ca eu am dat buzna aiurea. M-am tot uitat, am controlat incaperea cu privirea. Nu era nimic atins, totul parea pregatit pentru un nou turist! Nici acum nu-mi vine sa-mi cred ochilor ce-am vazut acolo! Televizorul era pornit pentru ca ecranul sau afisa un mesaj pentru mine: Welcome VIORICA SIRBU,
It's a pleasure to welcome you! Recunosc ca am ramas perplexa! Imaginea era reflectata si in oglinda! Ma tot intreb ce-am facut ca sa merit asta!? Oricum un lucru stiu sigur: cred ca ar trebui sa spun mai des: iti multumesc Doamne!
Tratamente speciale pentru jurnalisti  


Invitata fiind, pe post de reporter web, de telecentre-europe si de Uniunea Europeana (prin Comisia Europeana) la o conferinta de presa in Malmo (eGovernment Conference), am decis, evident si fara comentarii, sa particip. Numai ca acolo am primit, ce-i drept, anumite tratamente speciale, aplicate de cei care asigurau securitatea si paza la locul desfasurarii evenimentului, exclusiv reprezentantilor media. In fiecare dimineata cand mergeam la "lucru", trebuia sa trec prin mai multe terminale, sa ma dezbrac de palton, sa scot laptopul, sa las toata aparatura in niste lazi, pentru controale amanuntite. M-am simtit ca o infractoare. Toti ceilalti participanti la acest eveniment intrau pe baza legitimatiei. Numai jurnalistii erau controlati la sange. Pe langa asta, ni s-a rezervat un restaurant, unde luam masa, separat de ceilalti invitati de la conferinta. Mi s-a interzis chiar, la un moment dat, sa particip si la o sesiune de prezentare a unor produse IT, din acelasi motiv, aceeasi vina: pe legitimatia mea scrie "reprezentant media". Si fara nicio rautate, dar am mancat mult mai bine la restaurantul pentru jurnalisti, unde am putut sa-mi aleg ce vreau, decat in partea cealalta, unde era un meniu fix, prestabilit. Am primit chiar si o geanta de laptop, in prima zi de conferinta, pe gratis. Oricum nu i-am convins sa ma lase sa particip fara control la intrare, control la iesire. Incepuse sa fie hilar deja. Mi-era teama ca nu ma vor mai lasa sa ies de acolo, pe motiv ca "media", e separata de restu'...-:)

PS: Trebuie sa recunosc insa ca ca  mi s-au umflat si penele printre atatea elite de la BBC si CNN!
Gripa porcina, in aeroportul international din Timisoara

De multa vreme ceea ce se intampla in Romania nu ma mai socheaza. Dar azi mi s-a parut amuzant, cand pe aeroportul international din Timisoara am fost primiti, chiar inainte de debarcare cu o foaie pe care trebuia s-o completam cu declaratia de sanatate (pe propria raspundere, sub semnatura) ca nu am avut relatii sexuale in ultimele 7 zile, in tarile prin care am calatorit, cu persoane ce prezinta simptomele specifice gripei porcine: tuse, dureri de gat, febra. Si pe langa asta mi se par niste disperati. Dupa ce am calatorit cu buletinul prin Austria, Danemarca, Suedia, fara nicio problema, la intrarea in tara mea minunata, ROMANIA, mi-au cerut pasaportul. Ups! Si-am mai stat si cinci minute pe putin, ca sa verifice daca pe poza din pasaport sunt eu. Niciunde, in tarile, pe care le-am vizitat nu erau angajati prin aeropoarte cu masti pe gura si nimeni nu avea vreo treaba cu gripa porcina. Dar ce sa-i faci? E ceva normal cand esti roman!

vineri, 13 noiembrie 2009

Suedia si dentist



Eu chiar m-am saturat de mers la dentist! E prea de tot! Azi am crezut chiar ca lesin de durere din cauza injectiilor de anestezie! Buhhh! Mi-a promis ca a fost ultima parte cu porcarii din astea. Sper sa se tina de cuvant. Mai merg marti o tura si gata! Din pacate, numai saptamana viitoare gata! Ma consolez, insa, cu gandul ca plec miercuri din tara: Viena, Copenhaga si Malmo (Suedia). Simt si un soi de teama ce-i drept pentru ca trebuie sa ma descurc inca o data cu jurnalismul online. De data aceasta, insa, echipa noastra de web reporteri (formata din Laurentiu Bunescu, Sergiu Dema, Carmen Popa, eu si Silviu Stoian) trebuie sa faca fata unei echipe de web reporteri din Suedia. Conferinta ministeriala, proiecte IT si premii, Comisie Europeana. Acestea sunt o parte din lucrurile cu care ne vom confrunta! Din nou: video, fotografie, articole de presa, agitatie, emotii, noi prieteni, noi cunostinte. Abia astept. Este ceea ce-mi place sa fac: presa. Dar asa cum spuneam am si mari emotii. Momentan trebuie sa ne gandim la niste intrebari pertinente pentru jurnalistii web suedezi. Ei ne-au propus acest lucru, dorind sa ne cunoastem inainte de eveniment prin intermediul unui interviu telefonic, din cate am inteles eu. Sper sa fie bine!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Doneaza sange



Maine, la 10 dimineata, studentii liberali doneaza sange , la centrul de donare de langa Spitalul Judetean, din Timisoara!

marți, 10 noiembrie 2009

Inima lui Gheorghe Dinica a cedat


Sincer, am mai urmarit "Inima de tigan" si ultima telenovela  difuzata de postul Acasa TV,  "Regina", in care a jucat Gheorghe Dinica. Am auzit pentru prima data numele sau la o emisiune, la Pro TV, in urma cu mai multi ani, nu stiu exact  cati. L-am perceput ca pe un artist pe care timpul nu l-a scuipat, in furia sa, spre uitare. Nu l-a convertit in non-valoare. Nici nu stiu de ce imi permit sa scriu asta. Sunt convinsa in sinea mea ca poate parea obraznicie sa-mi spun opinia despre Gheorghe Dinica, al carui nume devenea renume inainte de a se naste parintii mei chiar.

Simt nevoia, insa, sa ma exprim. Dumnezeu sa-l ierte!

joi, 5 noiembrie 2009

Sunt frustrata, asta e




Azi mi-am amintit iar, nu stiu de ce, de ziua in care am picat examenul la jurnalism de televiziune. Eram in anul II de facultate, ultima sesiune. Poate voi parea frustrata ca postez dupa atata timp chestia asta. Dar mi-am adus aminte. Am picat pentru ca “nu am nicio treaba cu limba romana si cu gramatica limbii romane si pentru ca situatia se datoreaza profesorilor care ne-au permis noua studentilor sa ajungem la nivelul de studii superioare”. Misto, ce mai! De fapt, cred ca mi-am amintit pentru ca in urma cu vreo 2 saptamani am constat ca domnisoara seminarista care a dat verdictul in cazul meu si care “nu-si putea explica faptul ca eu am ajuns sa fac studii superioare” e numai in anul II de master, la jurnalism. Bine, domnia sa “trebuia doar sa faca diferenta intre un student capabil sa se ridice la nivelul notei zece si unul”, ca mine, “care nu e in stare sa treaca de nota patru”. Eu sunt anul I, tot la master, la jurnalism. Mi-a crescut tensiunea cand am vazut-o. Si evident, acum, trebuie sa defulez tot. Repet, asta e. Poate sunt eu cea frustrata. Chiar nu stiu.

duminică, 1 noiembrie 2009

Cu cine votez



Inca nu stiu sigur. Dar cred ca il voi alege pana la urma pe Crin Antonescu. Trecand peste faptul ca imi place galbenul in mod deosebit, mi se pare un politician care si-a creat o imagine de romantic. Un tip care imparte scrisori semnate de el insusi oamenilor de pe strada, nu poate fi surprins altfel de media, desigur. Adevarul este ca nu mai cred in niciunul, ca alegerile sunt, pleonastic spus deja, un mare circ. Ca vin la vot oameni care, de fapt, nu stiu sa citeasca, oameni care n-au habar cine candideaza, de multe ori. Anul asta, insa, pot si eu sa votez! Am mai votat o data, la referendum, dar pana acum nu am mai putut vota pentru alegerea presedintelui (nu aveam 18 ani). E clar haos portocaliu, galben, rosu, verde… Nici nu mai stiu exact. De cate ori ma uit prin statiile de tramvai, pe afisele de pe strazi vad ceva asemanator cu fusta unei tiganci veritabile: rosu, verde, galben, portocaliu...toate amestecate, toate stridente, toate-n falduri si toate-n valuri. Nu stiu ce ascunde tiganca sub fusta. Eu am decis sa nu-mi bag nasu si capu pe acolo. Nu ma insel prea tare oricum cand fac comparatia asta. Eu cu cine votez? Aleg de pe fusta “tigancii" ce-mi place cel mai mult. Poate sunt prea snoaba ca am ajuns sa optez pentru o culoare, dar cand ma aflu prinsa in amestecul unei caldari kitchoase de culori, devin “geloasa” pe cei care traiesc in afara ei. As fi vrut sa ma pot abtine si de la vot si de la comentarii de genu asta si sa nu aduc vorba de politica, dar tocmai pentru ca indiferenta ne-a adus statutul de cacati europeni, am ales, in primul rand, sa ma exprim. Renunt la acest statut din proprie initiativa!

PS: Merci oricum!

joi, 22 octombrie 2009

Maine vine Crin Antonescu la Timisoara. In Aula Magna, la Universitatea de Vest
M-am saturat



Nu sunt analist politic, nici macar nu am ajuns sa-mi practic meseria asa cum vreau eu, cea de ziarista. Poate nu-s mai desteapta decat cei de la TV, dar un lucru este cert: m-am saturat de cate ori deschid televizorul ( in dorinta de a vedea stirile) sa-l vad ori pe d. Oprescu obosit, cum incearca sa ne convinga de una sau de alta, ori tot felul de personaje care din punctul meu de vedere nu au nicio treaba cu politica, facand pe interesantele. M-am saturat de accidente, de aceleasi titluri de stiri, de incesturi si de propaganda care sustine si amplifica perioada de criza economica. E criza morala si e mai mare decat orice altceva! Decat orice razboi, decat orice furtuna, decat orice prostie… M-am saturat de redactiile pline de persoane care nu s-au straduit in facultate sa invete macar cum se scrie corect in lb romana. M-am saturat de situatiile in care milioane de copii sunt la cheremul unor hartii, pentru o sansa la viata. Si m-am mai saturat de gramada de firme de garsoniera care iti cer imposibilul, iti cer experienta si iti ofera, in schimb, 20% din vanzari.
Da! Am facut o criza! Nu trebuie sa ma suportati daca nu vreti! Imi vine sa zbier de nervi si de ciuda!

luni, 19 octombrie 2009

Omagiu inimii mele


Cred ca cea mai longeviva dragoste este cea neimpartasita. De ce este dragostea aceasta atat de lunga? Poate pentru ca astept mereu acel telefon de la el, astept beep-ul inimii sale. Nerabdare! Astept si tot astept, dar nu mai vine… Dragostea e adesea ca un bilet la film, pe care il poti rupe cand ajungi la cinema. Dar ce mai conteaza, pentru ca am vazut filmul deja. Oricat as incerca sa-mi mai folosesc totusi creierul, sa gandesc rational, nu pot. Fiecare puzzle din mine s-a imprastiat in oaza dragostei. Scenarii de tot felul imi vin in minte. Ploua romantic. Stropii ii deseneaza, parca, pe geam, portretul. Ma simt patetica. Prea adolescenta. Poate nu mai e de varsta mea sa ma comport astfel. Pierduta in nebuniile copilariei, cu gandul. Acum, inima e singura care gandeste. Poate ca nu am nimic in comun cu El. Tocmai diferenta asta ma incita mai tare.
Cred ca dragostea e ca o femeie cu un singur cercel intr-o singura ureche. ( Aici nu mai iau in calcul piercingul. Nu se mai pune). Nu sunt emo si nu-s in depresie. Nici nu ma plang. Tocmai pentru ca desi, “s-ar putea sa-mi pierd mintile, inima mea este ok”. Asta pentru ca acolo, in ea, nu e gol. E foc.

PS: Pentru faptul ca toate deciziile din viata le-am luat cu inima, astazi am decis s-o omagiez. Multumesc inimii mele!

vineri, 16 octombrie 2009


STAND UP IN THE CITY

STAND UP IN THE CITY. Un show despre lucrurile pe care le stii si nu vrei sa le recunosti, despre relatii, defecte, mondenitati si altele...Sica si Catalin Bordea, intr-un show despre care se poate spune doar ca merita vazut!
Doi performeri, un singur show.Un spectacol pentru oameni destupaţi la minte.Care se vor astupa... De ras.
Ia-ti gasca si vino marti, 20 octombrie, ora 21, la IRISH TIME, Str. Daliei Nr.13 A, de restul ne ocupam noi.
O seara relaxanta. O cafenea complice. O bautura fina.Un mediu familiar si un decor care te transpune undeva in Manhattan.Un comediant, o scena si stare de bine alaturi de preieteni.Un spectacol cu stil si clasa...
Nu rata o seara de comedie pe cinste in orasul tau!Informatii si rezervari la: 0723 981 823
Rezerva online acumPret bilet: 18 leiPret bilet studenti: 15 leiDetalii despre proiect pe http://artitude.ro/evenimente/in-desfasurare/stand-up-in-the-city.html (Informatii Narcisa Sirboiu)





miercuri, 14 octombrie 2009

Ma numesc Rosu. E frig



Daca ieri m-am plans ca e frig, astazi am senzatia ca a venit iarna cu toata puterea-i. Si mai am impresia ca imi voi deschide si eu in curand un muzeu ca al lui Chirila. Si ce daca l-as copia. Nu-mi pasa. Daca ideea lui imi place, o copiez (citand sursa) pana voi fi in stare sa am una la fel de practica. Pana la urma intr-un muzeu pastrezi ce-i mai fain si toate lucrurile, care crezi ca sunt interesante. In acel muzeu, eu voi conserva, in schimb, colectia mea de vise. Vise de demult, vise de acum, visele care vor fi. Cred ca mi se trage de la ploaie. Nu ma bagati in seama daca va deprim prea tare. Astazi „Ma numesc Rosu”, de Orhan Pamuk. Nobel pentru literatura. Si mor de frig....

marți, 13 octombrie 2009

Ascuns în facultate
Se caută suspect

“Mami şi tati,
Sunt la facultă. Aici totul e perfect: cursurile nu prea se ţin, la seminare nu mi se cere prezenţa, dacă mi-e sete sau foame, la subsolul facultăţii, avem bar.
P.S : Să nu uitaţi să-mi trimiteţi,vă rog, nişte bani că ultimii i-am dat pe chirie şi telefon. Vă iubesc şi mi-e dor de voi . “
Semnalmente: blond sau brunet, scund sau înalt, gras, dar mai mult slab, cu cearcăne şi gălbejit de la atâta cafea consumată în nopţile albe ale sesiunii, acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile acestui personaj.
Antecedente: plin de iluzii şi dorinţe, se înscrie la facultatea pe care visa s-o urmeze. Ajuns aici, lasă mesaje neortodoxe pe peretele de lângă secretariat( din păcate nu le putem reproduce deoarece cauzează poluare fonică în mediul virtual). Nu-i spune vanzătoarei de la bar că i-a dat restul greşit atunci când e în favoarea sa.
Cunoscut pentru următoarele trăsături: negociază note şi prezenţe la seminar, devine expert în copiatul cu hands-free. S-a prins că oricum camerele de filmat din amfiteatre nu funţionează. Indiferent că fumatul este interzis în curtea , barul şi spaţiul din faţa universităţii, el continuă să fumeze în facultate. Capacitatea de a se face plăcut în faţa profesorilor, seems like a kind of linguşeală.
Suspectat de: întârziat la cursuri, tupeu, chiulangită cronică, pierdut nopţi prin cluburi sau la chefurile din cămine, leneveală( în cazul în care nu e la cele patru joburi).
Prezent acolo unde: a auzit că e petrecere cu mult alcool, femei şi ţigări, se dă ceva gratis, sunt reduceri prin magazine, mâncarea e multă, bună şi bineînţeles ieftină. Sunt colegi care au învăţat şi are astfel garanţia că va lua şi el examenul.
Şi acum când avem toate probele şi amprentele vă putem dezvălui identitatea sa. Sau poate aţi ghicit despre cine e vorba: studentul român.
Săptămâna universitară
Luni: 8-9.30, Curs. Mi-am jurat că mă trezesc să ajung la facultă. Mă scol, dar îmi dau seama că pot merge şi cu altă grupă, care are mai târziu. În final nu mă mai duc. Ieri am venit de acasă şi sunt prea obosit.
Marţi: 11.20-12.50. Seminar. Conştincios, merg să-mi iau notiţe. Pe drum, însă, mă întâlnesc cu nişte colegi, Până la urmă îmi petrec ziua la o bere, în complex.
Miercuri: 19.40-21.10. Am mustrări de conştiinţă. M-am hotărât, e cazul să particip la seminar. Pe la 22, îmi amintesc că e ziua Ancăi şi dă party. Yeees!
Joi: Am fost destul la facultate zilele trecute. Am chef de chatuială. Şi oricum nu mai ştiu dacă e săptămâna pară sau e impară.
20.30. Primesc un telefon. E Vlad, mă cheamă la meci.
Vineri: Am liber, potrivit orarului, desigur.
Sâmbătă, Duminică. A început weekendul.
Do you like me now?
Potrivit ziarului Gândul, 70% dintre studenţii români sunt susţinuţi financiar de familie şi 23% dintre aceştia vor să plece în străinătate.
Andreea Samoilă
Viorica Sîrbu
A cazut guvernul Boc 2!
Astazi am fost sa ma tund ca nu mai suportam. Mi-e frig de mor. Asa am venit de afara, toata inghetata. Acum se simte ca intr-adevar este toamna. Desi, vantul ma face sa cred ca vom intra in iarna mult mai repede, decat ne-am fi asteptat. Adevarul e ca nu am chef de nimic… Simt in mine toamna tarzie. Frig, ploaie, plictiseala.

joi, 8 octombrie 2009

Calatorie prin Africa


Acum vreo doua saptamani am fost in Africa. In jungla, fara apa, la un moment dat, asa mi-am petrecut cateva zile in paradisul, pe care, in ignoranta mea, mi l-am imaginat ca fiind un taram uitat la marginea unui continent pauper, ordinar, murdar, populat cu bolnavi de SIDA si cu boli nemaiauzite. Dar acolo m-am hranit cu reportaje, cifre, literatura, emotie, presa. Jurnalist la New York Herald, Henry M. Stanley a reusit prin cartea sa ma transpuna cu adevarat in Africa inceputului de sec. XIX. Cu exceptia obsesiei sale pentru cifre, (multe cifreee care m-au ametit!!!), l-am cautat impreuna cu ziaristul pe doctorul Livingstone. Prin Africa, prin noroaie, cu dezinterie si zapuseala. Mi-am facut si o imagine a ceea ce mi-ar trebui daca vreodata voi ajunge in Africa si fizic vorbind. Am gustat cu Stanley carne de vanat din jungla. Am tremurat de frica invaziei de urechelnite si m-am luptat cu lianele si ierburile junglei. Apoi, mi-am scaldat ochii in cuvintele care infatisau un peisaj cu totul aparte: cu munti si aer curat. Am baut apa impreuna cu animalele de povara, cu miros african si cu o culoare galbuie, dar jurnalistica, in mod deosebit. Daca l-am gasit pe Livingstone? Nu pot spune cu precizie. Sunt o fire visatoare. Ma tradeaza pana si zodia. Stiu doar ca am fost in Africa in 1800 si ceva! Si nu m-am imbolnavit de holera, nici de dezinterie, nici de SIDA sau de alte cotoharle de malarii! Am luat, in schimb, un virus. E ceva mortal. Mai am o singura sansa de supravietuire. Sa mai citesc. Sa scap, de fapt, de deficitul de vitamina-carte. Pentru o calatorie prin Africa, trebuie oricum sa tin cont si de propria mea imunitate.

duminică, 27 septembrie 2009

Banca de alimente


Mie îmi place mult iniţiativa asta. Banca de alimente înseamnă speranţă şi fericire pentru oameni care nu-şi permit nicio pâine măcar, de cele mai multe ori. Poate că pare obositor să spun că mulţi ne bucurăm de lucruri de care alţii nu au auzit vreodată. Dar acest eveniment, propus de Crucea Roşie e pentru semeni care nu au ce mânca. Bravo!!!!!

joi, 3 septembrie 2009

Sfânta Alianţă


Am terminat de citit „Sfânta Alianţă” a lui Eric Frattini. Bănuiam de mult că papii au ceva necurat de ascuns pe holurile şi prin încăperile de la Vatican. Era o senzaţie pe care o simţeam ori de câte ori auzeam sau vedeam ceva legat de asta. Independent de confesiunea religioasă proprie, independent de credinţa catolică şi independent de enoriaşii catolici mi-am format aceasta opinie. Citind, însă, şi lucrarea lui Fratini, mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai întunecate decât mi-aş fi închipuit şi asta se întâmplă de sute de ani. Sub aripa unui serviciu de spionaj pontifical, Sfânta Alianţă, înfiinţat în 1566, de Papa Pius V, serviciu care legal şi oficial nu există nici astăzi, zeci de crime au loc, cu buna-ştiinţă a papilor, pe parcursul a sute de ani de pontificat. „Monahii negri” sau fidai, spioni ai Sfintei Alianţe, ucid sub falsa mască a aşa-zisului nume al credinţei, pentru putere politică şi pentru răspândirea prin crime a catolicismului. M-au frapat foarte tare intrigile de la curtea regala a Scoţiei, a sec. XVI-XVII, cele de la curtea regală a Angliei, din timpul reginei Elizabetha I, fiica lui Henry VIII (atâtea neveste a avut) şi cel mai mult, nonşalanţa şi exactitatea cu care autorul cărţii prezintă faptele. Nu mi-a plăcut, în schimb, că nu a spus nimic despre implicarea actualului papă, Benedict XVI în Sfânta Alianţă. Am simţit, astfel, un soi de teamă în scrisul său. Iar sămânţa de cârcotaşă, dobândită la jurna, mă face să vreau mai mult, să ştiu mai mult despre ceea ce se întâmplă, în prezent, în lume.

miercuri, 26 august 2009


Moartea cumpără celebritatea


Nu ştiu de ce am impresia că moartea lui M.J face, de fapt, parte dintr-o campanie de reabilitare a imaginii sale. Mda, sună macabru. Cert este că acum au descoperit specialiştii că a murit din cauza unui anestezic, administrat, mă gândesc eu, de către un medic sau recomandat. Şi spun asta fiindcă muzica sa nu se mai bucura de mult de o asemenea isterie mondială. Iar moartea sa a reînviat pe toate programele TV, în ziare, la magazinele de unde ne putem lua CD-uri toată cariera acestuia. Apar în fiecare zi tot felul de personaje care se pretind a fi fiii starului şi tot mai mulţi se proclamă fanii acestuia. Viu era pedofil. Nu mai valora aproape nimic, se pare. Totul se afla sub semnul unor zvonuri cum că era foarte sărac, bolnav. Mort, a redevenit artist, legendă
Heroina e legală

Am auzit la TV că în Mexic au legalizat heroina şi cocaina. Dar în cantităţi mici. Mi se pare fain. Acum vor fi şi mai mulţi morţi din cauza supradozelor. Era tot ce aveau nevoie. Cică este o strategie a poliţiei de a prinde mai uşor traficanţii şi de a-i îndruma spre terapeuţi. Comic. Mai ales dacă au ajuns să consume heroină. Oamenii sunt de părere că şi legile SUA ar trebui să fie mai permisive cu consumul de heroină, potrivit .mytex.ro.

vineri, 21 august 2009

Am visat odată un înger. Era blond, creţ, grăsuţ. Îi puteam vedea doar faţa. Eram mică tare pe-atunci. Aş vrea să-l mai visez. Să cred că nu m-am maturizat aşa de repede. Mă doare lipsa de copilărie. De simplu.
CE-AM VISAT


…Că am luat un tren cu care nu mai călătorisem în viaţa mea. Era ca un avion, parcă zbura. Şi se făcea că sunt, la un moment dat, în Afganistan. Şi aici era mult foc. Oriunde mă uitam vedeam doar flăcări imense. Şi-am aşteptat un autobuz într-o staţie care ardea. Şi nu mai venea. Nu ştiam limba. L-am văzut, apoi, pe el, care, în vis, era iubitul meu. Dar nu-mi plăcea. Simţeam că nu l-am ales eu. Totuşi părea că eram împreună. Am ajuns, dar nu ştiu cum, în curtea străbunicilor (Dumnezeu să-i ierte!). Lătrau câinii. Tataie mă aştepta lângă bucătărie. Nu am vorbit nimic. Ştiam în sinea mea că nu mai este. Aşa am realizat că visul e singura modalitate prin care îi mai vedem, auzim, simţim pe cei care nu mai sunt. Aşa am văzut Afganistanul. Ardea.

sâmbătă, 15 august 2009

Despre iubire



Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.

Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.

Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",
ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.


Imi place definitia asta a iubirii. A scris-o

Kahlil Gibran

duminică, 9 august 2009


PENISUL LU' LADY GAGA



Şi ce? E o veste care circulă pe internet şi la Tv de vreo câteva zile. În urmă cu 3 luni se zvonea că a făcut sex oral în plină zi unei femei, în discotecă. Dar de, cam astă e tiparul pe care trebuie să-l îndeplineşti, se pare, ca să primeşti atenţie colectivă. Vulgară (din punctul meu de vedere), cu peruci, Lady Gaga reflectă cu fidelitate lumea de steluţe bolnave cronic de porcăială mondenă. Pe de altă parte, e şi un plus de îngrijorare pentru modul în care evoluează viaţa astăzi. Pentru că nu mai poţi fi sigur că atunci când agăţi pe cineva şi îl duci acasă nu vei descoperi că e de fapt transsexual sau travestită. Şi că în loc de păsărică, te vei alege cu cocoşul şi punguţa cu doi bani sau invers, c-o păsărică şi-o perucă! Şi ce draq să faci cu ele, vrei şi tu acţiune!

vineri, 7 august 2009


Azi s-a împlinit o lună de dor...Şi pe zi ce trece, tot mai mult...va fi!

joi, 6 august 2009

Bere în leasing


La barul lu’ Doru toate se vând pe caiet. Alimente, şi mai ales alcoolul. Barul e ceva mic, de zonă, mixt, să-i spun aşa. 3 în 1. Birt, alimentară şi sifonărie. Mai demult aveau şi suc la tec şi îngheţată, tot la tec. Caietul, de care spuneam, reprezintă un fel de cont pentru vremuri de criză sau mai degrabă, un cont pentru cei obişnuiţi să ia mereu pe datorie. În cont pot trece vreo 60-100 ron, cam atât e socialul. Apoi li se închide rata. Rar vede patronul bani cash în schimbul unei sticle de bere sau chiar, al unei pâini. Poate numai la sărbători sau o dată pe lună, când primeşte lumea salariul. Dar rezistă. Afacerea e bazată tocmai pe astfel de „conturi”, pe care oamenii le acoperă în „leasing”.

marți, 4 august 2009

Undeva-n Timişoara, au tranşat un om de viu

Păcat că oameni cu tot viitorul în faţă se ratează într-un mod atât de oridinar! Tineri, care doreau, probabil, să salveze vieţi, au ajuns să le curme. Mă refer, evident, la cazul celor 2 studenţi timişoreni. Situaţia mă face să mă gândesc la faptul că pe mâna lor am fi putut să cădem, chiar să cădem! Pentru că oricine, atunci, când e bolnav, se agaţă de medici ca de Dumnezeu. Şi băiatul, din salvator de suflete, pentru că a absolvit un seminar teologic, este acum un nimeni, care din laşitate, a încercat să-şi ia propria viaţă. Scenariul mi se pare, oricum, desprins din filmele horror. Freezing!
Setea ziarelor pentru senzaţional mă irită şi mai mult! Murdăresc tiparul cu chestii de genul: aveau restanţe, cel tranşat era ţigan! Pe mine mă cam doare-n cot de treburile astea! A murit unu', dar si-a meritat soarta! Nu inteleg ce e cu atata boceala la nivel de natiune!

Momentan nu se poate tine singur pe labute

luni, 3 august 2009


Ghemotoc, noul membru al familiei Pisica

Love is so bizzare....

miercuri, 15 iulie 2009

Probleme existenţiale:


Ce căuta de fapt omul când a descoperit că vaca dă lapte?

De ce un barbat este rege dacă se culcă cu 100 de femei, iar o femeie e t...., dacă face acelaşi lucru cu 100 de bărbaţi?

Cine unge axa pământului ca să nu scârţâie?

Unde se duce mâncărimea după ce te scarpini?

Ce este curajul, nebunie sau raţiune?

marți, 14 iulie 2009

Ţara lu’ Porno


De la manele, trecurăm repejor la o nouă orientare...tatadamm...ERA PORNO. De data aceasta una incredibil de expresivă, în Românica noastră. Profa porno, elev porno, elevă porno, diplomat porno....la draq! Toate-s porno în ţara asta, dar eu aş fi curioasă să ştiu şi ce se mai predă prin şcolile astea cu atâţia „pornoiţi” din ăştia, epilaţi pe fund (singurul lucru ce îi diferenţiază de Kipunji-specie de maimuţe), care numai îşi pictează mutrele, se dau în stambă cu „îndeletnicirile” lor feso-erotipornoite de aşa-zişi experţi şi îşi tunează mai ştiu eu ce...ce au şi ei! De mai bine de un an cred că, nu am mai vazut pe la tv decât tot felul de personaje care îşi zic porno numai ca să apară la TV, am impresia. Nu ştiu exact ce înseamnă acest termen din punctul lor de vedere. Adică ce condiţii ar trebui să îndeplineşti ca să fii atât de porno? E ca un fel de alias în ţara noastră. Cum te numeşti? Io mi-s porno, deci, apar la TV, chiar dacă nu mă prea duce capul şi nu ştiu să-mi vorbesc limba. Restul nici nu mai contează. L-am putea încadra chiar în categoria curentelor pitziponcite ale zilelor noastre postmoderniste. Diferenţa este că nu pot fi sigură ce fel de curent e. S-o luăm, totuşi, prin eliminare: literar, sunt convinsă că nu, artistic, s-ar putea. Kitsch, pe aproape. Dar, voi ce credeţi? Unde să-l încadrăm?

luni, 29 iunie 2009


Legendele artei


Anul 2009 a adus moartea prea multor oameni de valoare. În luna martie s-au stins Petre Stoica şi Peter Jecza, pe care am avut şi marea onoare de-a-i cunoaşte şi o spun cu toată sinceritatea. În aceeaşi lună s-a dus la ei şi Ion Dolănescu, febleţea bunicilor mei. Acum a urmat Michael Jackson, pe care fani din întreaga lume îl plâng. Dar sunt şi alte persoane care au „cules” din viaţa lui Jackson doar acele mizerii, de care spunea Eminescu, în Scrisoarea a-V-a, că rămân, oricum după moarte. Mi se pare de mega prost gust să spui despre un super star internaţional, un star care a doborât prin muzica sa atâtea recorduri, că e un simplu pedofil. Chiar dacă el însuşi şi-a scris astfel epitaful: valorez mai mult mort, decât viu, chiar dacă un proces pentru aşa-zisa molestare a unui băieţel ( lucru care eu nu cred că s-a întâmplat), i-a distrus imaginea profesională, la un moment dat. Şi ce mă enervează şi mai rău e faptul că imediat după moartea lui Michael, „specialiştii” au descoperit dintr-o dată că Beyonce şi Timberlake au ceva din muzica şi ritmul lui. Şi asta pentru că cei doi sunt, din punctul meu de vedere, doar nişte produse PR, nu persoane care ştiu să cânte cu adevărat. Şi aş fi curioasă să vad caţi ani vor rezista la nivelul de stele în ale muzicii. Şi culmea! Nu sunt fan Michael Jackson, dar pur şi simplu, cred că acest cântăreţ îşi merită şi post mortem aplauzele pentru cariera sa!

duminică, 7 iunie 2009

Duminica Mare



“Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt. Era ziua Cincizecimii”, (Faptele Apostolilor).
Rusaliile, Duminica Mare, Ziua Cincizecimii, așa cum mai este denumită calendaristic, popular sau din punct de vedere biblic, această sărbătoare are loc la 50 de zile după Învierea Domnului și corespunde Pogorârii Duhului Sfânt pe pământ.

vineri, 5 iunie 2009

De Ziua Educatorului…

Este Ziua dascălului, zi liberă pentru elevii din mai multe localități din țară.
La aceeași dată, se naște, în 1871, istoricul, poetul, dramaturgul, enciclopedistul, memorialistul, profesorul universitar, prim-ministrul, academicianul, ministrul, parlamentarul, criticul literar, documentaristul român, Nicolae Iorga.
Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului românesc modern, avea aniversarea în această zi. Se naște, ulterior, Mihai Leu, cel care a obținut Cupa Centurii Internaționale la box.
Apare, în 5 iunie, primul număr al ziarului Pravda (Adevărul), publicație a Partidului Comunist Sovietic, ce conținea declarații oficiale, publicate în timpul războiului rece.
Printre evenimentele importante, care au avut loc în 5 iunie, se numără și cel de astăzi, din 2009, pe care nu-l putem trece cu vederea. La Universitatea de Vest, din Timișoara, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Peter Gross, căruia i se datorează înființarea specializării de Jurnalistică de la această universitate.

luni, 1 iunie 2009



Cel mai fain banchet ever!!!!! Bine, e cam depasit sa spun asta dupa 2 saptamani, dar na....acum m-am trezit si eu!

duminică, 31 mai 2009

Press Conference in Vienna 2008

European Commission’s members: Heidrun Silhavy, Federal Minister for woman, Media and Regional Policy, Austria: “ICT development is a very important thing for our society, because of the economy’ turbulences. Our purpose is to offer poor people and disability persons the chance to involve in the development of the society. We want that non-academicly, migrants and young people can acces Intrernet.Eric Besson, Minister of State to the Prime Minister, with responsibility for Forward Planning, Assessment of Public Policies and Development of the Digital Economy, France: “ICT companies have developed a lot in the last years. Nowadays it’s essential to know how to use the Internet. It’s easier to get done with the formalities and the possibility of a fast contact with different cultures and acces to education. E-inclusion means social cohesion and the attempt to bring people together through ICT. Without having knowledge about Internet it represents a large problem, from a social point of view. That’s why we have to develop the acces to technology for that part of society which is vulnerable.”Erwin Buchinger, Federal Minister of Social Affaires and Consumer, Austria: “We can make the use of isolated groups to grow up. To bear in mind the fact that on 3rd December is The European Day of Disability Persons, we desire the information and communication acces being free”.Fabio Colasanti, General Director of Information Society and Media Directorate said that E.U. is supporting financially this project. It is a programme that will be on-going for many years from now on.

Editors: Viorica Sîrbu, Tiberius Țurcaș
The European Commission takes atitude

Imagine a digital world where there are no barriers in communication, a world that is, in fact, a market of opportunities and where everybody is in touch and involved in new technology. This is what The European Commission e-inclusion Ministerial Conference from Vienna is trying to persuade the audience. Maybe you will ask yourselves what e-inclusion means. Nothing easier to explain. All it is about social cohesion, which implies different ways of cooperation between people from all over the world, no matter what age, sex, religion, work field or physical skills. The purpose of the programme is to eliminate digital divide, but also to emphasise the advantages of information communication technology (ICT).
As Fabio Colasanti, General Director of Information Society and Media Directorate, said, the agenda of this year conference is based on three major points: opportunities, acces and solidarity. First of all, the opportunities refer to the chance for everybody, able or disable, young or old, educated or less educated, active socially or isolated to use computers, mobile phones and Internet to improve their lives and work. In Colasanti’s point of view, the ones that know how to handle a computer can get a good job faster. Secondly, the acces is about central services such as health, education being accessible. No one is left behind. Last but not least, solidarity was described as the heart of the European model. We all have to share a commitment of solidarity and participation.The digital inclusion community is the engine of changing. There are some challenges that society must face: globalization, demographic change, but also the power of individuals such as the communities. This is what specialists call “the challenge of the todays”. All of us should be stimulated for realizing the benefits of digital communication. For instance, adgeing well. The Ambiant Assisted Living Joint Programme (AAL), which The Parliament adopted in 2007, is very important, because brings people together and they will react positively.For an accesibilty future, for elderly to be actively included in social life, the individual telecentres. such as Telecentre Europe, maintain everyday activities with citizens. Thus, each society is concentrated to built a strong informational system. It is essential to assure that every citizen has acces to digital literacy. Digital must be digital for everyone.
Eric Besson, Minister of State to The Prime Minister with responsibility for Forward Planning, Assessment of Public Policies and Development of the Digital Economy in France also sustains the promotion of an informational society for all.

Editors: Viorica Sîrbu, Tiberius Ţurcaş
The life…stronger than the movies

A selection of personal tales highlighting the positive impact ICT has had on their lives.At the E-inclusion Ministerial Conference from Vienna, three people, whom, at first sight, seems to know nothing about computers, were invited to testimony about their digital experiences. They were from Austria, France and UK.The first lady, Frieda Spielmann, 82, has discovered her pasion for computers at 75, when she bought her first laptop. She says Internet acces makes her life better and more interesting. “The curiosity was the reason for getting in touch with IT. I hadn’t a goal in my mind. Over the years, I became to use digital camera and powerpoint”, said the old lady, who is also taking classes about computers. Frieda has established many targets that she wants to aim, and, if she continues with her ambition, she will surely have succes.Jamshid Kohandel from France has talked about the wonderful role of ICT in his life. Discovering the Internet world, he passed through his disabilty of being blind from birth. “Thanks to computers, I have acces to th books”, said Jamshid.
Rhodri Buttrick, UK, has never imagined that he will be at university without ICT because of his hand problems. He suffers from Dyslexia, which is a learning disbility that manifests primarily as a difficulty with written language, particularly with reading and spelling. It is separate and distinct from reading difficulties resulting from other causes, such as a non-neurological deficiency with vision or hearing, or from poor or inadequate reading instruction. Evidence also suggests that dyslexia results from differences in how the brain processes written and/or spoken language. Although dyslexia is thought to be the result of a neurological difference, it is not an intellectual disability. Dyslexia has been diagnosed in people of all levels of intelligence. He can’t write as fast as his schoolmates, so he found a phonic way. This is based on voice for writing, but on the computers.

Editors: Viorica Sîrbu, Tiberius Ţurcaş

1000 mondial


Ana-Maria Nedelcu face parte din breasla sportivilor de valoare ai oraşului Timişoara. În măsura în care la doar 16 ani a obţinut deja numeroase premii in tenis, era suficient să enumăr trofeele câştigate pentru a-i contura identitatea, fără să-i dezvălui numele.
Cu opt locuri întâi, din 20 de concursuri naţionale (Tenis Cup Sen, Cupa Transilvaniei la Oradea şi Cluj), astfel începe cariera sportivă de succes a tinerei. Vicecampioană naţională la vârsta de zece ani, obţine ulterior un loc în clasamentul tenismenelor profesioniste (WTA). Câştigă Donat Junior Cup, la categoria 21 de ani şi Circuitul profesionist pentru femei (Remax Open, pentru seniori), pe când avea 15 ani. Calificată pe tabloul principal în turnee din Germania, Slovenia, Danemarca, Elveţia, Austria, Ana-Maria Nedelcu este înscrisă la cluburi sportive din Timişoara şi Augsburg.
Din palmaresul tenismenei mai fac parte: Cupa Yonex Balingen, Cupa Frank Tennis Yonex şi premii obţinute la Hunedoara şi Garmin.
Clasată pe locul 17 la simplu, feminin, în cadrul Federaţiei Române de Tenis şi pe 1000 în lume, tânăra îşi doreşte cu ardoare ca pasiunea sa pentru acest sport să se concretizeze în mari succese şi pe viitor. Datorită faptului că antrenamentele, echipamentul şi turneele sunt costisitoare (ajung la 50.000 euro anual, potrivit spuselor mamei sale), este dificil pentru familie să acopere toate aceste cheltuieli.


Viorica Sîrbu

sâmbătă, 30 mai 2009

O lume ce sfâșie în tăcere


Gara de Nord, Timișoara. Unii așteaptă trenul către București. Alții își mai cumpără, încă, bilete.
Într-un colț, lângă sala de așteptare, un copil stă cu mâna întinsă. Privirea lui chinuită reprezintă un strigăt mut pentru afecțiune. Unghiile-i murdare de pământ, mânuțele-i degerate de frig și cicatricea înfiorătoare de pe obrazul stâng par a ascunde mari suferințe.
Mă așez lângă el. Cu greu îl determin să vorbească despre gândurile care-i macină figura. Are probleme serioase de auz, dar și de vorbire. Se teme să spună ce are pe suflet, se bâlbâie, abia articulează cuvintele. Îl cheamă Florin. Are opt ani. Cel puțin așa crede. Numele de familie nu și-l cunoaște. Mama lui l-a abandonat de mic, prea mic, pentru a-și aminti când, unde s-a întâmplat totul sau cine era EA. Știe doar că bărbatul care l-a crescut a făcut acest lucru pentru a se folosi de tânăr. Mai mult a trăit prin gări, trenuri sau pe scaunele de așteptare de pe peroane. Acasă, la omul care nu l-a învățat vreodată, ce înseamnă să ai o familie, a avut parte numai de pumni, palme, lovituri de curea. Pentru că nu-i aducea bani suficienți ca să-și cumpere țigări și alcool, acest individ a stins țigara pe obrazul băiatului. Pe arsură, i-a varsat, apoi, vin. Repeta scena ori de câte ori considera de cuviință. De fiecare dată stingea țigara în același loc. Copilul e plin de vânătăi pe burtă și acum, după ce s-a urcat cu picioarele pe el. Pe bărbat îl cheamă Marcel. Locuiește în Ploiești, nu mai știe exact unde.

La casa din gară

Întrebându-l dacă obține sume necesare pentru a supraviețui, răspunde că nu-i nimeni obligat sa-i dea mâncare, când alții i-au dat viața ca să sufere. Din gară, nu a obținut nimic mai bun, cei mari îl duc cu forța la periferiile orașelor și îl snopesc în bătaie pentru bani. Se întoarce mereu, la casa lui din gară, cu picioarele goale și cu spatele zgâriat și rănit. Nu are cine să-l apere…
Mulți trec pe lângă el și ori nu-l observă ori îl privesc cu dispreț, teamă sau repulsie. E murdar, cu hainele zdrențuite. Îi curge nasul. Respiră greoi. Câinele său, Doru, la fel de trist și amărât ca și baiatul, îl mai încălzește și îi ține de urât. Cu el se joacă. E unicul său prieten adevărat.
În ochii săi de copil, lacrimile au secat de mult. Nici nu mai știe să plângă. Nu o are pe mami, ca să-l mângâie. E singur în voia sorții…Și bolnav. Tușește. Nu cunoaște tandrețea, gustul unei supe calde sau îmbrățișarea protectoare și plină de dragoste a părinților. Universul copilăriei sale este unul prea dur, fără jucării și ciocolată, fără mâncare chiar. Trăiește cu teama zilei de mâine, iar azi, acum, suportă, din nou, stigmatul copilului abandonat. Ar vrea să se ascundă de griji, dar unde, când ele sunt urme atât de adânci în sufletul lui inocent?
Acest caz reflectă faptul că legea 272/2004, privind drepturile copilului la protecție împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoțional, precum și împotriva oricărei forme de exploatare și dreptul la educație și îngrijire medicală, a fost încălcată atât de cel care a luat copilul în grijă, cât și de cei care l-au abandonat.
Conform statisticilor redate în Monitorul de Vaslui din 08.04.2007, în Spitalul Județean de Urgență, Vaslui, au fost abandonați 30 de copii, dintre care, 24 din motive sociale, zece prunci, la Spitalul de Copii, Bârlad și șase copii au fost părăsiți de părinți la Spitalul Municipal Huși, în decursul anului 2007.


Viorica Sîrbu

Articol premiat în cadrul Galei UNICEF, prezentate de Andreea Marin Bănică


,,Mi-am câştigat primii bani la poker”


Consideră că râsul este o vitamină pe care dacă nu o iei zilnic, pierzi din viață ceva. Râde, într-adevăr, aproape tot timpul.
Marcel Tolcea, director al Muzeului de Artă din Timişoara, jurnalist, profesor la Universitatea de Vest, mi-a acordat, astăzi, acest interviu.


Ce tip de muzică ascultaţi?

Ascult muzică veche, preclasică, simfonică, jazz. Imi place muzica din diverse perioade. De pildă, acum, se aude la calculator un jazz absolut senzaţional al trupei lui Woody Allen. El este un actor ce mă pasionează. Imi plac câteva trupe în mod deosebit.

Ce trupe vă plac în mod deosebit?

The Beatles pentru mine este o galaxie. Led Zeppelin, îmi place U2, Colosseum, muzica lui Janis Joplin, Jethro Tull, Coldplay.


Care melodie dintre cele preferate vă defineşte cel mai bine personalitatea? De ce?

Îmi place melodia Stormy Monday Blues a trupei Colosseum şi cred că mă defineşte bine deoarece este un cântec ce schimbă ritmul. Eu sunt o persoană ce trece de la o fază la alta, asemenea unui geamăn tipic. Prefer şi Skating away on the thin ice a lui Jethro Tull, dar şi una dintre cele mai melancolice melodii a trupei The Beatles, Let it be.

Aţi afirmat că în momentul în care aţi început să scrieţi poezii copilăria a continuat pentru dumneavoastră, dar pe de altă parte aţi spus că scriaţi poezie pentru a impresiona o fată. Care este motivul real ce v-a determinat să faceţi poezie?

E o clipă în viaţa unui om când vrea să se laude, să spună lucruri frumoase, să fie el interesant. Pentru mine, scriitorul este un actor ratat. El îşi imaginează o scenă de cuvinte pe care o propune lumii înconjurătoare şi vrea să fie apreciat, lăudat, deşi, uneori, spune lucruri îngrozitor de triste. Scriitorul este o persoană drăgăstoasă; prin ceea ce spune, el arată afecţiune oamenilor din jur.

Dar pe dumneavoastră, ce anume v-a determinat să scrieţi?

Aşa cum ai spus deja, m-am lăudat unei fete că sunt poet şi a trebuit să-i aduc dovada.





Ce profesie aveaţi când aţi câştigat primii banii şi în ce i-aţi investit?

(Râde). Primii bani i-am câştigat în studenţie, la o partidă de poker.

Pe ce i-aţi cheltuit?

Pe albume de artă.

Ce albume de artă v-aţi cumpărat atunci?

Van Gogh, Cezanne, Toulouse Lautrec. Erau albume din acelea cu 40 de lei bucata. Cred că mai am vreo 30 de albume de atunci.

... Dar acum sunteţi chiar directorul Muzeului de artă din Timişoara. Cum aţi devenit director?

Prin concurs. Printr-un concurs de împrejurări. D. Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean, dorea un consilier pe probleme de cultură şi pentru a gestiona situaţia Muzeului Banatului. Ne-am sfătuit împreună şi am decis să desfacem acel muzeu, în Muzeul de Artă şi Muzeul Banatului.

De ce v-a ales d. Ostaficiuc pe Dvs. pentru această funcţie?


Avea mai multe nume în intenţie, printre care şi cel al lui Robert Şerban, care tocmai alesese atunci să meargă la Editura Brumar. Ar fi fost neserios să se apuce de altceva la scurtă vreme. Nici eu nu prea m-aş fi înhămat la aşa ceva. Te trezeşti noaptea şi te întrebi dacă te ridici la înălţimea unei asemenea minuni.

Şi vă ridicaţi la înălţimea acestei minuni?

Din punctul meu de vedere, aşa şi aşa.

De ce spuneţi acest lucru?

Pentru că s-ar putea face mult mai multe lucruri şi uneori sunt împrăştiat în alte proiecte. Universitatea în primul rând. Dar şi în altele. De exemplu, acum sunt membru în Bordul Naţional, al Fondului Cultural Naţional şi trebuie să citesc tot felul de proiecte editoriale. Dar îmi place, nu mă plâng.

Care este activitatea Dvs. , concretă, ca director al Muzeului de Artă, în cadrul muzeului?

Dirijez activităţile de aici, din muzeu, vorbesc cu directorii de instituţii şi facem strategii de comunicare, organizez evenimente, ţin speechuri, aduc sponsorizări, stabilesc legături cu autorităţile.

Promovaţi imaginea muzeului în presă?

Da, sigur.

Deci, Dvs. vă ocupaţi...?

Nu, eu coordonez, supervizez.


Printre profesiile pe care le aveţi este şi cea de profesor al Universităţii de Vest, din Timişoara. Aţi avut conflicte cu fostul rector al acestei universităţi, Ioan Mihai, în urma cărora i-aţi intentat acestuia mai multe procese. Pentru unul dintre procese aţi primit daune substanţiale. Ce beneficii a adus acest câştig studenţilor din Universitatea de Vest?

O, deja aproape că am şi uitat că am avut un diferend cu d. Mihai. Câştiguri? Nu se va mai proceda la încărcarea notelor didactice, ceea ce este un lucru foarte bun şi pentru profesori, şi pentru studenţi. Cred că în urma conflictului cu Grupul De Reformă Universitară s-a întărit şi poziţia studenţilor.

L-aţi criticat pe fostul rector, Ioan Mihai, că nu a făcut suficiente lucruri pentru binele studenţilor de la Vest. De ce nu aţi candidat Dvs. la postul de rector?

Eu mi-am asumat o misiune, aceea de a fi director la Muzeul de Artă.Vreau să fiu serios, am un contract pe care trebuie să-l duc măcar patru ani. Pe de altă parte consider că nu sunt bun să fiu rector.

De ce nu sunteţi bun pentru postul de rector?

Acolo trebuie o persoană care să ştie foarte bine legislaţie, să cunoască mecanismele economice. Şi să fie un bun negociator cu sindicatul, cu ai lui colegi, de fapt. De doi ani, sunt mai mult musafir în Universitate.

Ce înseamnă faptul că sunteţi musafir în acea universitate?

Sincer, nu-mi petrec cât timp îmi doresc în universitate.

...

Care este situaţia presei studenţeşti în Timişoara?

Sunt două tipuri de presă: cea pulverizată şi cea organizată. Cea organizată a resuscitat cum arată şi interviul de faţă, pentru că şi tu lucrezi la o astfel de publicaţie. Prin cea pulverizată înţeleg presa care îi include pe studenţii din redacţii. Adică sunt studenţi care lucrează la publicaţiile timişorene.

Ce caracteristici are presa realizată de studenţi?

Nu cred că există presă studenţească, să fim bine înţeleşi. Aşa cum nu există poezie şi artă studenţească. În audio-vizual este studioul Tele U, care are caracteristicile presei studenţeşti. Mie niciodată nu mi-a creat această televiziune emoţii plăcute. E ca un fel de cimitir. Văd tot felul de interviuri cu profesori de la Politehnică, în principal, care se comportă ca nişte statui în viaţă. Aceştia dau sfaturi şi povestesc lucruri plictisitoare despre secţia lor, chestii care nu intră în atribuţiile presei. Presa e o instituţie care veghează societatea, nu trebuie să ridice monumente şi statui. Activitatea ei este aceea de a fi critică. De ce să existe doar presă studenţească şi nu şi de bătrâni sau a pensionarilor?

Ce teme merită abordate într-o publicaţie a studenţilor?

Subiecte care ţin de avantajele şi dezavantajele vieţii de student. Dacă aş fi patronul unei astfel de reviste i-aş chema pe studenţi şi i-aş întreba ce-i frământă. De exemplu despre situaţia din cămine, şpăgile care se dau pentru locurile din internate, problema cu drogurile, prostituţia... Acestea sunt teme mari care merită într-adevăr tratate.

Cine trebuie să înfiinţeze astfel de publicaţii?

În universitate, la secţia de jurnalism, au existat numeroase tentative de a resuscita presa studenţească. A fost un Agent 037, am avut un forum studenţesc mai vechi, prin anii ’90. Consider că e o iniţiativă care trebuie să aparţină mai mult studenţilor şi cadrelor tinere. Dacă ar exista mai multe intenţii de acest gen, ar fi mai multă presă despre studenţie.

În ce măsură există jurnalişti de valoare în presa studenţească?

Nu-mi dau seama în ce măsură există jurnalişti de valoare. Sunt mulţi jurnalişti care încep într-un fel şi sfârşesc într-altul. Pe la 18-22 de ani e vârsta naivităţii. Apoi, realizezi că meseria de jurnalist nu-ţi aduce prea multe foloase şi intri în herghelia lui X-ulescu, Y-ulescu, pentru că acolo câştigi mai mulţi bani. Da, într-adevăr, acesta este mersul lucrurilor. Există mulţi tineri care sunt foarte buni. Eu cred, totuşi, că în facultate nu poţi învăţa meseria de jurnalist. La faţa locului o înveţi, dar constaţi că ceea ce vezi pe teren nu e la fel cu ceea ce ai învăţat la şcoală. Necazul e că începi să uiţi unele lucruri elementare.


Viorica Sîrbu
Din cutia cu dungi

Penitenciarul de maximă siguranţă, Timişoara. Simt ca pentru cei închişi aici, libertatea înseamnă viaţă si oricare dintre noi o poate pierde în orice clipă. Înăuntru, totul funcţionează după legile junglei şi nu corespunde nici măcar imaginaţiei unuia aflat dincolo de gratii. Poveşti reale închise în frustrări, indiferenţă-n faţa sentimentelor şi mii de zile de refulări se ascund în cutia cu dungi de fier. Revolte sufleteşti tacite, duse cu anii, care şi astăzi sapă golul şi singurătatea lor, a deţinuţilor, imi lasă impresia sfârşitului oricărei încercări de reabilitare socială şi morală. Trupuri vii, pietrificate-n ele, ce nu cunosc semnificaţia termenului pudoare, împart aerul unei grele condamnări, dar care nu-mi inspiră milă, ma lasă rece. În ochii lor, ce poartă sfidarea legii fără păreri de rău, citesc stigmatul pus de societatea care îi împinge cu repulsie spre margini. Ma arată cu degetul, fluierând printre gratii, ca şi când ar fi zărit de departe apa mării. Ca şi cum înstrăinarea lor se risipeşte acum în iluzia şi bucuria că am venit să-i vedem, pentru că nu i-am uitat de tot la periferii. Sau probabil mirosim a libertate şi asta le provoacă simţurile. Încearcă să deţină controlul asupra mea, prin fixarea privirii, dar nu sunt capabili să admită faptul că nu au această putere, deoarece nimeni nu mai crede de mult în ei. Trăiesc pentru instinctele primare. Se supun economiei de troc. Cumpără cu ţigări respectul, mâncarea şi sexul. Lumea de afară li se pare un vis de care încearcă să se agaţe cu mâini vinovate.
Acum când îi privesc printre gratii, trăiesc un paradox. Nu vreau să-i pun şi eu la zid pentru ceea ce au făcut, dar nici nu sunt de partea lor. Nu pot sa fiu.
Lui i se spune Romi. La prima vedere, imi inspira teama. Miroase groaznic a tutun si un pic a rom. Poarta ochelari. E din Arad. A urmat Facultatea de Drept, liber fiind. A absolvit-o, vara trecută, la închisoare. Are carte de muncă. Nu a lucrat niciodată. Şi-a făcut-o pe baza unui contract încheiat la firma tatălui său. De 3103 zile, prezent în puşcărie. Ispăşeşte o pedeapsă de 22 de ani pentru trafic şi consum de droguri. „În 1990, în noaptea de Revelion au venit nişte prieteni de-ai mei din America şi aveau cocaină. Băusem mult alcool înainte. Dar să-ţi zic ceva, e fals să spui că drogurile au efecte asemănătoare. Heroina îţi creează o stare de beatitudine şi ţi se rupe de tot ce-i în jurul tău. Te trezeşti moleşit. Eu am făcut blocaj respirator, insuficienţă respiratorie. Dacă beam şi un pahar de apă minerală, îl vomitam cu presiune la opt metri după. Mintea omului e dependentă de foarte multe lucruri. Ţie îţi place să faci sex? Da, îţi place. Nici eu nu am fost vreodată dependent de droguri, fac doar ceea ce-mi place. Am luat tot ce există în România, absolut tot şi e ceva fenomenal. Oricum m-am prezentat la procuror din alte motive. E foarte dificil să lupţi împotriva sistemului. Când erai tu mică, pe Calea Aradului a explodat o maşină, în care au murit nişte indivizi, cunoscuţi de-ai mei. Mascaţii au înconjurat casa şi mama plângea pentru că nu ştia ce se întâmplă. Eu nu eram în ţară. După o lună, deşi nu am fost chemat la citaţie şi nu m-a turnat nimeni, primesc cea mai mare pedeapsă din Europa pentru droguri. Cel puţin, aşa am considerat eu”.
Şi mai consumi?
Îmi râde în faţă viclean şi insinuant.
- Nu, e împotriva legii.
Afară cum era?
- Afară, voi aveţi posibilitatea de a alege. Eu sunt nevoit să împart aerul aici.
Afirmă neclintit. Mă analizează cu privirea asemenea unui psiholog, de parcă mi-ar fi putut citi interiorul mai bine decât aş fi făcut-o eu. E frivol şi se uită cu invidie. Mocneşte ceva în el. Premeditează totul. Consideră apoi că m-a ghicit şi îmi recomandă heroina.
Curios, pe corpul său nu se observă nici un tatuaj! „Mi se pare imbecil să te tatuezi, poţi fi identificat mai uşor şi nu sunt de acord cu asta”.
Care este situaţia cu infecţiile?
- E o problemă extrem de gravă. Pe cei contagioşi îi izolează în alte camere. De multe ori însă, te duci la medic că te doare rău stomacul şi îţi dă trei aspirine după care te trimite înapoi. Eu evit să mă aşez pe alte paturi, pe unii a trebuit să-i învăţ că e necesar să se spele. Dar la noi în cameră e atât de curat că şi gospodinele ne-ar invidia.
Într-adevăr, tricoul călcat la dungă, manichiura prea aranjată, ceasul scump, destul de elegant, îi trădează bunul gust.
Timp de cinci ani a stat închis în celulă. Ieşea în curte o oră pe zi cu cătuşele la mâini şi legat la picior. „La un moment dat se instalează fenomenul de îndobitocire, dar trebuie să-l amâni şi astfel am devenit un specialist în îndeletniciri pitoreşti. Citesc foarte mult. Îţi recomand cu căldură Regina sudului de Arturo Perez-Reverte şi Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz”. Acum, activează ca om de serviciu şi ajutor al psihologilor din penitenciar. De curând, s-a căsătorit cu o necunoscută, partenera sa fiind în aceeaşi situaţie. 15 ani pentru complicitate la omor. Ea este la Arad şi nu are permisiunea de a-l vizita. „În ianuarie divorţăm”, spune el cu indiferenţă. Grimasa de nepasare pe care o face imi provoaca scarba. Imi dau seama ca nu e capabil de sentimente nobile. „Mariajul nostru a fost o înţelegere între doi oameni maturi. Am auzit eu că e bună şi i-am scris o frază în care îi propuneam să sfidăm împreună legea. Am făcut-o pentru sex. S-a întâmplat prima oară, după 3090 de zile de închisoare. Nu veți putea simți niciodată ce am trăit eu și ea atunci”. Pare hulpav dupa placere carnala, ca un lup nebun in cautare de hrana. Se agita, se foieste pe scaun, respira accentuat.
Singura sa temere e că nu va ieşi sănătos. Nu regretă nimic din ce-a făcut şi dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar proceda la fel. O mare suferinţă îi tulbură, însă, albastrul deja bolnav al ochilor. A murit mama lui. Nu a avut voie să meargă la înmormântare. E singurul lucru care îl determină să schiţeze o urmă de sentiment, doar asta îl mai mişcă, după câte a îndurat în schimbul faptelor inavuabile. E o lovitură mai puternică decât închisoarea. Când a aflat că va ajunge aici, era ziua mamei sale. „O chema Maria”. Nici atunci nu apucase să-i ducă flori şi asta se vede că-l macină. Ochii lui mi-o spun limpede. E unica formă de demnitate ce nu l-a părăsit încă.
Îşi aminteşte apoi că nu-i la mănăstire şi îşi revine. Sufletul său poartă strânsoarea de fier a gratiilor. I se citeste in privirea calculată, rece, cu care ma fixează. Îi e ciudă că sunt libera. Ar vrea să-mi spună asta, dar se preface resemnat. Ştie că nu îşi permite să facă probleme. Iese la 52. Mai are 13 ani de pedeapsă. Tot nu-i pare rău.
El este Copil Gheorghe Roman, reținut de poliție pentru că vindea extasy cu 12 DM /bucata dealer-ilor din Chișinău. Prins cu peste 100 de pastile asupra sa, potrivit ziariștilor arădeni, învață bine legea tăcerii. Acum, am în fața mea un intelectual, ale cărui fapte ilegale sunt trădate numai de acest mediu, în care l-am cunoscut. După gesturi, l-aș vedea în spatele unui birou, seducând, cu un zâmbet pervers, în costum și la cravată, audiența. Are charm. Vorbește frumos. Știe să-și manipuleze interlocutorul și a terminat cu brio cursurile de la Școala Vieții.


Viorica Sîrbu
Aici a tăcut cuvântul


Pulbere de nori. Dar nu picură. Miroase a tămâie, lumânări și busuioc. Petale de flori rupte, vestejite-n durere, acoperă cărările. Un praf de fum amestecat cu zăpușeală îneacă pur și simplu! Îți apasă respirația până în suflet și simți cum sentimentele te sufocă. Nu mai poți înghiți. Aerul doare. În cimitir e vară, dar cimitirul o spune tăcând. Și tocmai această lipsă a glasului inspiră tristețe. Ești într-o lume care nu vorbește, care ți se arată prin piatră, pământ și lemn. O lume ce te îmbrățișează, cu singurătate, prin forma crucilor, fără pulsul ființei . Ești într-un univers care a absorbit chipuri, zâmbete, înțelepți, copii, analfabeți și curve…Acum, sunt cu toții, deopotrivă, la fel de tăcuți, de introvertiți. Prea târziu ca să le poți afla caracterul! În candelele aprinse pe morminte s-a stins, de fapt, lumina de pe figura lor. Se vor a fi treziți, prin puterea simbolului oferit de candele, de către suflete ce-i poartă cu devotament pe pământ. Privind, o clipă numai, în stânga, spre poarta de ieșire din cimitir, se observă câteva cruci căzute, câteva morminte, pe care iarba le roade în neștire. Atât de singuri să fi rămas ei? Dar, probabil că nu le mai pasă, pentru că nu mai simt vibrațiile noastre. Nu mai tremură la slăbiciunea lumii pe care au lăsat-o cu mizeriile, intrigile, iubirile și poveștile ei infinite.
Mireasmă de untdelemn, de mir se împletește în coroanele funerare de trandafiri, crini, jerbera. A început să plouă torențial peste cruci, iar mormintele abundă de noroi. „Timpul pare să înece durerea pricinuită de marile pierderi din viață, dar durerea izbucnește iar și iar”, se poate desluși scris cu negru și auriu pe o cruce de marmură. O poveste imensă de dragoste s-a rupt aici, în izvorul de durere al soției sale, Marika.
În spate, lângă gard, sunt două cruci micuțe. Erau gemeni. Trei ani. Cătălin și Violeta. Nu au avut timpul necesar să învețe cuvântul. S-au dus înainte de a-l putea înțelege. Și continuă să tacă fără vlagă.
O tresărire mă determină să întorc capul spre poartă, din nou. Scârțâie de la vânt. Dar teama de a sta de vorbă cu interlocutori care nu-ți pot spune povestea lor, nu îți arată felia de viață pe care ți-ai dori s-o afli, te face să te cutremuri. Sunt singurii cărora le ceri un interviu și îl acceptă prin tăcere. Cu ei porți un dialog deosebit. În locul acesta, în care a tăcut, pe buze nevăzute, cuvântul, îți rămâne posibilitatea de a-i simți înțelesul. Aici îmbraci informația așa cum vrei, pentru că sufletul e cel care ți-o transmite. Din suflet se formează vorba, ca răspuns la întrebările interviului.


Viorica Sîrbu

luni, 19 ianuarie 2009

Incluziune digitală, la Viena


Într-o societate în care mulţi dintre noi au căzut pradă comunicării prin intermediul computerelor, încă există oameni ce, datorită unor dizabilităţi fizice, unei condiţii sociale nefavorabile sau din cauza situaţiei financiare precare, nu au avut niciodată contact cu tehnologia informaţiei.

30 noiembrie- 2 decembrie, Viena. Se desfăşoară e-Inclusion Ministerial Conference. Această conferinţă internaţională are ca scop incluziunea digitală. Probabil că obiectivul pare dificil ca şi înţeles, nici eu însumi nu l-aş fi putut defini acum câteva zile. Dar diversitatea culturală, cea socială şi nu numai a generat nevoia de coeziune, de integrare şi de includere a tuturor într-o lume în care accesul la tehnologia informaţiei să nu cunoască frontiere. Astfel au gândit incluziunea digitală membrii Comisiei Europene, unii dintre organizatorii conferinţei. Aceştia au pus accentul pe cei cu dizabilităţi fizice, pe migranţi, pe comunităţile marginalizate, pe cei ajunşi la o vârstă respectabilă, considerând că o societate se poate dezvolta investind mai mult în persoanele cu acest gen de complexe şi probleme. Potrivit Comisiei Europene, lipsa cunoştinţelor cu privire la utilizarea Internetului, reprezintă, astăzi, un real handicap social. De aceea este necesar ca toţi, indiferent de religie, loc de muncă sau IQ, să fie conştienţi de avantajele comunicării internautice (arhiva, interactivitatea, posibilitatea unor link-uri, caracterul imediat).
În cadrul evenimentului, s-a militat pentru: solidaritate, considerată „inima modelului european de incluziune digitală” şi şansa tuturor de a avea acces liber la informaţia web.
Prin încercarea de a aduce oamenii împreună cu ajutorul calculatorului, se doreşte construirea unui univers solid din punct de vedere social.

Reporteri web pentru un weekend

Această conferinţă a reprezentat, totodată, o oportunitate pentru tinerii cu vârste sub 25 de ani, cunoscători ai limbii engleze. Astfel, echipe a câte cinci membri din România ( Timişoara şi Jimbolia: Sergiu Dema, Viorica Sîrbu, Silviu Stoian,Tiberius Ţurcaş, Adrian Popa), Turcia, Polonia, Spania au beneficiat de un voiaj gratuit la Viena. Aceştia au relizat, pe toată perioada, materiale jurnalistice şi le-au postat pe site-ul Telecentre-Europe (reţea web internaţională şi sponsor pentru sejurul tinerilor alături de Comisia Europeană reprezentată de Frank Mather, Gẻrard Comyn, David Broster, Vladimir Śpidla, Maurizio Salvi), pe bloguri, twitters, un fel de minibloguri.



Viorica Sîrbu