Sfânta Alianţă


Am terminat de citit „Sfânta Alianţă” a lui Eric Frattini. Bănuiam de mult că papii au ceva necurat de ascuns pe holurile şi prin încăperile de la Vatican. Era o senzaţie pe care o simţeam ori de câte ori auzeam sau vedeam ceva legat de asta. Independent de confesiunea religioasă proprie, independent de credinţa catolică şi independent de enoriaşii catolici mi-am format aceasta opinie. Citind, însă, şi lucrarea lui Fratini, mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai întunecate decât mi-aş fi închipuit şi asta se întâmplă de sute de ani. Sub aripa unui serviciu de spionaj pontifical, Sfânta Alianţă, înfiinţat în 1566, de Papa Pius V, serviciu care legal şi oficial nu există nici astăzi, zeci de crime au loc, cu buna-ştiinţă a papilor, pe parcursul a sute de ani de pontificat. „Monahii negri” sau fidai, spioni ai Sfintei Alianţe, ucid sub falsa mască a aşa-zisului nume al credinţei, pentru putere politică şi pentru răspândirea prin crime a catolicismului. M-au frapat foarte tare intrigile de la curtea regala a Scoţiei, a sec. XVI-XVII, cele de la curtea regală a Angliei, din timpul reginei Elizabetha I, fiica lui Henry VIII (atâtea neveste a avut) şi cel mai mult, nonşalanţa şi exactitatea cu care autorul cărţii prezintă faptele. Nu mi-a plăcut, în schimb, că nu a spus nimic despre implicarea actualului papă, Benedict XVI în Sfânta Alianţă. Am simţit, astfel, un soi de teamă în scrisul său. Iar sămânţa de cârcotaşă, dobândită la jurna, mă face să vreau mai mult, să ştiu mai mult despre ceea ce se întâmplă, în prezent, în lume.