,,Mi-am câştigat primii bani la poker”
Consideră că râsul este o vitamină pe care dacă nu o iei zilnic, pierzi din viață ceva. Râde, într-adevăr, aproape tot timpul.
Marcel Tolcea, director al Muzeului de Artă din Timişoara, jurnalist, profesor la Universitatea de Vest, mi-a acordat, astăzi, acest interviu.
Ce tip de muzică ascultaţi?
Ascult muzică veche, preclasică, simfonică, jazz. Imi place muzica din diverse perioade. De pildă, acum, se aude la calculator un jazz absolut senzaţional al trupei lui Woody Allen. El este un actor ce mă pasionează. Imi plac câteva trupe în mod deosebit.
Ce trupe vă plac în mod deosebit?
The Beatles pentru mine este o galaxie. Led Zeppelin, îmi place U2, Colosseum, muzica lui Janis Joplin, Jethro Tull, Coldplay.
Care melodie dintre cele preferate vă defineşte cel mai bine personalitatea? De ce?
Îmi place melodia Stormy Monday Blues a trupei Colosseum şi cred că mă defineşte bine deoarece este un cântec ce schimbă ritmul. Eu sunt o persoană ce trece de la o fază la alta, asemenea unui geamăn tipic. Prefer şi Skating away on the thin ice a lui Jethro Tull, dar şi una dintre cele mai melancolice melodii a trupei The Beatles, Let it be.
Aţi afirmat că în momentul în care aţi început să scrieţi poezii copilăria a continuat pentru dumneavoastră, dar pe de altă parte aţi spus că scriaţi poezie pentru a impresiona o fată. Care este motivul real ce v-a determinat să faceţi poezie?
E o clipă în viaţa unui om când vrea să se laude, să spună lucruri frumoase, să fie el interesant. Pentru mine, scriitorul este un actor ratat. El îşi imaginează o scenă de cuvinte pe care o propune lumii înconjurătoare şi vrea să fie apreciat, lăudat, deşi, uneori, spune lucruri îngrozitor de triste. Scriitorul este o persoană drăgăstoasă; prin ceea ce spune, el arată afecţiune oamenilor din jur.
Dar pe dumneavoastră, ce anume v-a determinat să scrieţi?
Aşa cum ai spus deja, m-am lăudat unei fete că sunt poet şi a trebuit să-i aduc dovada.
…
Ce profesie aveaţi când aţi câştigat primii banii şi în ce i-aţi investit?
(Râde). Primii bani i-am câştigat în studenţie, la o partidă de poker.
Pe ce i-aţi cheltuit?
Pe albume de artă.
Ce albume de artă v-aţi cumpărat atunci?
Van Gogh, Cezanne, Toulouse Lautrec. Erau albume din acelea cu 40 de lei bucata. Cred că mai am vreo 30 de albume de atunci.
... Dar acum sunteţi chiar directorul Muzeului de artă din Timişoara. Cum aţi devenit director?
Prin concurs. Printr-un concurs de împrejurări. D. Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean, dorea un consilier pe probleme de cultură şi pentru a gestiona situaţia Muzeului Banatului. Ne-am sfătuit împreună şi am decis să desfacem acel muzeu, în Muzeul de Artă şi Muzeul Banatului.
De ce v-a ales d. Ostaficiuc pe Dvs. pentru această funcţie?
Avea mai multe nume în intenţie, printre care şi cel al lui Robert Şerban, care tocmai alesese atunci să meargă la Editura Brumar. Ar fi fost neserios să se apuce de altceva la scurtă vreme. Nici eu nu prea m-aş fi înhămat la aşa ceva. Te trezeşti noaptea şi te întrebi dacă te ridici la înălţimea unei asemenea minuni.
Şi vă ridicaţi la înălţimea acestei minuni?
Din punctul meu de vedere, aşa şi aşa.
De ce spuneţi acest lucru?
Pentru că s-ar putea face mult mai multe lucruri şi uneori sunt împrăştiat în alte proiecte. Universitatea în primul rând. Dar şi în altele. De exemplu, acum sunt membru în Bordul Naţional, al Fondului Cultural Naţional şi trebuie să citesc tot felul de proiecte editoriale. Dar îmi place, nu mă plâng.
Care este activitatea Dvs. , concretă, ca director al Muzeului de Artă, în cadrul muzeului?
Dirijez activităţile de aici, din muzeu, vorbesc cu directorii de instituţii şi facem strategii de comunicare, organizez evenimente, ţin speechuri, aduc sponsorizări, stabilesc legături cu autorităţile.
Promovaţi imaginea muzeului în presă?
Da, sigur.
Deci, Dvs. vă ocupaţi...?
Nu, eu coordonez, supervizez.
…
Printre profesiile pe care le aveţi este şi cea de profesor al Universităţii de Vest, din Timişoara. Aţi avut conflicte cu fostul rector al acestei universităţi, Ioan Mihai, în urma cărora i-aţi intentat acestuia mai multe procese. Pentru unul dintre procese aţi primit daune substanţiale. Ce beneficii a adus acest câştig studenţilor din Universitatea de Vest?
O, deja aproape că am şi uitat că am avut un diferend cu d. Mihai. Câştiguri? Nu se va mai proceda la încărcarea notelor didactice, ceea ce este un lucru foarte bun şi pentru profesori, şi pentru studenţi. Cred că în urma conflictului cu Grupul De Reformă Universitară s-a întărit şi poziţia studenţilor.
L-aţi criticat pe fostul rector, Ioan Mihai, că nu a făcut suficiente lucruri pentru binele studenţilor de la Vest. De ce nu aţi candidat Dvs. la postul de rector?
Eu mi-am asumat o misiune, aceea de a fi director la Muzeul de Artă.Vreau să fiu serios, am un contract pe care trebuie să-l duc măcar patru ani. Pe de altă parte consider că nu sunt bun să fiu rector.
De ce nu sunteţi bun pentru postul de rector?
Acolo trebuie o persoană care să ştie foarte bine legislaţie, să cunoască mecanismele economice. Şi să fie un bun negociator cu sindicatul, cu ai lui colegi, de fapt. De doi ani, sunt mai mult musafir în Universitate.
Ce înseamnă faptul că sunteţi musafir în acea universitate?
Sincer, nu-mi petrec cât timp îmi doresc în universitate.
...
Care este situaţia presei studenţeşti în Timişoara?
Sunt două tipuri de presă: cea pulverizată şi cea organizată. Cea organizată a resuscitat cum arată şi interviul de faţă, pentru că şi tu lucrezi la o astfel de publicaţie. Prin cea pulverizată înţeleg presa care îi include pe studenţii din redacţii. Adică sunt studenţi care lucrează la publicaţiile timişorene.
Ce caracteristici are presa realizată de studenţi?
Nu cred că există presă studenţească, să fim bine înţeleşi. Aşa cum nu există poezie şi artă studenţească. În audio-vizual este studioul Tele U, care are caracteristicile presei studenţeşti. Mie niciodată nu mi-a creat această televiziune emoţii plăcute. E ca un fel de cimitir. Văd tot felul de interviuri cu profesori de la Politehnică, în principal, care se comportă ca nişte statui în viaţă. Aceştia dau sfaturi şi povestesc lucruri plictisitoare despre secţia lor, chestii care nu intră în atribuţiile presei. Presa e o instituţie care veghează societatea, nu trebuie să ridice monumente şi statui. Activitatea ei este aceea de a fi critică. De ce să existe doar presă studenţească şi nu şi de bătrâni sau a pensionarilor?
Ce teme merită abordate într-o publicaţie a studenţilor?
Subiecte care ţin de avantajele şi dezavantajele vieţii de student. Dacă aş fi patronul unei astfel de reviste i-aş chema pe studenţi şi i-aş întreba ce-i frământă. De exemplu despre situaţia din cămine, şpăgile care se dau pentru locurile din internate, problema cu drogurile, prostituţia... Acestea sunt teme mari care merită într-adevăr tratate.
Cine trebuie să înfiinţeze astfel de publicaţii?
În universitate, la secţia de jurnalism, au existat numeroase tentative de a resuscita presa studenţească. A fost un Agent 037, am avut un forum studenţesc mai vechi, prin anii ’90. Consider că e o iniţiativă care trebuie să aparţină mai mult studenţilor şi cadrelor tinere. Dacă ar exista mai multe intenţii de acest gen, ar fi mai multă presă despre studenţie.
În ce măsură există jurnalişti de valoare în presa studenţească?
Nu-mi dau seama în ce măsură există jurnalişti de valoare. Sunt mulţi jurnalişti care încep într-un fel şi sfârşesc într-altul. Pe la 18-22 de ani e vârsta naivităţii. Apoi, realizezi că meseria de jurnalist nu-ţi aduce prea multe foloase şi intri în herghelia lui X-ulescu, Y-ulescu, pentru că acolo câştigi mai mulţi bani. Da, într-adevăr, acesta este mersul lucrurilor. Există mulţi tineri care sunt foarte buni. Eu cred, totuşi, că în facultate nu poţi învăţa meseria de jurnalist. La faţa locului o înveţi, dar constaţi că ceea ce vezi pe teren nu e la fel cu ceea ce ai învăţat la şcoală. Necazul e că începi să uiţi unele lucruri elementare.
Viorica Sîrbu
Marcel Tolcea, director al Muzeului de Artă din Timişoara, jurnalist, profesor la Universitatea de Vest, mi-a acordat, astăzi, acest interviu.
Ce tip de muzică ascultaţi?
Ascult muzică veche, preclasică, simfonică, jazz. Imi place muzica din diverse perioade. De pildă, acum, se aude la calculator un jazz absolut senzaţional al trupei lui Woody Allen. El este un actor ce mă pasionează. Imi plac câteva trupe în mod deosebit.
Ce trupe vă plac în mod deosebit?
The Beatles pentru mine este o galaxie. Led Zeppelin, îmi place U2, Colosseum, muzica lui Janis Joplin, Jethro Tull, Coldplay.
Care melodie dintre cele preferate vă defineşte cel mai bine personalitatea? De ce?
Îmi place melodia Stormy Monday Blues a trupei Colosseum şi cred că mă defineşte bine deoarece este un cântec ce schimbă ritmul. Eu sunt o persoană ce trece de la o fază la alta, asemenea unui geamăn tipic. Prefer şi Skating away on the thin ice a lui Jethro Tull, dar şi una dintre cele mai melancolice melodii a trupei The Beatles, Let it be.
Aţi afirmat că în momentul în care aţi început să scrieţi poezii copilăria a continuat pentru dumneavoastră, dar pe de altă parte aţi spus că scriaţi poezie pentru a impresiona o fată. Care este motivul real ce v-a determinat să faceţi poezie?
E o clipă în viaţa unui om când vrea să se laude, să spună lucruri frumoase, să fie el interesant. Pentru mine, scriitorul este un actor ratat. El îşi imaginează o scenă de cuvinte pe care o propune lumii înconjurătoare şi vrea să fie apreciat, lăudat, deşi, uneori, spune lucruri îngrozitor de triste. Scriitorul este o persoană drăgăstoasă; prin ceea ce spune, el arată afecţiune oamenilor din jur.
Dar pe dumneavoastră, ce anume v-a determinat să scrieţi?
Aşa cum ai spus deja, m-am lăudat unei fete că sunt poet şi a trebuit să-i aduc dovada.
…
Ce profesie aveaţi când aţi câştigat primii banii şi în ce i-aţi investit?
(Râde). Primii bani i-am câştigat în studenţie, la o partidă de poker.
Pe ce i-aţi cheltuit?
Pe albume de artă.
Ce albume de artă v-aţi cumpărat atunci?
Van Gogh, Cezanne, Toulouse Lautrec. Erau albume din acelea cu 40 de lei bucata. Cred că mai am vreo 30 de albume de atunci.
... Dar acum sunteţi chiar directorul Muzeului de artă din Timişoara. Cum aţi devenit director?
Prin concurs. Printr-un concurs de împrejurări. D. Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean, dorea un consilier pe probleme de cultură şi pentru a gestiona situaţia Muzeului Banatului. Ne-am sfătuit împreună şi am decis să desfacem acel muzeu, în Muzeul de Artă şi Muzeul Banatului.
De ce v-a ales d. Ostaficiuc pe Dvs. pentru această funcţie?
Avea mai multe nume în intenţie, printre care şi cel al lui Robert Şerban, care tocmai alesese atunci să meargă la Editura Brumar. Ar fi fost neserios să se apuce de altceva la scurtă vreme. Nici eu nu prea m-aş fi înhămat la aşa ceva. Te trezeşti noaptea şi te întrebi dacă te ridici la înălţimea unei asemenea minuni.
Şi vă ridicaţi la înălţimea acestei minuni?
Din punctul meu de vedere, aşa şi aşa.
De ce spuneţi acest lucru?
Pentru că s-ar putea face mult mai multe lucruri şi uneori sunt împrăştiat în alte proiecte. Universitatea în primul rând. Dar şi în altele. De exemplu, acum sunt membru în Bordul Naţional, al Fondului Cultural Naţional şi trebuie să citesc tot felul de proiecte editoriale. Dar îmi place, nu mă plâng.
Care este activitatea Dvs. , concretă, ca director al Muzeului de Artă, în cadrul muzeului?
Dirijez activităţile de aici, din muzeu, vorbesc cu directorii de instituţii şi facem strategii de comunicare, organizez evenimente, ţin speechuri, aduc sponsorizări, stabilesc legături cu autorităţile.
Promovaţi imaginea muzeului în presă?
Da, sigur.
Deci, Dvs. vă ocupaţi...?
Nu, eu coordonez, supervizez.
…
Printre profesiile pe care le aveţi este şi cea de profesor al Universităţii de Vest, din Timişoara. Aţi avut conflicte cu fostul rector al acestei universităţi, Ioan Mihai, în urma cărora i-aţi intentat acestuia mai multe procese. Pentru unul dintre procese aţi primit daune substanţiale. Ce beneficii a adus acest câştig studenţilor din Universitatea de Vest?
O, deja aproape că am şi uitat că am avut un diferend cu d. Mihai. Câştiguri? Nu se va mai proceda la încărcarea notelor didactice, ceea ce este un lucru foarte bun şi pentru profesori, şi pentru studenţi. Cred că în urma conflictului cu Grupul De Reformă Universitară s-a întărit şi poziţia studenţilor.
L-aţi criticat pe fostul rector, Ioan Mihai, că nu a făcut suficiente lucruri pentru binele studenţilor de la Vest. De ce nu aţi candidat Dvs. la postul de rector?
Eu mi-am asumat o misiune, aceea de a fi director la Muzeul de Artă.Vreau să fiu serios, am un contract pe care trebuie să-l duc măcar patru ani. Pe de altă parte consider că nu sunt bun să fiu rector.
De ce nu sunteţi bun pentru postul de rector?
Acolo trebuie o persoană care să ştie foarte bine legislaţie, să cunoască mecanismele economice. Şi să fie un bun negociator cu sindicatul, cu ai lui colegi, de fapt. De doi ani, sunt mai mult musafir în Universitate.
Ce înseamnă faptul că sunteţi musafir în acea universitate?
Sincer, nu-mi petrec cât timp îmi doresc în universitate.
...
Care este situaţia presei studenţeşti în Timişoara?
Sunt două tipuri de presă: cea pulverizată şi cea organizată. Cea organizată a resuscitat cum arată şi interviul de faţă, pentru că şi tu lucrezi la o astfel de publicaţie. Prin cea pulverizată înţeleg presa care îi include pe studenţii din redacţii. Adică sunt studenţi care lucrează la publicaţiile timişorene.
Ce caracteristici are presa realizată de studenţi?
Nu cred că există presă studenţească, să fim bine înţeleşi. Aşa cum nu există poezie şi artă studenţească. În audio-vizual este studioul Tele U, care are caracteristicile presei studenţeşti. Mie niciodată nu mi-a creat această televiziune emoţii plăcute. E ca un fel de cimitir. Văd tot felul de interviuri cu profesori de la Politehnică, în principal, care se comportă ca nişte statui în viaţă. Aceştia dau sfaturi şi povestesc lucruri plictisitoare despre secţia lor, chestii care nu intră în atribuţiile presei. Presa e o instituţie care veghează societatea, nu trebuie să ridice monumente şi statui. Activitatea ei este aceea de a fi critică. De ce să existe doar presă studenţească şi nu şi de bătrâni sau a pensionarilor?
Ce teme merită abordate într-o publicaţie a studenţilor?
Subiecte care ţin de avantajele şi dezavantajele vieţii de student. Dacă aş fi patronul unei astfel de reviste i-aş chema pe studenţi şi i-aş întreba ce-i frământă. De exemplu despre situaţia din cămine, şpăgile care se dau pentru locurile din internate, problema cu drogurile, prostituţia... Acestea sunt teme mari care merită într-adevăr tratate.
Cine trebuie să înfiinţeze astfel de publicaţii?
În universitate, la secţia de jurnalism, au existat numeroase tentative de a resuscita presa studenţească. A fost un Agent 037, am avut un forum studenţesc mai vechi, prin anii ’90. Consider că e o iniţiativă care trebuie să aparţină mai mult studenţilor şi cadrelor tinere. Dacă ar exista mai multe intenţii de acest gen, ar fi mai multă presă despre studenţie.
În ce măsură există jurnalişti de valoare în presa studenţească?
Nu-mi dau seama în ce măsură există jurnalişti de valoare. Sunt mulţi jurnalişti care încep într-un fel şi sfârşesc într-altul. Pe la 18-22 de ani e vârsta naivităţii. Apoi, realizezi că meseria de jurnalist nu-ţi aduce prea multe foloase şi intri în herghelia lui X-ulescu, Y-ulescu, pentru că acolo câştigi mai mulţi bani. Da, într-adevăr, acesta este mersul lucrurilor. Există mulţi tineri care sunt foarte buni. Eu cred, totuşi, că în facultate nu poţi învăţa meseria de jurnalist. La faţa locului o înveţi, dar constaţi că ceea ce vezi pe teren nu e la fel cu ceea ce ai învăţat la şcoală. Necazul e că începi să uiţi unele lucruri elementare.
Viorica Sîrbu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu