sâmbătă, 30 mai 2009

Din cutia cu dungi

Penitenciarul de maximă siguranţă, Timişoara. Simt ca pentru cei închişi aici, libertatea înseamnă viaţă si oricare dintre noi o poate pierde în orice clipă. Înăuntru, totul funcţionează după legile junglei şi nu corespunde nici măcar imaginaţiei unuia aflat dincolo de gratii. Poveşti reale închise în frustrări, indiferenţă-n faţa sentimentelor şi mii de zile de refulări se ascund în cutia cu dungi de fier. Revolte sufleteşti tacite, duse cu anii, care şi astăzi sapă golul şi singurătatea lor, a deţinuţilor, imi lasă impresia sfârşitului oricărei încercări de reabilitare socială şi morală. Trupuri vii, pietrificate-n ele, ce nu cunosc semnificaţia termenului pudoare, împart aerul unei grele condamnări, dar care nu-mi inspiră milă, ma lasă rece. În ochii lor, ce poartă sfidarea legii fără păreri de rău, citesc stigmatul pus de societatea care îi împinge cu repulsie spre margini. Ma arată cu degetul, fluierând printre gratii, ca şi când ar fi zărit de departe apa mării. Ca şi cum înstrăinarea lor se risipeşte acum în iluzia şi bucuria că am venit să-i vedem, pentru că nu i-am uitat de tot la periferii. Sau probabil mirosim a libertate şi asta le provoacă simţurile. Încearcă să deţină controlul asupra mea, prin fixarea privirii, dar nu sunt capabili să admită faptul că nu au această putere, deoarece nimeni nu mai crede de mult în ei. Trăiesc pentru instinctele primare. Se supun economiei de troc. Cumpără cu ţigări respectul, mâncarea şi sexul. Lumea de afară li se pare un vis de care încearcă să se agaţe cu mâini vinovate.
Acum când îi privesc printre gratii, trăiesc un paradox. Nu vreau să-i pun şi eu la zid pentru ceea ce au făcut, dar nici nu sunt de partea lor. Nu pot sa fiu.
Lui i se spune Romi. La prima vedere, imi inspira teama. Miroase groaznic a tutun si un pic a rom. Poarta ochelari. E din Arad. A urmat Facultatea de Drept, liber fiind. A absolvit-o, vara trecută, la închisoare. Are carte de muncă. Nu a lucrat niciodată. Şi-a făcut-o pe baza unui contract încheiat la firma tatălui său. De 3103 zile, prezent în puşcărie. Ispăşeşte o pedeapsă de 22 de ani pentru trafic şi consum de droguri. „În 1990, în noaptea de Revelion au venit nişte prieteni de-ai mei din America şi aveau cocaină. Băusem mult alcool înainte. Dar să-ţi zic ceva, e fals să spui că drogurile au efecte asemănătoare. Heroina îţi creează o stare de beatitudine şi ţi se rupe de tot ce-i în jurul tău. Te trezeşti moleşit. Eu am făcut blocaj respirator, insuficienţă respiratorie. Dacă beam şi un pahar de apă minerală, îl vomitam cu presiune la opt metri după. Mintea omului e dependentă de foarte multe lucruri. Ţie îţi place să faci sex? Da, îţi place. Nici eu nu am fost vreodată dependent de droguri, fac doar ceea ce-mi place. Am luat tot ce există în România, absolut tot şi e ceva fenomenal. Oricum m-am prezentat la procuror din alte motive. E foarte dificil să lupţi împotriva sistemului. Când erai tu mică, pe Calea Aradului a explodat o maşină, în care au murit nişte indivizi, cunoscuţi de-ai mei. Mascaţii au înconjurat casa şi mama plângea pentru că nu ştia ce se întâmplă. Eu nu eram în ţară. După o lună, deşi nu am fost chemat la citaţie şi nu m-a turnat nimeni, primesc cea mai mare pedeapsă din Europa pentru droguri. Cel puţin, aşa am considerat eu”.
Şi mai consumi?
Îmi râde în faţă viclean şi insinuant.
- Nu, e împotriva legii.
Afară cum era?
- Afară, voi aveţi posibilitatea de a alege. Eu sunt nevoit să împart aerul aici.
Afirmă neclintit. Mă analizează cu privirea asemenea unui psiholog, de parcă mi-ar fi putut citi interiorul mai bine decât aş fi făcut-o eu. E frivol şi se uită cu invidie. Mocneşte ceva în el. Premeditează totul. Consideră apoi că m-a ghicit şi îmi recomandă heroina.
Curios, pe corpul său nu se observă nici un tatuaj! „Mi se pare imbecil să te tatuezi, poţi fi identificat mai uşor şi nu sunt de acord cu asta”.
Care este situaţia cu infecţiile?
- E o problemă extrem de gravă. Pe cei contagioşi îi izolează în alte camere. De multe ori însă, te duci la medic că te doare rău stomacul şi îţi dă trei aspirine după care te trimite înapoi. Eu evit să mă aşez pe alte paturi, pe unii a trebuit să-i învăţ că e necesar să se spele. Dar la noi în cameră e atât de curat că şi gospodinele ne-ar invidia.
Într-adevăr, tricoul călcat la dungă, manichiura prea aranjată, ceasul scump, destul de elegant, îi trădează bunul gust.
Timp de cinci ani a stat închis în celulă. Ieşea în curte o oră pe zi cu cătuşele la mâini şi legat la picior. „La un moment dat se instalează fenomenul de îndobitocire, dar trebuie să-l amâni şi astfel am devenit un specialist în îndeletniciri pitoreşti. Citesc foarte mult. Îţi recomand cu căldură Regina sudului de Arturo Perez-Reverte şi Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz”. Acum, activează ca om de serviciu şi ajutor al psihologilor din penitenciar. De curând, s-a căsătorit cu o necunoscută, partenera sa fiind în aceeaşi situaţie. 15 ani pentru complicitate la omor. Ea este la Arad şi nu are permisiunea de a-l vizita. „În ianuarie divorţăm”, spune el cu indiferenţă. Grimasa de nepasare pe care o face imi provoaca scarba. Imi dau seama ca nu e capabil de sentimente nobile. „Mariajul nostru a fost o înţelegere între doi oameni maturi. Am auzit eu că e bună şi i-am scris o frază în care îi propuneam să sfidăm împreună legea. Am făcut-o pentru sex. S-a întâmplat prima oară, după 3090 de zile de închisoare. Nu veți putea simți niciodată ce am trăit eu și ea atunci”. Pare hulpav dupa placere carnala, ca un lup nebun in cautare de hrana. Se agita, se foieste pe scaun, respira accentuat.
Singura sa temere e că nu va ieşi sănătos. Nu regretă nimic din ce-a făcut şi dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar proceda la fel. O mare suferinţă îi tulbură, însă, albastrul deja bolnav al ochilor. A murit mama lui. Nu a avut voie să meargă la înmormântare. E singurul lucru care îl determină să schiţeze o urmă de sentiment, doar asta îl mai mişcă, după câte a îndurat în schimbul faptelor inavuabile. E o lovitură mai puternică decât închisoarea. Când a aflat că va ajunge aici, era ziua mamei sale. „O chema Maria”. Nici atunci nu apucase să-i ducă flori şi asta se vede că-l macină. Ochii lui mi-o spun limpede. E unica formă de demnitate ce nu l-a părăsit încă.
Îşi aminteşte apoi că nu-i la mănăstire şi îşi revine. Sufletul său poartă strânsoarea de fier a gratiilor. I se citeste in privirea calculată, rece, cu care ma fixează. Îi e ciudă că sunt libera. Ar vrea să-mi spună asta, dar se preface resemnat. Ştie că nu îşi permite să facă probleme. Iese la 52. Mai are 13 ani de pedeapsă. Tot nu-i pare rău.
El este Copil Gheorghe Roman, reținut de poliție pentru că vindea extasy cu 12 DM /bucata dealer-ilor din Chișinău. Prins cu peste 100 de pastile asupra sa, potrivit ziariștilor arădeni, învață bine legea tăcerii. Acum, am în fața mea un intelectual, ale cărui fapte ilegale sunt trădate numai de acest mediu, în care l-am cunoscut. După gesturi, l-aș vedea în spatele unui birou, seducând, cu un zâmbet pervers, în costum și la cravată, audiența. Are charm. Vorbește frumos. Știe să-și manipuleze interlocutorul și a terminat cu brio cursurile de la Școala Vieții.


Viorica Sîrbu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu