vineri, 21 august 2009

CE-AM VISAT


…Că am luat un tren cu care nu mai călătorisem în viaţa mea. Era ca un avion, parcă zbura. Şi se făcea că sunt, la un moment dat, în Afganistan. Şi aici era mult foc. Oriunde mă uitam vedeam doar flăcări imense. Şi-am aşteptat un autobuz într-o staţie care ardea. Şi nu mai venea. Nu ştiam limba. L-am văzut, apoi, pe el, care, în vis, era iubitul meu. Dar nu-mi plăcea. Simţeam că nu l-am ales eu. Totuşi părea că eram împreună. Am ajuns, dar nu ştiu cum, în curtea străbunicilor (Dumnezeu să-i ierte!). Lătrau câinii. Tataie mă aştepta lângă bucătărie. Nu am vorbit nimic. Ştiam în sinea mea că nu mai este. Aşa am realizat că visul e singura modalitate prin care îi mai vedem, auzim, simţim pe cei care nu mai sunt. Aşa am văzut Afganistanul. Ardea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu